Strâmtoarea Hormuz: ce nu vi se spune despre „taxele”

n timp ce Washingtonul declară categoric că „navele internaționale nu trebuie să respecte regulile Iranului”, Teheranul avansează liniștit un sistem de control și taxare a traficului maritim prin Strâmtoarea Hormuz — iar China și Coreea de Sud au început deja să negocieze direct cu autoritățile iraniene. Ceea ce presa mainstream prezintă drept „amenințare cu blocada” ascunde, de fapt, o reconfigurare subtilă a ordinii maritime globale, în care statele asiatice par să accepte un nou set de reguli, chiar sub nasul NATO.

Iranul a creat recent o agenție guvernamentală nouă — „Autoritatea Strâmtorii Golfului Persic” — care a publicat imediat o hartă proclamând „supravegherea forțelor armate iraniene” pe o suprafață de peste 22.000 km pătrați din zona Hormuz. Anunțul oficial: orice tranzit prin strâmtoare „necesită coordonare și autorizare din partea Autorității Strâmtorii Golfului Persic”.

Ambasadorul Iranului în Franța, Mohammad Amin-Nejad, a declarat că Teheranul și Omanul discută activ stabilirea unui sistem permanent de taxare pentru traficul maritim care trece prin strâmtoare. „Iranul și Omanul trebuie să mobilizeze toate resursele pentru a oferi servicii de securitate și pentru a gestiona navigația în cel mai adecvat mod, pentru a preveni poluarea și pentru a stabili o ordine astfel încât comerțul global să nu fie supus perturbărilor. Aceasta va implica costuri, iar cei care doresc să beneficieze de acest trafic trebuie să plătească partea lor”, a afirmat diplomatul iranian, citat de Bloomberg.

Costurile propuse ar fi — potrivit Amin-Nejad — „clare, transparente, rezonabile și logice”, deși sistemul nu este încă operațional. Propunerea inițială de taxare, pe care unele companii ar fi plătit-o deja pentru a-și elibera navele blocate, se ridică la până la 2 milioane de dolari per petrolier. Surse Reuters raportează însă că unele vase plătesc deja peste 150.000 de dolari autorităților iraniene pentru „trecere sigură” — în ciuda avertismentelor SUA că astfel de plăți ar putea declanșa sancțiuni americane.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale occidentale: China și Coreea de Sud au intrat în comunicare directă cu Iranul pentru a aranja trecerea navelor lor. Garda Revoluționară Islamică (IRGC) a anunțat că, doar în ultimele 24 de ore, un total de 26 de nave au tranzitat în siguranță Strâmtoarea Hormuz — toate „sub coordonarea și sprijinul de securitate” al IRGC. Ministerul Afacerilor Externe al Coreei de Sud a confirmat pe 20 mai că primul petrolier sud-coreean a reușit să treacă, transportând aproximativ două milioane de barile de petrol brut către Ulsan. Alte 25 de nave sub pavilion sud-coreean rămân blocate în Golful Persic.

Dacă Teheranul reușește să atragă fiecare țară să negocieze separat trecerea navelor sale, aceasta va fi considerată o „victorie” pentru Iran și protocoalele sale la Hormuz. Cronologia ridică întrebări: de ce statele asiatice — dependente de petrolul din Golf — acceptă atât de repede noul sistem, în loc să aștepte o soluție diplomatică mediată de Occident?

SUA și aliații săi regionali resping narativa iraniană. Emiratele Arabe Unite au descris pretențiile Iranului drept „nimic altceva decât fragmente de vise”. Joi, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un sistem de taxare în Strâmtoarea Hormuz ar face imposibil un acord diplomatic și că SUA rămân „foarte nemulțumiți de NATO” în ceea ce privește răspunsul acesteia la criza iraniană.

„Un sistem de colectare a taxelor în Strâmtoarea Hormuz va face imposibil un acord diplomatic“, a spus Rubio. „Suntem foarte dezamăgiți de aliații NATO, vom discuta despre problema desfășurării trupelor la următoarea întâlnire.”

Dar la acest punct, Teheranul nu pare să se grăbească să finalizeze un acord. Donald Trump ar putea fi pregătit să suspende indefinit noi lovituri militare, iar Iranul este ocupat cu reînarmarea și regruparea. De asemenea, pe măsură ce trece suficient timp cu situația de impas în vigoare, Teheranul va convinge probabil mai multe țări că nu au altă opțiune decât să negocieze direct cu Republica Islamică. Cine beneficiază? Evident nu Occidentul — ci acele state care acceptă rapid noua realitate geopolitică și își asigură accesul la petrol, chiar dacă asta înseamnă să plătească „taxa” Iranului.

Ceea ce presa occidentală numește „șantaj” seamănă din ce în ce mai mult cu o recunoaștere de facto a suveranității iraniene asupra uneia dintre cele mai importante artere ale comerțului global — o schimbare de paradigmă pe care nimeni nu vrea să o recunoască public.