
Trump postează „Cum să zdrobim Teheranul”

reședintele Donald Trump a distribuit joi pe Truth Social un articol din New York Post — publicat inițial pe 1 mai, cu peste două săptămâni în urmă — intitulat „Cum să zdrobim Teheranul în trei mișcări”. Postarea vine fără niciun comentariu suplimentar, exact în momentul în care Liderul Suprem iranian Mojtaba Khamenei a tras o linie roșie clară: stocul de uraniu îmbogățit la 60% al Iranului va rămâne strict pe teritoriul iranian. Coincidență de timing? Sau mesaj diplomatic codificat printr-un articol de presă?
Ceea ce nu se menționează în titlurile triumfaliste: articolul din NY Post afirma pe 1 mai că „Președintele Trump deține avantajul”. Acea declarație a fost emisă în ziua 63 a războiului cu Iranul. Astăzi suntem în ziua 83. Între timp, cea mai puternică forță militară a lumii nu a reușit să redeschidă Strâmtoarea Hormuz — în ciuda amenințărilor repetate cu lovituri masive care, până acum, nu s-au materializat niciodată (sau cel puțin nu în forma promisă), indiferent de câte ori Teheranul a respins condițiile Washingtonului.
Cronologia ultimelor săptămâni ilustrează un tipar recurent, observat de analiști independenți:
- Miercuri: Iranul vrea un acord. Ne-au sunat ei.
- Joi: Analizăm propuneri.
- Vineri: Poate suntem aproape. Foarte aproape.
- Sâmbătă: Iranul știe ce trebuie să facă.
- Duminică: OBLITERARE. TOTALĂ. COMPLETĂ. Au 24 de ore.
- Luni: Furtuna vine.
- Marți: Le mai dau timp.
Asta e „victoria”, conform New York Post. Publicația se simte, aparent, în poziția de a oferi „sfaturi” și îndrumări Casei Albe privind executarea unui război. „Cea mai bună cale este să urmărească trei linii de efort în paralel”, scrie Richard Goldberg, autor de la Foundation for Defense of Democracies (FDD) — un think tank cu legături strânse cu guvernul israelian. Detaliu care merită subliniat: foarte recent, un fost oficial senior de la FDD Action (brațul de lobby al think tank-ului) s-a alăturat echipei de negociere a lui Trump pentru Iran. Numele lui: Nick Stewart. Cine influențează pe cine, exact?
Cele trei „mișcări” propuse de Goldberg sunt:
- Menținerea blocadei și a războiului economic asociat pentru a destabiliza controlul regimului asupra statului.
- Refacerea lumii după imaginea dominației energetice americane pentru a atenua impacturile pe termen lung asupra prețurilor, subminând în același timp ambiția globală a Chinei de a înfrânge Statele Unite.
- Ordonarea armatei americane să forjeze o cale prin Strâmtoarea Hormuz pentru a restabili libertatea de navigație „în termenii noștri, nu ai Teheranului”.
…Dacă doar ar fi atât de simplu să „ordonezi armatei” să deschidă o cale prin Hormuz! Realitatea operațională, însă, pare mai complexă decât retorica din articolele de opinie.
Goldberg propune chiar și nume pentru misiuni: „Operațiunea Epic Passage” — o misiune navală și aeriană combinată de autoapărare care oferă escortă petrolierelor și restabilește libertatea de navigație, „lăsând clar Teheranului consecințele devastatoare ale încălcării încetării focului”. Sau „Blockade Plus”. Marketing militar, practic.
După primele zile și săptămâni ale Operațiunii Epic Fury, când a devenit clar că bombardamentul la scară largă american și israelian nu va produce schimbarea de regim în Iran, analiștii au pus pe scară largă sub semnul întrebării dacă administrația Trump are de fapt un plan sau o viziune strategică pe termen lung pentru misiunea militară. Întrebarea rămâne valabilă și după 80 de zile.
Și acum, după mai bine de 80 de zile, publicul primește un post Trump cu un articol NY Post semnat de un autor hawk de la FDD — articol care pare concentrat mai degrabă pe modalități de a atenua efectele negative și de a „face ce e mai bun” dintr-o operațiune eșuată de schimbare a regimului, în contextul obiectivelor declarate ale administrației care evoluează constant. Ceea ce ridică întrebări: cine dictează de fapt strategia? Casa Albă sau think tank-urile neoconservatoare cu agende proprii? Și de ce un președinte care promitea „câștiguri rapide” distribuie acum articole despre cum să gestionezi un război prelungit fără ieșire clară?