Cipurile americane ajung în China prin Singapore: coincidență?

n timp ce importurile directe de echipamente pentru fabricarea cipurilor din SUA către China au scăzut la cel mai mic nivel din 2017 — doar 2 miliarde de dolari în 2025, o prăbușire de 34% — importurile chineze din Singapore și Malezia au explodat la niveluri record: 5,7 miliarde de dolari din Singapore (+17% an la an) și 3,4 miliarde din Malezia (mai mult decât dublu față de 2024). Ceea ce rapoartele oficiale prezintă ca „diversificare a lanțului de aprovizionare” ridică o întrebare simplă: cum de giganții americani Applied Materials, Lam Research și KLA continuă să obțină peste 30% din vânzările lor din China, în ciuda restricțiilor de export impuse de Washington?

Analiza datelor vamale chineze efectuată de Nikkei Asia aruncă lumină asupra unui fenomen pe care puțini îl discută deschis: relocarea producției americane de echipamente pentru semiconductori în Asia de Sud-Est. Charles Shi, analist veteran la Needham & Co., confirmă că Lam Research construiește capacități masive de producție în Malezia, în timp ce Applied Materials și KLA produc de ani de zile în Singapore. Coincidență sau strategie deliberată pentru a ocoli propriile restricții de export ale SUA?

Cronologia ridică semne de întrebare. Între 2020 și 2025, în plină escaladare a „războiului cipurilor” declanșat de administrația Trump și continuat de Biden, China a importat echipamente în valoare de peste 42 de miliarde de dolari din Japonia și 35 de miliarde din Țările de Jos — țări aliate SUA. Olanda găzduiește ASML, unicul producător mondial de mașini de litografie EUV (ultraviolet extrem) esențiale pentru cipurile avansate, în timp ce Japonia adăpostește Tokyo Electron, Screen Semiconductor Solutions și alți furnizori critici. Pentru ASML, China a reprezentat 29,1% din venituri în 2025; pentru Tokyo Electron, peste 40%.

Ce nu se menționează în comunicatele oficiale: cei trei giganți americani — Applied Materials, Lam Research și KLA — au generat împreună aproape 19 miliarde de dolari din China în anul fiscal 2025, o cifră care depășește cu mult datele vamale bazate pe originea expedierii. Cum e posibil? Prin producție în Singapore și Malezia, echipamentele americane ajung în China fără să fie înregistrate ca importuri din SUA. Nikkei Asia a semnalat prima dată această migrare a producției către Asia de Sud-Est încă din începutul anului 2023 — cu doi ani înainte ca volumele să explodeze.

În paralel, China derulează propria strategie pe două fronturi. Producătorii locali de echipamente — Naura (răspunsul Beijingului la Applied Materials), AMEC, ACM Research și Piotech — au înregistrat creșteri spectaculoase: veniturile Naura au crescut de la 887 milioane de dolari în 2020 la echivalentul a 27,14 miliarde de yuani în primele trei trimestre ale anului 2025. AMEC a văzut o explozie de peste 400% între 2020 și 2025, iar Piotech și-a multiplicat veniturile de 13 ori în aceeași perioadă. Dar Charles Shi observă un detaliu pe care puțini îl discută: „Există indicii că performanța marjelor lor se deteriorează. Concurența internă intensă îi forțează pe producătorii locali să intre într-o cursă către fund, reducându-și reciproc prețurile.”

Cine beneficiază de fapt? Pe termen scurt, giganții americani își mențin veniturile din China prin „relocare strategică” — un termen elegant pentru ceea ce ar putea fi descris ca ocolirea propriilor restricții de export. Pe termen lung, China construiește autosuficiență tehnologică, chiar dacă la prețul unor marje mai mici pentru furnizorii locali. Un executiv taiwanez prezent la Semicon China în martie 2026 a declarat pentru Nikkei: „Pentru fiecare echipament, material sau componentă străină la care te poți gândi, poți găsi versiuni chinezești. Producătorii chinezi vor continua să cumpere soluții străine cât timp pot, dar nu există nicio îndoială despre voința țării de a crește utilizarea furnizorilor locali.”

Washington încearcă să închidă scăpările. În aprilie 2026, legislatori bipartizani au introdus MATCH Act, un proiect de lege care solicită „aliați multilaterali” să coordoneze mai strâns restricțiile de export către producătorii chinezi de memorie și cipuri logice — CXMT, YMTC, SMIC și Hua Hong. Kevin Kurland, fost oficial la Departamentul de Comerț al SUA și actual consilier senior la Beacon Global Strategies, rezumă dilema: „Companiile chineze de pe Entity List nu pot obține piese americane, dar există multe componente pe care Europa și Japonia le pot furniza ca înlocuire. Dacă controalele nu se aliniază multilateral cu aliații, restricțiile americane pot submina competitivitatea companiilor americane, permițând în același timp companiilor chinezești să continue să funcționeze — un rezultat lose-lose.”

Alex Rubin, fost analist CIA pentru China și visiting fellow la Hoover Institution, face o comparație revelatoare: „Este foarte asemănător cu ceea ce vedem în aviația comercială: China asamblează aeronava finită C919, dar aprovizionează piese de la furnizori americani și europeni. Companiile chinezești încearcă să concureze cu Boeing și Airbus, aprovizionându-se din același lanț de aprovizionare.” Cu alte cuvinte: competiția se desfășoară pe baza acelorași furnizori.

Nikkei Asia a dezvăluit în februarie 2026 că principalii producători chinezi de cipuri — SMIC, Hua Hong și fabricile legate de Huawei — plănuiesc să-și extindă agresiv capacitatea de producție pentru cipuri avansate de 7 nanometri sau chiar 5 nm, pentru a susține dezvoltatorii locali de cipuri pentru inteligență artificială. Totodată, CXMT și YMTC își lansează cele mai mari expansiuni din istorie, ca răspuns la criza globală de memorie declanșată de boom-ul AI. Cronologia sugerează că restricțiile occidentale nu au încetinit ambițiile Chinei — ci le-au redirecționat.

Ce nu vi se spune: doar ASML în Olanda și Canon/Nikon în Japonia pot produce mașini de litografie viabile comercial — o zonă în care China continuă să se confrunte cu provocări semnificative. MATCH Act, dacă va fi adoptat, ar putea limita și mai mult capacitatea furnizorilor globali de a livra tehnologie critică către China, vizând generații mai vechi — dar încă esențiale — de mașini de fabricare a cipurilor, precum și componente care reprezintă „puncte de strangulare” (chokepoints) pentru industria chineză. Rămâne de văzut cum vor răspunde Olanda, Japonia și alte țări la presiunile diplomatice americane. Între timp, China continuă să cumpere agresiv echipamente străine — și chiar să refolosească piese consumabile de la un echipament pentru a repara alte mașini de fabricat cipuri, potrivit unui executiv din industrie.

Întrebarea rămâne deschisă: restricțiile de export servesc securitatea națională a SUA sau profitabilitatea companiilor americane care produc în Singapore și Malezia? Sau ambele, într-un echilibru fragil pe care nimeni nu vrea să-l recunoască public?