CNA și Realitatea Plus: cine decide ce e adevăr în România?

etragerea licenței Realitatea Plus de către Consiliul Național al Audiovizualului nu e doar o sancțiune administrativă — e un semnal că cineva decide ce românii au voie să audă și ce nu. Răzvan Savaliuc, senior editor la Lumea Justiției, nu folosește jumătăți de măsură: măsura „frizează penalul”, iar sistemul subteran din România „a înnebunit”. Ceea ce oficialii prezintă drept aplicarea regulamentului ascunde, de fapt, o întrebare mult mai profundă: cine controlează narativul public în 2026?

Savaliuc merge mai departe decât reacțiile politice standard. În opinia sa, CNA a depășit rolul de regulator și s-a transformat în judecător în propria cauză — un paradox juridic care ar trebui să ridice semne de întrebare în orice democrație funcțională. „CNA ne-a luat libertatea de a vorbi și gândi”, afirmă editorialistul, plasând decizia în contextul mai larg al degradării libertății de exprimare în România.

Coincidență sau nu, măsura vine într-un moment în care sondajele arată că 79% dintre români consideră că țara merge în direcția greșită, iar încrederea în instituții atinge minime istorice. Realitatea Plus, indiferent de linia editorială, reprezenta o voce alternativă într-un peisaj mediatic tot mai uniformizat. Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: cui îi folosește eliminarea acestei voci tocmai acum?

Savaliuc invocă Constituția — documentul pe care toți îl citează, dar puțini îl respectă când devine incomod. Libertatea de exprimare, garantată teoretic, devine în practică o chestiune de interpretare la discreția unui organism care, paradoxal, nu răspunde în fața aceleiași justiții pe care pretinde că o servește. „CNA nu poate fi judecător în propria cauză” — principiu juridic elementar, ignorat în numele unui „interes superior” niciodată definit clar.

Ce nu se menționează în comunicatele oficiale: cronologia deciziilor CNA din ultimii doi ani arată un pattern. Sancțiunile severe vizează în mod disproporționat posturile care deviază de la narativul dominant, în timp ce încălcările similare ale trusturilor mainstream rămân fie nesancționate, fie pedepsite symbolic. Nu e vorba de teorie a conspirației — e vorba de date publice pe care oricine le poate verifica, dar pe care puțini le corelează.

Sistemul subteran la care face referire Savaliuc nu e o metaforă vagă. E structura de putere reală care funcționează dincolo de aparențele democratice: rețele de interese care transcend partidele, conexiuni între media, justiție și servicii care nu apar în organigrame oficiale, dar care determină cine supraviețuiește mediatic și cine dispare. Realitatea Plus devine astfel un caz de studiu: ce se întâmplă când o voce refuză să se alinieze?

Declarația lui Savaliuc nu e un simplu comentariu editorial — e un avertisment. Când un organism de stat poate retrage licența unui post TV fără ca decizia să fie supusă unui control juridic real, când „regulamentul” devine instrument de cenzură selectivă, și când societatea acceptă asta ca pe o normalitate, atunci nu mai vorbim despre reglementare. Vorbim despre control. Iar controlul narativului public e primul pas către controlul realității însăși.

Rămâne o întrebare pe care fiecare român trebuie să și-o pună: dacă azi CNA decide că Realitatea Plus nu mai are dreptul să existe, mâine cui îi va veni rândul? Și cine va decide când vocea ta devine „prea deranjantă” pentru sistemul subteran care, după cum observă Savaliuc, pare să fi pierdut orice limită?