Vučić reformează aparatul de stat. Bolojan taie de la cetățeni
n timp ce premierul Ilie Bolojan continuă să justifice austeritatea prin creșteri de taxe și reduceri de servicii publice pentru cetățenii români, la Belgrad se desenează un model diferit: președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a publicat un plan în cinci puncte care vizează nu buzunarele contribuabililor, ci aparatul birocratic al statului însuși. Coincidență de abordare sau diferență de priorități?
Într-un text publicat în cotidianul „Kurir”, Vučić a enumerat măsuri care sună a reformă structurală: reducere drastică a numărului de membri ai Guvernului, secretari de stat și miniștri adjuncți, diminuarea aparatului administrativ al acestora, creștere a productivității și o schimbare completă a sistemului de învățământ din Serbia. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale din România este că Serbia — țară aflată în negocieri de aderare la UE, cu un PIB per capita inferior celui românesc — alege să reformeze de sus în jos, nu invers.
Comparația cu România devine și mai pregnantă în contextul în care pachetul Bolojan a vizat în principal creșterea TVA de la 19% la 21%, majorarea impozitului pe dividende la 16%, eliminarea plafonului la energie și gaze, și reduceri de personal în sectorul public — dar fără o reformă vizibilă a structurii guvernamentale. Guvernul Bolojan a rămas cu vicepremieri și miniștri în număr consistent, iar aparatul administrativ al ministerelor nu a fost supus unei cure de slăbire comparabile cu cea anunțată de Vučić.
Cronologia ridică întrebări: în martie 2026, România înregistra cea mai mare inflație din UE (9,0%), un deficit bugetar de 9,3% din PIB pentru 2024, și o scădere a puterii de cumpărare a salariului mediu net cu 5% an la an. În aceste condiții, alegerea de a transfera costul ajustării fiscale către cetățeni — în loc de a reduce costul aparatului de stat — devine o opțiune politică, nu o necesitate tehnică.
Modelul sârb propus de Vučić include și o componentă educațională — schimbarea întregului sistem de învățământ — ceea ce sugerează o viziune pe termen lung, nu doar o corecție bugetară de moment. În România, reformele structurale promise de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au rămas în mare parte pe hârtie, în timp ce măsurile de austeritate au fost implementate rapid și fără consultare publică extinsă.
Cine beneficiază de fapt de această diferență de abordare? În Serbia, aparatul birocratic este vizat direct — ceea ce implică rezistență politică internă, dar și un mesaj clar către electorat: reforma vine de sus. În România, cetățeanul mediu plătește mai mult la pompă, la supermarket și la factură, dar structura guvernamentală rămâne relativ neatinsă. O coincidență a contextului economic sau o diferență fundamentală de filosofie politică? Întrebarea rămâne deschisă, dar datele vorbesc de la sine.