Portavionul american evită Strâmtoarea Bab el-Mandab: rută de 10.000 km în jurul Africii

SS George H.W. Bush — unul dintre cele mai puternice portavioane din flota americană — navighează în acest moment pe coasta Namibiei, alegând o rută de peste 10.000 de kilometri în jurul continentului african pentru a ajunge în Golful Persic, în loc să folosească traseul clasic prin Mediterana și Marea Roșie. Ceea ce Pentagonul prezintă drept „decizie operațională” ridică o întrebare incomodă: dacă SUA nu pot garanta trecerea în siguranță a propriilor portavioane prin Strâmtoarea Bab el-Mandab, ce mesaj transmite acest lucru despre raportul de forțe real din regiune?

Portavionul CVN-77, însoțit de distrugătoarele USS Donald Cook, USS Mason și USS Ross, precum și de nava de aprovizionare USNS Arctic, a plecat de pe coasta de est a Statelor Unite la sfârșitul lunii martie 2026. Dar, spre deosebire de toate misiunile anterioare către Orientul Mijlociu, grupul naval nu a tranzitat Strâmtoarea Gibraltar și Mediterana — traseul standard pentru navele bazate pe coasta atlantică. În schimb, flota americană a ales să ocolească întregul continent african, navigând în prezent în largul coastei Namibiei, conform informațiilor confirmate de doi oficiali din Departamentul Apărării pentru USNI News.

Motivul oficial? Evitarea Mării Roșii și a Strâmtorii Bab el-Mandab — zone care au devenit „hub-uri de activitate” pentru atacurile cu drone și rachete ale rebelilor houthi din Yemen împotriva navelor americane și comerciale în 2024 și 2025. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: niciun portavion american nu a mai tranzitat Bab el-Mandab de la USS Dwight D. Eisenhower în decembrie 2023, la scurt timp după ce houthii au început campania de atacuri. Distrugătoarele americane care au încercat trecerea în ultimii ani au fost supuse unor atacuri susținute — un detaliu care sugerează că „dominația navală” americană în regiune nu mai este ceea ce era.

Traseul prin jurul Africii vine în contextul unei operațiuni de blocadă navală a Strâmtorii Hormuz — anunțată duminică de președintele Donald Trump și pusă în aplicare de Comandamentul Central al SUA (CENTCOM). Blocada vizează izolarea porturilor iraniene din Golful Persic și Golful Oman, ca parte a războiului lansat de SUA și Israel împotriva Iranului la sfârșitul lunii februarie 2026. „Blocada va fi aplicată imparțial împotriva navelor tuturor națiunilor care intră sau ies din porturile iraniene”, se arată în declarația CENTCOM. Cronologia ridică întrebări: de ce o astfel de operațiune necesită trimiterea unui portavion prin cea mai lungă rută posibilă, dacă controlul strategic al regiunii este atât de solid pe cât susțin oficialii?

Un aviz către navigatori, emis luni 14 aprilie și obținut de USNI News, confirmă că „perioada de grație” pentru navele neutre aflate în porturi iraniene s-a încheiat la ora 10:00 EST luni. „După acest moment, orice navă care intră sau iese din zona blocată fără autorizație este supusă interceptării, devierii și capturării”, precizează documentul. Livrările umanitare — alimente, medicamente, bunuri esențiale — vor fi permise „sub rezerva inspecției”. Cine decide ce e „esențial” și ce nu? Cui beneficiază o astfel de blocadă economică totală, dacă nu unei strategii de strangulare pe termen lung?

Amiralul Daryl Caudle, șeful Operațiunilor Navale (CNO), a vorbit luni la Atlantic Council despre „considerentele” unei blocade a Strâmtorii Hormuz: riscul minelor, spațiul aerian contestat, participarea sau nu a aliaților. „Aceasta este o întreprindere majoră care trebuie realizată eficient”, a spus Caudle. „Și desigur, totul este încadrat de o structură legală — reguli de angajare, aspecte juridice, o structură legală solidă care susține capacitatea de a impune o blocadă.” Ceea ce amiralul nu a menționat: dacă structura legală e atât de solidă, de ce grupul de luptă al portavionului Bush a preferat o rută de 10.000 de kilometri în loc de tranzitul direct prin Marea Roșie?

Înainte de anunțarea blocadei, două distrugătoare americane — USS Frank E. Petersen și USS Michael Murphy — au tranzitat Strâmtoarea Hormuz sâmbătă și au operat scurt timp în Golful Persic, la câteva zile după ce administrația Trump a anunțat un armistițiu de două săptămâni cu Iranul pe durata negocierilor. Misiunea lor declarată: „stabilirea condițiilor pentru curățarea minelor”. Negocierile s-au prăbușit sâmbătă seara târziu, conform rapoartelor. Coincidență sau nu, blocada a fost anunțată imediat după.

În prezent, în Marea Arabiei operează: Grupul Amfibiu Tripoli (USS Tripoli, USS New Orleans, USS Rushmore), Grupul de Luptă al Portavionului Abraham Lincoln (USS Abraham Lincoln, USS Spruance, USS Petersen), plus șapte distrugătoare cu rachete ghidate desfășurate independent. O concentrare impresionantă de putere navală — dar dacă portavionul Bush trebuie să ocolească Africa pentru a ajunge acolo, ce spune asta despre cine controlează de fapt căile maritime strategice din regiune?

Ceea ce sursele oficiale nu subliniază: houthii din Yemen — o miliție susținută de Iran, fără flotă de război convențională — au reușit să transforme Marea Roșie într-o zonă interzisă pentru cea mai puternică marină militară din lume. Conexiunile sunt clare: Iran furnizează tehnologie de drone și rachete, houthii execută atacurile, iar SUA sunt nevoite să reconfigureze întreaga logistică navală. Cine beneficiază? China, care tocmai a inaugurat o bază navală în Djibouti — la intrarea în Marea Roșie — și care urmărește cu atenție fiecare semn de retragere strategică americană din regiune.