FMI prezice creșteri de 200% la gaze: ce nu se spune despre Iran
ondul Monetar Internațional estimează că prețurile petrolului ar putea exploda cu 100%, iar cele ale gazelor cu 200% în perioada 2026-2027, dacă operațiunea militară americano-israeliană împotriva Iranului se prelungește — o previziune care apare în cel mai recent raport World Economic Outlook, dar despre care mass-media mainstream vorbește surprinzător de puțin. Ceea ce nu se menționează în comunicatele oficiale: aceste scenarii catastrofale nu sunt simple exerciții academice, ci planuri de contingență pentru o escaladare deja în curs.
Raportul FMI prezintă trei scenarii distincte, fiecare calibrat pe intensitatea și durata conflictului din Golf. În cel mai sever dintre ele — denumit „disrupție prelungită” — instituția financiară internațională anticipează că prețurile energiei ar atinge niveluri fără precedent în ultimele patru decenii, depășind chiar și șocurile petroliere din 1973 și 1979. Coincidență sau nu, aceste previziuni apar exact în momentul în care liderii occidentali vorbesc despre „stabilizarea pieței energetice” și „alternative strategice”.
Cronologia ridică semne de întrebare: de ce FMI publică aceste scenarii tocmai acum, când tensiunile din Orientul Mijlociu au atins un punct de fierbere? Și mai important — cine beneficiază de fapt de o astfel de criză energetică? Producătorii de petrol și gaze din afara regiunii — SUA, Norvegia, Qatar — ar vedea profiturile explodând, în timp ce economiile europene dependente de import ar intra în recesiune profundă. România, cu proiectul Neptun Deep programat să intre în producție în 2027, s-ar putea trezi într-o poziție strategic favorabilă — dar numai dacă infrastructura de extracție și transport nu devine țintă în ecuația geopolitică mai largă.
Ceea ce raportul FMI nu detaliază: impactul asupra populației civile din țările importatoare. O dublare a prețurilor la petrol și o triplare la gaze ar însemna factură la energie de 3-4 ori mai mare pentru gospodăriile românești, deja zdrobite de inflație și austeritate. În scenariul extrem, prețul combustibilului ar putea depăși 15 lei/litru, iar încălzirea locuințelor ar deveni un lux inaccesibil pentru jumătate din populație. Dar despre asta, instituțiile internaționale preferă să tacă — focusul rămâne pe „stabilitatea macroeconomică” și „echilibrul bugetar”, nu pe supraviețuirea concretă a oamenilor.
Documentul FMI menționează „măsuri de atenuare” și „rezerve strategice”, dar nu explică cum ar funcționa acestea în practică atunci când principalele artere de transport energetic — Strâmtoarea Hormuz, prin care trece 21% din petrolul mondial — ar fi blocate sau minată. Nici un cuvânt despre faptul că o astfel de criză ar accelera dramatic tranziția către energie verde — nu din considerente ecologice, ci din necesitate strategică pură. Cine controlează tehnologia bateriilor, panourilor solare și turbinelor eoliene devine noua superputere energetică. Și aici, China domină.
Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: dacă FMI știe că escaladarea ar duce la aceste consecințe catastrofale, de ce comunitatea internațională nu face tot posibilul să prevină conflictul? Sau poate că prevenirea nu face parte din plan?