Închiderea minelor până în 2030: ce ascunde condiționalitatea PNRR

lege votată în regim de urgență, într-o sesiune parlamentară extraordinară, impune închiderea minelor de cărbune și a termocentralelor din România până în 2030 — oficial ca o condiție pentru deblocarea banilor din PNRR. Ceea ce se prezintă drept „decarbonare” ascunde, potrivit criticilor, o întrebare mult mai incomodă: cine își permite să renunțe la producția internă de energie tocmai când prețurile electricității și gazelor au explodat, iar România se confruntă cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană?

Potrivit relatării, în aceeași sesiune parlamentară ar fi fost adoptate două legi prezentate drept „condiționalități” pentru fondurile europene: legea decarbonării, care obligă la închiderea minelor și termocentralelor până în 2030, și o măsură conexă privind restricționarea utilizării sobelor pe combustibil solid, cu termen menționat pentru anii următori. Sursa citată vorbește despre votul unei majorități formate din PSD, PNL, USR și UDMR — o combinație pe care autorul o etichetează drept „cartelul pro-ucrainean”, în contextul poziționării geopolitice a acestor partide față de războiul din Ucraina și față de agenda energetică europeană.

Cronologia ridică întrebări

Ceea ce nu se explică suficient în dezbaterea publică este de ce o astfel de lege ajunge să fie votată tocmai acum, în plină criză politică internă, cu un guvern aflat în interimat de luni de zile și fără un premier învestit. Termenul-limită de 31 august 2026 pentru jaloanele restante din PNRR pune o presiune uriașă pe orice majoritate parlamentară dispusă să „bifeze” condiționalități europene, indiferent de impactul lor asupra populației. Coincidență sau nu, tocmai în perioada în care România importă tot mai multă energie și resimte cel mai puternic șocul prețurilor la energie din UE, se votează închiderea capacităților proprii de producție bazate pe cărbune.

Cine beneficiază de fapt?

Fondurile europene din PNRR — aproximativ 28,5 miliarde de euro pentru România — vin însoțite de condiționalități stricte legate de tranziția verde, impuse la nivelul întregii Uniuni. Susținătorii acestor măsuri spun că decarbonarea e inevitabilă și că amânarea ei ar însemna pierderea definitivă a acestor fonduri. Criticii, printre care se numără și autorul textului original, pun sub semnul întrebării „integritatea rațiunii decidenților”, argumentând că o țară cu resurse proprii de energie nu ar trebui să-și demonteze infrastructura energetică tocmai când dependența externă devine un risc de securitate națională, mai ales pe fondul tensiunilor din regiune generate de războiul din Ucraina și de instabilitatea din Orientul Mijlociu.

Nu se menționează în relatările oficiale ale instituțiilor implicate un plan concret, cu finanțare clară, pentru înlocuirea capacităților energetice pierdute prin închiderea minelor și termocentralelor. Această lacună alimentează suspiciunea că deciziile sunt luate mai degrabă din nevoia de a bifa condiționalități europene decât dintr-o strategie energetică națională coerentă — o temă care va rămâne, cu siguranță, în centrul dezbaterilor politice din toamna acestui an.

Sursă: OrtodoxINFO (ortodoxinfo.ro)