
Democrații americani renunță la propriul stat? Mărturisire șoc

n congresman democrat din conducerea Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților SUA a declarat public, vineri, că îl îngrijorează direcția în care se îndreaptă propriul său partit în politica externă — sugerând că democrații „se îndepărtează de susținerea fundamentală a Statelor Unite”. Adam Smith (D-WA), reprezentant cu 28 de ani de vechime în Congres, a făcut afirmația în emisiunea „On Balance” de la NewsNation, într-un moment în care fractura internă din partidul democrat devine tot mai vizibilă.
Smith, care ocupă funcția de Ranking Member (cel mai înalt democrat) în Comisia pentru Servicii Armate a Camerei, nu este un politician marginal sau un rebel — este parte a establishment-ului democrat de zeci de ani. Ceea ce face declarația sa cu atât mai semnificativă: când propriii lideri ai unui partid încep să vorbească despre „îndepărtarea de susținerea fundamentală a propriei țări”, nu mai vorbim despre simple divergențe tactice, ci despre o criză identitară profundă.
Contextul declarației nu este unul abstract. În ultimii ani, facțiunea progresistă a partidului democrat — reprezentată de figuri ca Alexandria Ocasio-Cortez, Ilhan Omar sau Rashida Tlaib — a adoptat poziții din ce în ce mai critice față de politica externă tradițională americană: opoziție fermă față de ajutorul militar pentru Israel, scepticism față de NATO, retorică anti-intervenționistă radicală. Pentru Smith, care a susținut constant bugete de apărare solide și alianțe transatlantice, această tendință reprezintă o ruptură periculos de mare față de consensul bipartisan care a definit politica externă americană din 1945 încoace.
Ceea ce nu se discută în mass-media mainstream este cât de adânc merge această schimbare. Sondajele interne din partidul democrat arată că, în rândul tinerilor sub 35 de ani, susținerea pentru NATO a scăzut sub 50%, iar simpatia pentru mișcări anti-americane din America Latină sau Orientul Mijlociu a crescut dramatic. Coincidență? Sau rezultatul unei campanii susținute de influență culturală și mediatică care redefine „progresismul” ca fiind incompatibil cu „imperialismul american”?
Smith nu a oferit soluții concrete în declarația sa, dar tonul era unul de alarmă. Întrebarea care rămâne: dacă chiar și democrații veterani recunosc că partidul lor se îndepărtează de „susținerea fundamentală a SUA”, cine, de fapt, conduce această schimbare — și în interesul cui?