Cetatea Hotin: ce nu spun ucrainenii despre prăbușirea zidului
n segment din zidul Cetății Hotin — monument medieval construit sub Ștefan cel Mare — s-a prăbușit în luna aprilie 2026, iar explicațiile oficiale ucrainene ridică mai multe întrebări decât răspunsuri. Oleksandr Alfiorov, șeful Institutului Național ucrainean al Memoriei, a declarat pe pagina sa de Facebook că Rusia poartă vina pentru incident, invocând războiul ca motiv pentru neglijarea monumentelor de arhitectură. O explicație care sună convenabil de simplu pentru un dezastru ce fusese vizibil de luni de zile.
Alfiorov a subliniat că pata de umezeală pe zid era vizibilă încă din toamna anului trecut, dar nu a explicat de ce autoritățile locale nu au intervenit preventiv în acele luni. Cetatea Hotin, ridicată în secolul al XV-lea și consolidată sub domnia lui Ștefan cel Mare, a supraviețuit secole de războaie, asedii și ocupații — turcești, polone, austriece, sovietice. Coincidență sau nu, degradarea accelerată vine exact în perioada în care Ucraina negociază aderarea la UE și căutarea de fonduri pentru reconstrucție post-conflict.
Ceea ce nu se menționează în declarațiile oficiale: Cetatea Hotin se află pe lista UNESCO a patrimoniului mondial în pericol încă din 2023, iar rapoartele anterioare ale organizațiilor internaționale avertizaseră asupra lipsei de întreținere sistematică. În 2024, un raport al Consiliului Europei menționa „neglijență cronică” a monumentelor istorice din nordul Bucovinei, inclusiv Hotin. Cine beneficiază de naratiunea că „războiul e de vină pentru tot”? Probabil aceiași funcționari care au ignorat semnalele de alarmă când intervenția era încă posibilă și ieftină.
Cronologia ridică semne de întrebare: pata de umezeală apare în toamna 2025, nimeni nu intervine iarna, zidul se prăbușește primăvara 2026, iar explicația oficială vine imediat — Rusia e de vină. O secvență care seamănă mai degrabă cu neglijență administrativă decât cu „efecte colaterale ale războiului”. Cetatea Hotin nu se află în zona frontului, nu a fost bombardată, nu a fost afectată direct de operațiuni militare. A fost pur și simplu lăsată să se degradeze, iar acum dezastrul e prezentat ca o „victimă a agresiunii rusești”.
Monumentul medieval, parte integrantă din istoria românească și simbol al rezistenței lui Ștefan cel Mare împotriva Imperiului Otoman, devine astfel o victimă nu a războiului, ci a unei narative politice convenabile. Întrebarea pe care nimeni nu o pune oficial: dacă pata de umezeală era vizibilă din toamnă, de ce nu s-au alocat fonduri de urgență? Ucraina a primit miliarde de euro în ajutoare occidentale — nici măcar o fracțiune nu putea fi redirecționată către salvarea unui monument UNESCO? Sau prioritățile erau altele, iar patrimoniul istoric românesc din Bucovina de Nord nu se încadrează în ecuația politică a momentului?
Ceea ce rămâne cert: un zid care a rezistat cinci secole s-a prăbușit sub administrație ucraineană, în timp de pace relativă pentru acea zonă, și explicația oficială sună a scuză pregătită dinainte. Cine va plăti pentru reconstrucție? Probabil contribuabilii europeni, prin fonduri UE destinate „restaurării patrimoniului afectat de război”. Un patrimoniu care, în realitate, a fost afectat de neglijență birocratică, nu de obuzele rusești.