Piperea: statul român, externalizat către un stat paralel?

n jurist de notorietate în spațiul public românesc lansează o acuzație care, dacă ar fi adevărată, ar rescrie modul în care înțelegem funcționarea statului: potrivit avocatului și profesorului universitar Gheorghe Piperea, ceea ce se prezintă oficial drept „reformă” sau „modernizare administrativă” ar ascunde de fapt un proces sistematic de externalizare a atribuțiilor esențiale ale statului către actori privați — consultanți, ONG-uri și corporații tehnologice — care ar fi ajuns, în opinia sa, să funcționeze ca un veritabil stat paralel.

Piperea afirmă că analizează acest concept de aproximativ 19 ani, plasând originea fenomenului chiar în momentul prăbușirii băncii americane Lehman Brothers din 2008 — un reper simbolic pentru începutul crizei financiare globale și, potrivit multor analiști critici ai capitalismului contemporan, pentru accelerarea procesului prin care statele au cedat tot mai multe funcții către sectorul privat, sub pretextul eficienței și al reducerii costurilor.

Trei piloni ai unui „stat paralel”, potrivit analizei lui Piperea

Potrivit tezei formulate de Piperea, externalizarea nu s-ar limita la simple contracte de consultanță punctuală, ci ar viza chiar nucleul funcțiilor statului. El identifică trei categorii de actori care ar fi preluat, în opinia sa, rolul instituțiilor publice tradiționale:

Primul pilon este cel al consultanților privați, care ar oferi statului „soluții” pe care instituțiile publice ar trebui, teoretic, să le producă intern, prin propriile structuri de expertiză. Al doilea pilon îl reprezintă ceea ce Piperea numește „complexul industrial al cenzurii” — o rețea de ONG-uri cu rol, în opinia sa, în reglementarea și filtrarea discursului public. Al treilea pilon este format din corporațiile a ceea ce autorul numește „capitalismul de supraveghere”, un termen care circulă de ani buni în dezbaterea internațională despre puterea platformelor tehnologice de a colecta, procesa și monetiza datele comportamentale ale utilizatorilor.

Cine beneficiază, de fapt, de un asemenea aranjament instituțional, în care deciziile publice ar fi tot mai mult influențate de actori privați care nu răspund direct în fața electoratului? Este întrebarea centrală pe care o ridică, implicit, teza lui Piperea, iar răspunsul, spune el, se regăsește în critica pe care o face modului de guvernare al României din ultimii 19 ani — cu accent, potrivit textului, pe perioada care a urmat declarării unui anumit context (fragmentul disponibil al analizei se întrerupe chiar în acest punct, lăsând deschisă întrebarea la ce eveniment specific face referire autorul).

Context extins: o dezbatere globală, nu doar românească

Ceea ce nu se menționează explicit în variantele scurte ale unor asemenea analize este că fenomenul externalizării funcțiilor statului nu este, în sine, o invenție românească sau o teorie marginală. De la privatizarea serviciilor de securitate cibernetică până la delegarea moderării conținutului online către companii private, tot mai mulți cercetători occidentali — de la stânga la dreapta spectrului politic — au documentat tendința statelor de a ceda bucăți din suveranitatea lor decizională către actori care nu sunt aleși și nu sunt, în mod direct, responsabili public. Coincidență sau tendință structurală a ultimelor două decenii de globalizare financiară? Cronologia pe care o invocă Piperea, pornind chiar de la criza din 2008, ridică întrebări legitime despre măsura în care România a urmat un curent internațional mai amplu sau a dezvoltat o variantă proprie, mai accentuată, a acestui fenomen.

Rămâne de văzut, din păcate, fără accesul la textul integral al analizei, care sunt exact exemplele concrete pe care Piperea le aduce în sprijinul tezei sale — ce contracte de consultanță, ce ONG-uri anume și ce corporații sunt vizate direct. Ceea ce se poate spune, deocamdată, este că formularea aleasă de autor — „privatizarea statului” — este una dintre cele mai tranșante critici publice aduse recent modelului de guvernanță post-2008, iar faptul că vine din partea unui jurist cu vizibilitate publică, nu dintr-un cerc marginal, merită urmărit cu atenție de către publicul interesat de mecanismele reale ale puterii.

Sursă: OrtodoxINFO (ortodoxinfo.ro)