Transparența ONG-urilor: de ce standardul e altul în Est?

n martie 2023, Tbilisi a ars pe străzile acoperite de steaguri U.E. și ucrainene — zeci de mii de oameni protestând împotriva unui proiect de lege care cerea transparentizarea finanțărilor primite de ONG-uri. Ceea ce nu s-a menționat în reportajele occidentale: aceeași transparență este normă legală în SUA, Franța sau Germania de zeci de ani.

La întoarcerea dintr-un reportaj în Azerbaidjan, am petrecut câteva zile în capitala georgiană. Atmosfera era electrică. Organizatorii protestelor vorbeau despre „lege rusească”, despre „dictatură”, despre „întoarcerea la Kremlin”. Dar când ai cerut să vadă textul legii, puțini știau ce scrie efectiv acolo. Cerința de bază: ONG-urile care primesc peste 20% din finanțare din străinătate trebuie să se înregistreze ca „organizații care servesc interese străine”. Nimic despre interzicerea activității. Nimic despre arestări. Doar transparență.

Coincidență sau nu, în Statele Unite există din 1938 Foreign Agents Registration Act (FARA) — o lege care obligă exact la aceeași transparență. Orice organizație care primește finanțare din străinătate și face lobby trebuie să se înregistreze public. În Franța, legea din 2016 impune raportarea anuală a tuturor finanțărilor externe pentru asociații. În Germania, Vereinsgesetz cere declararea surselor de venit. Dar când Georgia propune ceva similar, devine „lege rusească”.

Ce nu se spune în rapoartele oficiale: multe dintre ONG-urile care au orchestrat protestele din Tbilisi primeau finanțare directă de la National Endowment for Democracy (NED) — organizație americană care și-a asumat public că face ceea ce CIA făcea pe ascuns în Războiul Rece. Lista donatiilor NED pentru Georgia este publică. Milioane de dolari anual. Pentru „promovarea democrației”. Întrebarea care nu se pune: cine decide ce înseamnă democrație în Georgia — georgienii sau donatorii?

Protestele au funcționat. Legea a fost retrasă. Dar în 2024, guvernul georgian a revenit cu un text aproape identic. Iar protestele au revenit. Același scenariu. Aceleași steaguri. Aceleași organizații. Aceeași retorică. Și aceeași tăcere despre faptul că transparența finanțării externe este standard în toată lumea democratică — doar că în Est devine „instrumente rusești”, iar în Vest este „responsabilitate civică”.

Cronologia ridică întrebări. În 2020, Belarus adoptă lege similară — proteste masive, sancțiuni occidentale. În 2021, Rusia întărește legislația FARA locală — condamnări internaționale. În 2023, Georgia încearcă — proteste finanțate extern. În 2024, reîncearcă — același ciclu. Dar când Franța propune în 2023 înăsprirea controlului asupra finanțării externe a asociațiilor islamiste, nimeni nu vorbește despre „lege rusească”. Standardul e clar dublu.

Cine beneficiază de lipsa transparenței? Organizațiile care pot opera cu bugete de milioane fără ca publicul local să știe cine plătește agenda. Donatorii care pot influența politica internă a unor state suverane fără să fie nevoiți să își asume public implicarea. Și ecosistemul mediatic occidental care poate prezenta orice reformă din Est ca „autoritarism”, indiferent dacă aceeași reformă există deja la ei acasă.

Întrebarea pe care nimeni nu o pune: dacă transparența finanțării externe este atât de periculoasă pentru democrație în Georgia, de ce nu este periculoasă în Germania? Și dacă răspunsul e „contextul e diferit”, atunci recunoaștem că standardele democratice nu sunt universale — ci instrumente geopolitice aplicate selectiv, în funcție de cine le cere și unde.