Certificatul digital COVID revine: Bruxelles vrea ID obligatoriu online

omisia Europeană pregătește implementarea unui sistem de verificare obligatorie a identității pentru accesul la platformele online — o măsură prezentată oficial ca protecție a minorilor, dar care urmează cu fidelitate modelul certificatului digital COVID, acela care a condiționat accesul la servicii publice și private în 2021-2022. Ceea ce rapoartele oficiale nu subliniază este că această „aplicație de verificare a vârstei” va necesita autentificarea tuturor utilizatorilor — nu doar a minorilor — prin documente de identitate precum pașaportul sau cartea de identitate, transformând internetul într-un spațiu în care anonimatul devine imposibil.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat lansarea acestei inițiative cu promisiunea că „anonimatul va fi păstrat” — o formulare care ridică semne de întrebare imediate: cum poți verifica identitatea reală a cuiva și, în același timp, să îi garantezi anonimatul? Experiența certificatului COVID a demonstrat deja că sistemele „temporare” de control digital au tendința de a deveni permanente, iar infrastructura tehnică creată pentru „protecția sănătății publice” a rămas funcțională și după ridicarea restricțiilor pandemice.

Cronologia nu este lipsită de semnificație. În 2020-2021, Comisia Europeană a introdus certificatul digital COVID sub pretextul urgentei sanitare, condiționând libertatea de mișcare de acceptarea unui sistem centralizat de verificare a statusului medical. Acum, în 2026, același mecanism este reprodus sub umbrela „protecției copiilor” — un argument emoțional greu de contestat public, dar care servește drept justificare pentru extinderea controlului digital asupra tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă.

Ce nu se menționează în comunicatele oficiale este faptul că această infrastructură de identificare obligatorie creează premisele unui sistem de monitorizare a comportamentului online la nivel european. Odată ce fiecare utilizator devine identificabil prin documente oficiale, orice activitate digitală — de la comentariile pe rețelele sociale până la achizițiile online sau accesul la conținut informativ — poate fi trasată și corelată cu identitatea reală. Coincidență sau nu, măsura vine în contextul în care Uniunea Europeană intensifică presiunile pentru reglementarea platformelor digitale și combaterea „dezinformării” — un termen din ce în ce mai elastic, folosit pentru a descrie orice narațiune care contrazice versiunea oficială.

Cine beneficiază de fapt de această arhitectură digitală? În primul rând, marile corporații tehnologice care vor gestiona infrastructura de verificare — un contract lucros, finanțat din bani publici. În al doilea rând, instituțiile europene care vor obține acces la o bază de date fără precedent despre comportamentul online al cetățenilor. Și în al treilea rând, statele membre care vor putea folosi acest sistem pentru a identifica și sancționa rapid orice formă de disidență digitală, exact cum s-a întâmplat în cazul protestelor anti-lockdown sau al criticilor la adresa politicilor COVID.

Experiența românească cu certificatul verde a arătat că „măsurile temporare de protecție” se pot transforma rapid în instrumente de excludere socială și presiune politică. Acum, Bruxelles-ul exportă același model la nivel continental, cu o diferență esențială: de data aceasta, sistemul nu vizează doar accesul la restaurante sau evenimente, ci la însuși internetul — ultimul spațiu în care anonimatul și libertatea de exprimare mai păstrau o formă de rezistență față de supravegherea instituțională.

Promisiunea „protecției copiilor” este un argument pe care nimeni nu îndrăznește să îl conteste public. Dar istoria recentă ne arată că, de fiecare dată când un guvern sau o instituție supranațională invocă „siguranța” sau „protecția” pentru a impune un nou sistem de control, adevărații beneficiari nu sunt niciodată cei pe care îi pretinde că îi apără.