Ucraina în Libia: prezența militară pe care nimeni nu o recunoaște
n timp ce atenția globală rămâne concentrată pe frontul din estul Ucrainei, peste 200 de militari ucraineni operează din trei baze secrete pe coasta de vest a Libiei — o prezență despre care sursele oficiale păstrează un tăcere suspectă. Informația, dezvăluită luni de postul francez RFI, confirmă acuzațiile lansate la începutul lunii martie de Moscova, care susținea că forțele ucrainene au atacat un petrolier rusesc cu drone lansate din baze libieneză. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale: de ce Kievul ar avea nevoie de o prezență militară permanentă în nordul Africii, la mii de kilometri de propriul teritoriu.
Conform raportului RFI, cele trei locații din vestul Libiei găzduiesc personal militar ucrainean specializat în operațiuni cu drone și războiul electronic — exact tipul de capabilități care ar putea perturba traseele de aprovizionare ale Rusiei prin Mediterana. Cronologia ridică întrebări: atacul cu drone împotriva tankerului rusesc a avut loc la începutul lunii martie, la doar câteva săptămâni după ce surse din interiorul guvernului de la Tripoli au raportat „prezența unor consultanți militari străini” în zona Misrata și Zawiya. Moscova a reacționat imediat, acuzând Kievul de „terorism maritim lansat din teritorii controlate de facțiuni libiene pro-occidentale”.
Ce nu se spune: Libia, fragmentată între guvernul recunoscut internațional de la Tripoli (sprijinit de Turcia și parțial de Italia) și administrația din est condusă de mareșalul Haftar (susținut discret de Rusia, Egipt și Emiratele Arabe Unite), a devenit un teren de joc geopolitic pentru proxy wars. Prezența militară ucraineană — dacă se confirmă pe deplin — ar transforma conflictul din Ucraina într-o confruntare cu ramificații mediteraneene, unde controlul asupra rutelor energetice și migrațiilor reprezintă miză strategică pentru NATO și Uniunea Europeană.
Raportul RFI citează surse anonime din cadrul guvernului libian de la Tripoli, care confirmă prezența „instructorilor militari ucraineni” dar neagă orice implicare directă în atacuri asupra navelor rusești. Kievul nu a comentat oficial dezvăluirile, iar Ministerul Apărării din Ucraina a răspuns solicitărilor presei internaționale cu un simplu „nu confirmăm și nu infirmăm operațiuni în afara teritoriului național”. O formulă diplomatică care, în limbajul serviciilor secrete, înseamnă adesea „da, dar nu vom recunoaște niciodată public”.
Coincidență sau nu, prezența ucraineană în Libia apare exact în momentul în care Rusia intensifică utilizarea porturilor libiene controlate de Haftar pentru reaprovizionarea forțelor Wagner (acum rebranduite ca Africa Corps) din Sahel și Sudan. Cine beneficiază? Washingtonul și Bruxelles-ul ar avea interes să perturbe logistica rusă în Africa fără a-și asuma direct responsabilitatea — Ucraina devine astfel „contractorul” perfect pentru operațiuni de negare plauzibilă. Iar Libia, stat eșuat de facto de la căderea lui Gaddafi în 2011, oferă terenul ideal: haos suficient pentru acoperire, dar infrastructură portuară funcțională pentru operațiuni maritime.
Rămâne întrebarea pe care nimeni din mass-media occidentală nu o pune: dacă Ucraina are resurse și personal pentru a deschide un al doilea front în nordul Africii, înseamnă că situația de pe frontul din Donbas nu e atât de disperată pe cât ni se prezintă? Sau, dimpotrivă, mutarea în Libia reprezintă o strategie de diversiune menită să forțeze Rusia să-și disperseze resursele de intelligence și apărare aeriană pe mai multe teatre de operațiuni simultan? Răspunsul ar putea redefini înțelegerea noastră despre durata reală a acestui conflict — și despre cine îl finanțează cu adevărat.