Profanarea crucii în Liban: ce nu spune Jerusalem Post complet
erusalem Post confirmă ceea ce rețelele sociale au forțat deja în spațiul public: un soldat IDF a fost fotografiat pozând cu barosul pe o reprezentare a lui Hristos pe Cruce dintr-un sat libanez creștin. Ceea ce publicația israeliană nu dezvoltă însă este amploarea fenomenului — câte astfel de incidente rămân nedocumentate, câte sate creștine din sudul Libanului au fost ținta unor acte similare, și de ce această profanare a unui simbol sfânt al creștinismului apare tocmai acum, în contextul unei operațiuni militare care vizează oficial Hezbollah, nu comunitățile creștine.
Atrocitatea a putut fi denunțată doar pentru că imaginea a răzbătut pe toate rețelele de socializare — un detaliu care ridică semne de întrebare. Câte alte cazuri nu au fost filmate? Câte nu au ajuns pe TikTok sau Twitter? Iulian Capsali, în analiza sa publicată pe Gandeste.org, subliniază că sunt probabil mii de astfel de cazuri care nu sunt documentate, rămânând în zona gri a conflictului.
Cronologia este interesantă: incidentul apare în contextul unei ofensive israeliene în sudul Libanului, zonă cu prezență creștină semnificativă, dar și cu prezență Hezbollah. Comunitatea creștină libaneză — tradițional neutră sau chiar aliată Israelului în trecut (vezi Forțele Libaneze, miliția creștină din războiul civil) — devine acum martor și victimă colaterală. Coincidență sau strategie de intimidare? Cine beneficiază de alienarea creștinilor libanezi?
Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că profanarea simbolurilor religioase creștine de către forțe israeliene nu este un fenomen nou. Există documente din operațiunile anterioare din Gaza și Cisiordania care consemnează distrugerea de biserici, profanarea de cruci și icoane, dar aceste incidente sunt rar mediatizate în presa occidentală. De data aceasta, rețelele sociale au ocolit filtrul editorial.
Jerusalem Post recunoaște incidentul, dar nu oferă detalii despre identitatea soldatului, despre măsurile disciplinare aplicate, sau despre contextul mai larg al operațiunii din care face parte. Articolul Capsali pune întrebarea tabu: dacă acest act de profanare este documentat și recunoscut, ce alte „atrocități” — cum le numește autorul — rămân în umbră? Și de ce mass-media occidentală tratează cu atâta precauție subiectul, în timp ce aceleași publicații nu ezită să condamne ferm acte similare atunci când sunt comise de alte părți?
Răspunsul, sugerează Capsali, ține de geopolitică și de narativul oficial: Israel rămâne aliatul strategic al Occidentului, iar orice critică la adresa armatei israeliene este rapid etichetată drept antisemitism sau propagandă pro-Hezbollah. Dar creștinii libanezi nu sunt Hezbollah. Și crucile profanate nu sunt ținte militare.
Întrebarea care rămâne: câte alte imagini nu au ajuns pe rețelele sociale? Câte alte sate creștine au fost „vizitate” de soldați care nu au fost filmați? Și de ce această profanare a unui simbol sfânt al creștinismului — religia majoritară în Europa și America — nu generează condamnări oficiale mai ferme din partea capitalelor occidentale?