757 milioane euro pe elicoptere, semnate de un guvern interimar

n plină criză guvernamentală, cu România condusă de un cabinet interimar și fără premier învestit de peste două luni, ministrul (interimar) al Apărării, Radu Miruță, a anunțat vineri, 17 iulie, semnarea a două contracte militare de sute de milioane de euro prin programul european SAFE. Ceea ce oficial este prezentat drept un pas firesc de înzestrare a armatei, ridică o întrebare mai puțin comodă: cine ia, de fapt, deciziile strategice ale țării atâta vreme cât guvernul funcționează doar cu atribuții limitate, de administrare curentă?

Ce s-a semnat și când vor ajunge aparatele

Contractul pentru elicopterele H 225M a fost încheiat pentru suma de 757 de milioane de euro — ceva mai mică decât cea aprobată inițial de Parlament, detaliu care, deloc surprinzător, nu a atras prea multe întrebări în conferința de presă. Potrivit graficului anunțat de Miruță, primul elicopter ar urma să ajungă la forțele aeriene după 33 de luni de la semnare, adică prin aprilie 2029, restul de 11 aparate urmând să fie livrate până în decembrie 2030.

Al doilea contract vizează radarele Thales GM 200, sisteme AESA 3D franceze capabile să supravegheze spațiul aerian până la 250 de kilometri distanță, cu o rază de angajare a țintei de 100 de kilometri și o altitudine maximă de 24 de kilometri. Radarele au și capacitate C-RAM (contracarare rachete, artilerie și mortiere). Primul exemplar ar urma să sosească în iunie 2027, la 11 luni de la semnare.

Licența Airbus: o ofertă condiționată care merită privită cu atenție

Un detaliu care nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este condiționarea pusă de Airbus: compania va oferi licența de producție către IAR Brașov doar dacă București comandă cel puțin încă 30 de aparate H 225M. Deocamdată nu există decât o „dorință” declarată a Ministerului Apărării de a cumpăra mai multe elicoptere, însă șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurcă, s-a arătat neobișnuit de optimist, afirmând că din 2030 la IAR Brașov ar urma să înceapă asamblarea locală a H 225M, atât pentru Armata Română, cât și pentru export.

Cine beneficiază de fapt de un asemenea aranjament? Practic, optimismul lui Jurcă implică automat un angajament de a comanda Airbus încă cel puțin 30 de elicoptere — o decizie care, în acest moment, nu are nicio bază formală, dar care pare deja asumată la nivel de discurs public. Rămâne de văzut dacă vom vorbi în curând despre un eventual „program SAFE 2″, așa cum sugerează chiar cronologia declarațiilor.

Ce a rămas nesemnat — și de ce contează

Miruță a precizat că discuțiile pentru centrul de operații tactice pentru apărarea aeriană și antirachetă (SBAMD-TC), sistemele anti-aeriene cu rază medie IRIS-T și rachetele anti-navă Naval Strike Missile (NSM) sunt „foarte aproape de semnare” — o formulare care, în limbaj administrativ, poate însemna oricând între câteva săptămâni și câteva luni.

Mai interesantă este soarta programului pentru drone kamikaze — sisteme de lovire cu muniție de tip loitering, în valoare de 147 de milioane de euro. Acesta părea inițial destinat unei companii poloneze, pentru dronele WARMATE, însă acum se pare că România se îndreaptă spre o achiziție comună cu Ucraina. Coincidență sau nu, schimbarea de direcție survine exact în perioada în care presiunea geopolitică din regiune s-a intensificat, iar cooperarea militară România-Ucraina capătă tot mai multă vizibilitate.

Șantierul Mangalia și tăcerea Rheinmetall

În privința șantierului naval Mangalia/2 Mai, ministrul nu a putut oferi informații noi. Întrebat de ce compania germană Rheinmetall nu s-a prezentat până acum cu o ofertă de cumpărare, Miruță a speculat că firma ar putea aștepta ca lichidatorul șantierului să reducă prețul, asigurând totuși că cele patru nave aflate în lucru vor fi gata la timp. O tăcere prelungită din partea unui jucător industrial major, într-un dosar strategic pentru flota românească la Marea Neagră, merită urmărită mai departe.

Radarele vechi și prețul care nu se negociază

Rămâne neclar dacă noile radare Thales GM 200 vor înlocui sau doar vor completa sistemele TPS-79 produse de americanii de la Lockheed Martin, aflate deja în dotarea Armatei Române. Din surse deschise reiese că radarele TPS-79 ar avea nevoie urgentă de modernizare sau reparații capitale, însă Ministerul Apărării și Lockheed Martin nu au ajuns încă la un numitor comun în privința prețului — un blocaj care persistă de mai multă vreme și care nu a fost explicat public în detaliu.

Ministrul a menționat, tot tangențial și fără prea multe amănunte, sistemul Oerlikon 009, precizând doar că un exemplar ar fi deja operațional la granița de est a țării.

Contextul mai larg: contracte de armament într-un vid instituțional

Aceste semnături survin într-un moment în care România nu are un premier învestit din mai 2026, iar guvernul funcționează cu atribuții limitate, sub presiunea termenului critic de 31 august pentru jaloanele PNRR. Într-un climat economic marcat de cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și de un deficit bugetar record, angajamente financiare de sute de milioane de euro pe echipament militar — prin programul european SAFE — ridică firesc întrebarea cine poartă, de fapt, responsabilitatea politică pentru aceste decizii pe termen lung, într-o perioadă în care legitimitatea executivului este ea însăși contestată.

Sursă: Romania Military (rumaniamilitary.ro)