Tunelurile Iranului: ce nu vi se spune despre restaurarea arsenalului

n timp ce președintele Trump anunță că Iranul mai are doar 21-22% din rachetele sale, imagini din satelit și surse de intelligence sugerează o realitate complet diferită — una pe care oficialii americani preferă să o minimizeze public. Coincidență sau strategie de comunicare pentru a calma opinia publică?

Trump a declarat pentru NBC că forțele iraniene au rămas cu aproximativ o cincime din arsenalul lor de rachete după campania de bombardamente masive din cadrul Operației Epic Fury, desfășurată de SUA și Israel la începutul conflictului. “Au câteva rachete și drone, procentual poate 21-22% din rachete. E mult, dar nu e ce era înainte de război”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

Problema? Estimările CIA citate de Washington Post luna trecută vorbesc despre cifre complet diferite: aproximativ 70% din rachete și 75% din lansatoarele de rachete ar fi încă operaționale. Deci există o probabilitate ridicată ca Iranul să dețină semnificativ mai mult decât doar 20% din arsenal — ceea ce ridică întrebări evidente despre cine manipulează narațiunea și în ce scop.

Mai mult, imagini recente din Iran — dezvăluite după ce autoritățile au restabilit accesul la internet în zonele afectate — arată operațiuni de salvare și reconstrucție la siturile de tuneluri din vestul țării, lovite de forțele americane și israeliene. Aceste tuneluri subterane adăposteau lansatoare mobile de rachete, iar iranienii utilizează acum echipamente de construcție de bază pentru a le redeschide și a recupera armamentul îngropat.

“Iranul a reparat și alte părți ale bazelor, inclusiv drumurile pe care SUA și Israel le-au bombardat pentru a împiedica lansatoarele să le folosească”, a scris CNN săptămâna trecută. “Imaginile din satelit arată că aproape toate craterele au fost umplute, iar la două situri chiar reasfaltate.” Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: viteza cu care Teheranul reface infrastructura critică sugerează fie o planificare în avans, fie resurse umane și logistice mult mai mari decât estimau analiștii occidentali.

Sam Lair, cercetător asociat la James Martin Center for Nonproliferation Studies, a declarat pentru CNN: “Nu există nimic care să împiedice lansatoarele să fie reînarmate cu stocul amplu de rachete pe care iranienii încă îl dețin.” Lair a subliniat limitele puterii de foc americane — mai ales când bombardamentele nu sunt susținute: “Armata SUA este bună la livrarea de succese tactice, iar înmormântarea și suprimarea forței de rachete iraniene este un exemplu grozav. Totuși, dacă asta nu e însoțită de un set de obiective strategice rezonabile și o teorie realizabilă a victoriei, poate ajunge să fie un eșec strategic.”

Cronologia ridică semne de întrebare: Trump a lăudat aproape anihilarea arsenalului iranian și a declarat recent că restul siturilor de lansare ar putea fi eliminate într-o singură zi dacă ar da ordinul. Dar dacă Iranul încă deține 70% din capacitatea sa de lovire — conform propriilor estimări CIA — atunci cine beneficiază de minimalizarea publică a amenințării? Și ce nu ni se spune despre costurile reale ale unei campanii de bombardamente care nu a reușit să distrugă decât o fracțiune din țintele strategice?

Tunelurile din Munții Zagros — unele dintre ele adăpostind și facilități nucleare subterane adânci — par a fi mult mai rezistente decât recunosc oficial strategii Pentagon-ului. Iar faptul că Iranul a reușit să restabilească drumuri, să umple cratere și să repună în funcțiune lansatoare în doar câteva săptămâni sugerează o capacitate de reziliență pe care narațiunea oficială o ignoră cu bună știință.

În geopolitică, ceea ce nu se spune e adesea mai important decât ceea ce se declară oficial. Și în cazul Iranului, discrepanța între declarațiile triumfaliste și realitatea de pe teren pare a fi mai mare decât oricând.