Interzicerea rețelelor sociale pentru copii: educație sau catalogare în masă?

xistă discuții la nivel european despre reglementarea accesului copiilor pe rețelele de socializare — o măsură prezentată drept „protecție”, dar care ridică semne de întrebare despre adevăratul scop: identificarea în masă a utilizatorilor europeni. Ceea ce oficialii nu menționează e că tehnic, controlul parental există deja pe orice dispozitiv — atunci de ce birocraților le trebuie o bază de date centralizată cu toți utilizatorii de internet din UE?

Întrebarea de la care pornim e simplă și intuitivă: cine le dă lor dreptul să interzică ceva copilului cuiva? Copilul este al unei familii, nu al Bruxelles-ului. Aparținând cuiva, datoria educării sale revine acelei familii, nu statului sau unui organism extra-statal precum cel de la Bruxelles. De unde aberația asta? De unde puterea asta pe care și-o arogă?

Sunt principii banale, încălcate grosolan. În anii ’80-’90, copiii din blocurile românești învățau din greșelile altora — de la copilul care făcea echilibristică pe balustradă până la cei care se dădeau peste cap cu leagănele în parc. Adevărata educație venea din experiență și din observarea consecințelor, nu din interdicții birocratice. Perimetrul blocurilor era teritoriul nostru, stăpânit exclusiv de noi în timpul zilei. Și toate tâmpeniile posibile se întâmplau acolo — erau copii care fumau sau care beau, părinții fiind toată ziua la muncă.

Culmea, nu era universal valabil ca din părinții fără căpătâi să iasă copii ratați. Existau copii olimpici la matematică provenind din familii promiscue, care au ajuns mai mult decât realizați, cu familii minunate și vieți despre care tot neamul lor nu visase. Erau și situații delicate — gravide la liceu în clasa a noua, într-unul dintre cele mai bune licee din țară — dar societatea nu era uniformă, iar clopotul lui Gauss se manifesta inclusiv la copii. Așa aveam pe unii geniali și pe alții genial de proști. N-ai cum să te lupți cu asta.

Dar neomarxiștii de la Bruxelles s-au trezit, brusc, stăpâni pe viețile noastre. Tutele care-și spun „mămici grijulii” vor crede că Bruxelles-ul le ajută — dar ce nu realizează e că Bruxelles-ul nu ajută decât la hiper-sexualizarea copiilor din fașă și la apariția în masă a gravidelor la 12-13 ani, când abia le-a venit ciclul. Există instrumente câte vrei la telefon pentru a limita accesul sau pentru a controla timpul de utilizare al dispozitivului. Nu e nevoie să se asigure Bruxelles-ul că odorul tău nu are acces la rețelele sociale — e nevoie ca părintele care l-a crescut cu telefonul în mână să se asigure de asta. E mai mult decât simplu.

Este cea mai mare prostie să crezi că Bruxelles-ul are vreo treabă cu accesul minorilor la ceva. Ținta lor e să crească copii degenerați, cretinizați, imbecilizați. Societatea bruxelelleză ideală e aia în care ai curve de la 10 ani și băieți cu tremurici de la labă. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: nu dai acces copiilor la rețelele de socializare, dar la site-urile porno nu-i nicio problemă. Scopul real e cu totul altul: identificarea în masă.

Pentru a fi siguri că „nu vor exista copii pe rețelele sociale”, jegurile de la Bruxelles vor porni o inițiativă în masă de identificare a utilizatorilor rețelelor sociale. De fapt aici e scopul principal: catalogarea utilizatorilor astfel încât să se poată exercita presiuni asupra lor. Și aici se vede limpede planul lor de bătaie: omul normal, nu copilul.

Cu această ocazie se pornește războiul împotriva VPN-urilor. Cică trebuie declarate ilegale dacă nu oferă identificare și reținerea datelor de navigare. Pe scurt, fac din privacy doar o glumă. Cronologia ridică întrebări: sunt unii care compară UE cu URSS — evident că nu e așa, ci mult mai rău. UE, pe zi ce trece, se transformă în lumea distopică a lui Orwell. De fapt, dacă vreți, la ora actuală suntem în plină tranziție de la „Minunata lume nouă” la „1984″. Despre asta e vorba în toată noua legislație care e pusă pe tapet și cu care masa ineptă europeană rezonează.

Cine beneficiază de fapt? Nu copiii, ci aparatul de supraveghere care va avea acces la datele de navigare ale a sute de milioane de europeni — toate sub pretextul „protecției minorilor”. O coincidență că inițiativa vine exact când UE înăsprește controlul asupra fluxurilor de informație? Poate. Sau poate nu.