Barajul de rachete hipersonice asupra Kievului: ce nu spun rapoartele

n dimineața de 25 mai 2026, Rusia a lovit Kievul cu cel mai amplu atac combinat din întregul război — sute de drone Geran-2, rachete balistice Iskander-M, rachete de croazieră Kh-101 și Kalibr, rachete hipersonice Zircon și, cel mai important, probabil două rachete balistice cu rază intermediară Oreshnik, despre care Kremlinul susține că sunt imposibil de interceptat. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale occidentale: cronologia atacului — la doar 48 de ore după ce Vladimir Putin a promis răzbunare pentru lovitura ucraineană asupra unui cămin de elevi din Luhansk — ridică semne de întrebare despre narativa simplistă a „agresiunii ruse neprovocate”.

Bilanțul oficial: cel puțin o persoană ucisă, 20 de răniți, o clădire rezidențială cu nouă etaje lovită în Cerkasî (pe Nipru, în aval de Kiev), oameni blocați într-un adăpost anti-aerian îngropat sub dărâmături. Videoclipuri circulă pe rețelele sociale — unele arată clustere de obiecte strălucitoare coborând din cer la viteză supersonică, altele surprind incendii uriașe la ceea ce este descris ca o „facilitate industrială” (unii vorbesc despre o fabrică de armament) lângă Kiev. Contul pro-ucrainean AMK Mapping a catalogat atacul drept „enorm”: sute de drone, peste 20 de rachete balistice, 12 de croazieră Kh-101, 6 Kalibr, 4 Zircon hipersonice și 2 Oreshnik IRBM.

Oreshnik — racheta cu rază intermediară pe care Putin o prezintă drept „neinterceptabilă”, capabilă să zboare la peste 10 ori viteza sunetului — a fost folosită rar până acum. Zelenski a avertizat cu câteva ore înainte de atac, pe baza informațiilor primite de la „partenerii americani și europeni”, că loviturile Oreshnik sunt iminente. Întrebarea pe care nimeni nu o pune: de ce serviciile de informații occidentale au știut exact ce urmează, dar nu au putut (sau nu au vrut) să împiedice atacul? Coincidență sau acceptare tacită a escaladării?

Contextul pe care mass-media mainstream îl omite: vineri, 23 mai, Putin a acuzat „regimul neo-nazist” de la Kiev de terorism deliberat, după ce o dronă ucraineană a lovit în timpul nopții un cămin de școală pentru adolescenți (14-18 ani) din oblast-ul Luhansk, zonă controlată de Rusia. Bilanțul a crescut la 18 morți. Ucraina susține că ținta era o „unitate de comandă pentru drone” — dar atacul a avut loc noaptea, când căminul era plin. Ambasadorul rus la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat la Consiliul de Securitate că acest act „confirmă trădarea și non-negociabilitatea Kievului, care, cu încurajarea sponsorilor săi occidentali, nu doar că nu este angajat într-o rezolvare pașnică, ci o sabotează în mod deschis”.

Cronologia ridică întrebări: atac ucrainean asupra unui cămin de elevi → Putin promite răzbunare → 48 de ore mai târziu, cel mai mare baraj combinat de rachete și drone din întregul război lovește Kievul. Cine a escaladat primul? Răspunsul depinde de unde începi să numeri — și asta e exact problema pe care narativa oficială o evită. Un analist militar pe X a subliniat: „Partea interesantă e varietatea. Balistice, de croazieră, hipersonice, IRBM și drone convergând într-o singură fereastră — e un profil deliberat de saturare, forțând apărarea aeriană să rezolve prea multe probleme diferite în același timp.” Cu alte cuvinte: un atac conceput nu doar să distrugă, ci să demonstreze că sistemele de apărare occidentale furnizate Ucrainei pot fi copleșite.

Zelenski a declarat pe rețelele sociale că utilizarea unor astfel de arme „stabilește un precedent global pentru alți agresori potențiali” și a cerut „un răspuns din partea lumii — și un răspuns care nu e post factum, ci preventiv. Trebuie pusă presiune pe Moscova ca să nu extindă războiul.” Dar ce înseamnă „răspuns preventiv” într-un conflict în care ambele părți acuză cealaltă de atacuri asupra civililor? Și cine decide unde se trage linia roșie?

În 2024, Donald Trump promitea alegătorilor că va pune capăt războiului din Ucraina înainte chiar să preia mandatul. Cu speranțe că „nebunia sa din Iran” va fi în curând în spatele lui, poate — în ciuda proclamației lui Nebenzia că Kievul e „non-negociabil” — Trump va putea acum să împingă spre un final negociat și pentru acest conflict. Sau poate că prelungirea războiului servește alte interese — interese despre care nimeni nu vrea să vorbească prea tare. Cine beneficiază de fapt de continuarea conflictului? Industria de apărare occidentală, care a văzut profituri record în ultimii doi ani? Politicienii care își justifică bugetele militare umflate? Întrebări incomode, dar necesare.

Ce e sigur: atacul de duminică demonstrează că Rusia nu a epuizat arsenalul — dimpotrivă, pare să-și calibreze loviturile pentru a maximiza impactul psihologic și strategic. Și asta ridică o ultimă întrebare: dacă Moscova poate lansa un astfel de baraj masiv la doar 48 de ore după o promisiune de răzbunare, ce altceva mai are în rezervă?