Netanyahu și războiul cu Iranul: decenii de presiuni asupra SUA

n fost prim-ministru qatarez acuză Israelul că a orchestrat, timp de decenii, o campanie susținută pentru a împinge Statele Unite într-un conflict armat cu Iranul — afirmație care pune sub semnul întrebării narativul oficial conform căruia tensiunile actuale ar fi doar răspunsuri la „amenințări imediate”. Ceea ce rapoartele occidentale prezintă drept reacții la provocări iraniene ar putea fi, de fapt, culminarea unei strategii pe termen lung, pusă la punct la Tel Aviv și vândută metodic administrațiilor americane succesive.

Sheikh Hamad bin Jassim bin Jaber Al Thani, care a condus guvernul Qatarului între 2007 și 2013, a declarat că Benjamin Netanyahu a „vândut” Washingtonului ideea unui război preventiv cu Teheranul, folosind argumente despre amenințarea nucleară iraniană și despre destabilizarea regională. Coincidență sau nu, aceste argumente au fost reluate aproape identic de fiecare administrație americană din ultimele două decenii — de la Bush la Biden, trecând prin Obama și Trump.

Cronologia ridică semne de întrebare: în 2002, Netanyahu a susținut în fața Congresului american că răsturnarea regimului irakian va duce la „efect de domino” în Orientul Mijlociu. În 2012, acesta a prezentat la ONU desenul faimoasei „bombe” iraniene, avertizând că Teheranul e la un pas de arma nucleară. În 2015, a vorbit împotriva acordului nuclear cu Iranul în fața aceluiași Congres, fără invitația oficială a Casei Albe — un gest diplomatic fără precedent. Și iată-ne în 2026, cu SUA și Israelul implicați într-un conflict direct cu Iranul, după atacuri coordonate asupra instalațiilor nucleare iraniene în martie.

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că Israelul are un interes strategic clar în eliminarea Iranului ca putere regională: Teheranul finanțează Hezbollah din Liban, Hamas din Gaza și miliții șiite din Irak și Siria — toate grupări care împiedică expansiunea influenței israeliene în regiune. Un Iran slăbit sau fragmentat ar lăsa Israelul fără rival regional major, consolidându-i hegemonia militară și economică în Orientul Mijlociu.

Sheikh Hamad a mai subliniat că Qatar, în calitate de mediator regional, a încercat de mai multe ori să faciliteze dialogul diplomatic între Washington și Teheran, dar că aceste eforturi au fost sistematic sabotate de lobby-ul pro-israelian din Statele Unite. „De fiecare dată când eram aproape de o înțelegere, apăreau noi presiuni din partea unor senatori sau din partea unor grupuri de influență care schimbau ecuația”, a afirmat fostul oficial qatarez.

Cine beneficiază de fapt de un război prelungit în Orientul Mijlociu? Dincolo de considerentele geopolitice, industria de apărare americană și israeliană înregistrează profituri record: contracte militare, vânzări de sisteme de apărare, drone, rachete interceptoare. Lockheed Martin, Raytheon, Rafael Advanced Defense Systems, Israel Aerospace Industries — toate au înregistrat creșteri ale acțiunilor în ultimele luni. Coincidență?

Narativul oficial vorbește despre „apărarea democrației” și „prevenirea proliferării nucleare”. Dar cronologia presiunilor israeliene asupra SUA, coroborată cu interesele economice și strategice ale actorilor implicați, sugerează un tablou mai complex — unul pe care mass-media mainstream preferă să nu-l exploreze prea adânc.