Pentagon: doar o treime din rachetele Iranului — distruse sigur

Surse din serviciile de informații americane confirmă pentru Reuters că Statele Unite au certitudinea distrugerii a doar o treime din arsenalul balistic iranian — în ciuda declarațiilor președintelui Trump, care vorbea la ședința de cabinet despre „99% din rachetele Iranului eliminate”. Ceea ce ridică întrebări evidente: de ce discrepanța atât de mare între retorica publică și evaluările confidențiale? Și mai important: cine beneficiază de menținerea iluziei unei victorii totale?

onform celor cinci persoane familiarizate cu dosarul și citate de Reuters, situația a încă o treime din arsenalul iranian rămâne „neclară” — rachetele respective ar putea fi avariate, îngropate sub tuneluri subterane sau ascunse în buncăre adânci, dar Pentagon nu poate confirma distrugerea lor efectivă. Capacitatea de drone a Iranului ar fi fost redusă, de asemenea, cu aproximativ o treime, potrivit unei alte surse din intelligence.

Evaluarea vine la o lună după debutul campaniei militare americano-israeliene asupra Iranului și sugerează că Teheranul dispune încă de o capacitate substanțială de contraatac — mult mai mare decât lasă să se înțeleagă discursul oficial de la Washington. „Problema cu strâmtorile este următoarea: să zicem că facem treabă bună. Spunem că am lovit 99%. Dar 1% este inacceptabil, pentru că 1% înseamnă o rachetă care intră în coca unei nave care costă un miliard de dolari”, declara Trump joi, discutând opțiunile pentru deschiderea Strâmtorii Hormuz.

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a evitat până acum să precizeze câte rachete sau drone iraniene au fost efectiv neutralizate. Oficiali militari israelieni au declarat pentru Reuters că Iranul dispunea, înainte de conflict, de circa 2.500 de rachete balistice capabile să lovească Israelul. Peste 335 de lansatoare au fost „neutralizate”, reprezentând 70% din capacitatea de lansare a Iranului, conform unui oficial militar israelian senior — dar ce înseamnă exact „neutralizate” rămâne subiect de interpretare.

Între timp, oficiali americani avertizează că Statele Unite și Israelul „ard prin” stocurile de rachete Tomahawk și interceptoare. Conform surselor citate de The Washington Post, SUA au tras peste 850 de rachete de croazieră Tomahawk în cele patru săptămâni de conflict cu Iranul. Problema? Doar câteva sute de astfel de rachete sunt produse anual. Deși Pentagonul nu publică datele despre stocuri, un oficial a declarat pentru Post că numărul de Tomahawk-uri rămase în Orientul Mijlociu este „alarmant de scăzut”.

Cu toate acestea, un raport Axios de joi relevă că Departamentul Apărării pregătește planuri pentru o „lovitură finală” împotriva Iranului — incluzând trupe terestre și o campanie masivă de bombardamente. Prima opțiune: invadarea sau blocada insulei Kharg, de unde Iranul exportă aproximativ 90% din petrolul său. SUA ar putea, de asemenea, să ocupe Larak, o insulă mică lângă Qeshm, puternic fortificată de iranieni. Teheranul a redirecționat navele care tranzitează Strâmtoarea Hormuz către Larak, oficial pentru „verificări de securitate” — ceea ce sugerează că insula a devenit un punct strategic cheie.

Washingtonul evaluează și ocuparea insulei Abu Musa și a altor două insule mai mici. Fostul șah al Iranului a ocupat Abu Musa în 1971, cu zile înainte de înființarea Emiratelor Arabe Unite. Abu Dhabi revendică Abu Musa și alte două insule din apropiere: Greater Tunb și Lesser Tunb. În plus, SUA au luat în calcul confiscarea navelor care exportă petrol iranian prin Strâmtoarea Hormuz.

Cronologia ridică semne de întrebare: de ce acum, după decenii de tensiuni latente, escaladarea devine brusc inevitabilă? Și de ce discrepanța atât de mare între datele din intelligence și declarațiile publice? Analiști independenți sugerează că Iranul ar putea păstra cele mai avansate rachete în rezervă — fie pentru că au fost distruse, fie pentru că nu sunt încă operaționale, fie pentru că vor fi folosite abia când adversarii vor rămâne fără interceptoare. Financial Times notează că rachetele de cea mai înaltă tehnologie ale Iranului nu au fost încă folosite — „posibil pentru că au fost distruse, posibil pentru că nu sunt operaționale, sau posibil pentru că vor fi folosite doar când adversarii rămân fără interceptoare”.

Ceea ce oficial este prezentat ca o campanie de succes covârșitor ascunde, conform surselor din intelligence, o realitate mult mai complexă: un adversar care încă dispune de capacitate semnificativă de ripostă, stocuri de muniție americană în scădere alarmantă, și planuri de escaladare care includ trupe terestre — un scenariu pe care nimeni nu îl dorea public, dar care devine din ce în ce mai probabil. Cine beneficiază de menținerea iluziei victoriei totale? Și ce se va întâmpla când realitatea va ajunge din urmă retorica?