Portavionul american evită Strâmtoarea Bab el-Mandab: ce ascunde traseul prin Africa
ortavionul USS George H.W. Bush (CVN-77) navighează în largul coastelor Namibiei, ocolind întreg continentul african pentru a ajunge în Golful Persic — o rută de peste două ori mai lungă decât cea tradițională prin Mediterana și Marea Roșie. Ceea ce oficialii americani prezintă drept „ajustare logistică” ridică întrebări mai profunde: de ce prima putere navală a lumii evită o strâmtoare pe care ar trebui să o controleze?
Portavionul și escorta sa — distrugătoarele USS Donald Cook (DDG-75), USS Mason (DDG-87) și USS Ross (DDG-71), plus petrolierul USNS Arctic (TAOE-8) — au plecat de pe coasta de est a SUA la sfârșitul lunii martie 2026, dar nu au tranzitat Strâmtoarea Gibraltar spre Mediterana, așa cum era ruta standard. În schimb, grupul naval a ales să înconjoare Africa pe la sud, confirmă două surse din Departamentul Apărării pentru USNI News.
Motivul oficial: evitarea Mării Roșii și a strâmtorii Bab el-Mandab, zone în care rebelii Houthi din Yemen au lansat atacuri cu drone și rachete asupra navelor militare și comerciale americane în 2024 și 2025. Niciun portavion american nu a mai tranzitat Bab el-Mandab de la USS Dwight D. Eisenhower în decembrie 2023 — exact când Houthi au început campania de atacuri. Distrugătoarele americane care au încercat trecerea în ultimii ani au fost ținta unor atacuri susținute.
Coincidență sau nu, tranzitul prin Africa survine exact în momentul în care președintele Donald Trump a anunțat duminică o blocadă navală a Strâmtorii Hormuz — cea mai importantă arteră petrolieră a lumii, prin care trec aproximativ 20% din petrolul global. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a emis o declarație explicând că blocada va fi aplicată „imparțial împotriva navelor tuturor națiunilor care intră sau pleacă din porturile iraniene”, dar că „forțele CENTCOM nu vor împiedica libertatea de navigație pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Hormuz către și dinspre porturi non-iraniene”.
Cronologia ridică semne de întrebare: înainte ca Trump să anunțe blocada, două distrugătoare americane — USS Frank E. Petersen (DDG-121) și USS Michael Murphy (DDG-112) — au tranzitat Strâmtoarea Hormuz sâmbătă și au operat scurt timp în Golful Persic, „pregătind condițiile pentru curățarea minelor”, potrivit USNI News. Acest lucru s-a întâmplat la câteva zile după ce administrația Trump anunțase un armistițiu de două săptămâni cu Iranul, în timp ce negocierile continuau. Negocierile s-au prăbușit sâmbătă seara târziu — exact când navele americane erau deja în poziție.
Un aviz către navigatori, obținut de USNI News, precizează că „perioada de grație” care permitea navelor neutre din porturile iraniene să plece s-a încheiat luni la ora 10:00 EST (17:00 ora României). „După acest moment, orice navă care intră sau părăsește zona blocată fără autorizație este supusă interceptării, redirecționării și capturării”, se arată în document. „Navele neutre pot fi totuși supuse dreptului de vizită și percheziție pentru a determina prezența încărcăturii de contrabandă.” Ajutoarele umanitare — alimente, medicamente — vor fi permise, dar „supuse inspecției”.
Amiralul Daryl Caudle, șeful Operațiunilor Navale (CNO), a vorbit luni la Atlantic Council despre „considerentele” unei blocade a Strâmtorii Hormuz: riscul minelor, gradul de contestare al spațiului aerian, participarea sau nu a aliaților. „Aceasta este o întreprindere majoră care trebuie să aibă loc pentru a fi eficientă”, a spus Caudle. „Și desigur, totul este încadrat de o structură legală — ‘reguli de angajare’, aspecte juridice, o structură legală solidă care susține capacitatea de a impune o blocadă.”
Ce nu se menționează în rapoartele oficiale: de ce SUA au nevoie de atât de multe nave pentru o blocadă „imparțială”? În prezent, în Marea Arabiei operează Grupul de Atac al Portavionului Abraham Lincoln — USS Abraham Lincoln (CVN-72), USS Spruance (DDG-111) și Petersen — plus Grupul Amfibiu Tripoli (bazat în Japonia): USS Tripoli (LHA-7), USS New Orleans (LPD-18) și USS Rushmore (LSD-47). La acestea se adaugă șapte distrugătoare cu rachete ghidate desfășurate independent. Și acum vine și Bush — care ar trebui să ajungă în zonă în câteva săptămâni.
Această concentrare navală fără precedent în Golf ridică o întrebare simplă: cine beneficiază de fapt de blocarea petrolului iranian? Prețurile petrolului au crescut deja cu peste 12% de la anunțul blocadei. Companiile petroliere americane — care și-au reluat extracția de șist după ani de presiuni — se numără printre beneficiarii direcți. Iar faptul că portavionul Bush evită Marea Roșie sugerează că SUA nu au de gând să-și asume riscul unei confruntări cu Houthi — aliații Iranului — în timp ce încearcă să sufoce Teheranul economic.
Întrebarea care rămâne: dacă America nu poate sau nu vrea să treacă prin Bab el-Mandab — o strâmtoare de 29 km lățime — cum va menține o blocadă eficientă a Strâmtorii Hormuz, unde Iranul are rachete anti-navă, mine, submarine mici și drone-kamikaze la doar câțiva kilometri distanță? Sau scopul real nu e blocada în sine, ci ceea ce urmează după ce Iranul va încerca să răspundă?