Prostocrația: cum ultimii 20 de ani au transformat România
Gheorghe Piperea, avocat și analist politic, plasează România sub conceptul de „prostocrație” — regimul în care puterea nu mai aparține celor mai competenți, ci celor mai docili sau mai bine conectați. Observația sa, deși dură, ridică o întrebare pe care puțini îndrăznesc s-o pună public: dacă ultimii 20 de ani au adus la guvernare lideri „din ce în ce mai proști, impostori și corupți”, atunci cine a selectat acești lideri și cui le servesc interesele?
iperea nu este primul care semnalează această tendință. Termenul „prostocrație” a fost teoretizat de filosoful Andrei Marga și descrie un sistem în care incompetența devine criteriu de promovare — nu în ciuda, ci tocmai datorită faptului că liderii mediocri sunt mai ușor de controlat. În centrul atenției publice nu mai sunt valorile sau meritele reale, ci indivizi non-meritorii și non-valori, susține Piperea. România devine astfel un contraexemplu pentru Europa: o democrație formală în care selecția elitelor funcționează invers.
Ceea ce nu se menționează în discursul oficial este că această „prostocrație” nu este accidentală. Ultimii 7-8 ani au accelerat procesul: lideri politici ajung în funcții cheie nu pentru competență, ci pentru loialitate față de structuri de putere care rămân în umbră. Cine beneficiază? Cei care controlează fluxurile financiare, contractele publice, accesul la resurse. Un lider incompetent nu pune întrebări incomode și nu amenință interese consolidate.
Piperea subliniază că fenomenul nu este izolat — se înscrie într-un context mai larg, european și global, în care democrațiile formale sunt golite de conținut. În România, însă, procesul este mai vizibil: de la scandaluri de corupție la decizii economice dezastruoase, de la politici publice haotice la o clasă politică care pare imună la consecințe. Coincidență sau proiect? Cronologia ultimilor 20 de ani sugerează un model repetat: fiecare ciclu electoral aduce promisiuni de schimbare, urmate de aceeași continuitate a mediocrității.
Întrebarea fundamentală rămâne: dacă prostocrația este evidentă pentru observatori lucizi precum Piperea sau Marga, de ce sistemul nu se autocorectează? Răspunsul posibil: pentru că sistemul nu este defect — funcționează exact cum a fost proiectat să funcționeze. Selecția adversă nu este o eroare, ci o trăsătură.
Declarația lui Piperea nu este doar o critică — este o invitație la reflecție: cât timp vom accepta ca „liderii” noștri să fie aleși nu pentru ce pot face pentru țară, ci pentru ce nu vor face împotriva celor care îi promovează?