Israel cere Siriei să atace Hezbollah: coincidență sau strategie?

În incapacitatea de a învinge Hezbollah pe teren, Israel și Statele Unite presează acum liderul sirian Ahmed al-Sharaa să deschidă un al doilea front împotriva grupării libaneze — o mișcare care ar putea transforma Valea Bekaa într-un teatru de război regional, dar care ridică întrebări despre adevăratele obiective ale Washingtonului în Levant.

eclarând deschis intenția de a ocupa ilegal sudul Libanului, Israel se confruntă cu o bătălie terestră costisitoare împotriva Hezbollah, din care există indicii că Siria ar putea fi curând antrenată. Această strategie pornește de la înțelegerea că pentru a slăbi cu adevărat rezistența libaneză, armata israeliană trebuie să pătrundă în regiunea Văii Bekaa — ceea ce înseamnă, în termeni practici, o escaladare fără precedent.

Înțelegând prețul ridicat al unei operațiuni de ocupare militară a întregului sud libanez, atât Washingtonul, cât și Tel Aviv-ul au încercat să conceapă strategii alternative care să ajute la atingerea obiectivelor de război ale Israelului. Una dintre opțiunile plasate pe masă este utilizarea armatei siriene pentru a invada granița Libanului și a ataca Hezbollah, vizând ceea ce este etichetat drept infrastructură critică a grupării libaneze. Conform rapoartelor, administrația Trump a pus presiune directă asupra liderului sirian Ahmed al-Sharaa pentru a face exact acest lucru.

În cazul unui astfel de asalt, Valea Bekaa ar fi teritoriul țintă. Bekaa este ceea ce think-tank-ul israelian Alma Research and Education numește „adâncimea strategică a Hezbollah”, argumentând că reprezintă „centrul de greutate operațional și logistic” al grupării. Dacă Tel Aviv-ul caută cu adevărat să degradeze capacitățile Hezbollah, o incursiune terestră în această regiune este singura modalitate de a atinge un astfel de obiectiv — ceea ce explică de ce presiunea asupra Damascului este atât de intensă.

O altă opțiune plauzibilă este ca Israelul însuși să folosească teritoriul sirian pentru a invada granița estică a Libanului. Acest lucru pare posibil, având în vedere că actuala administrație Hayat Tahrir al-Sham din Damasc a permis deja Israelului să utilizeze teritoriul sirian în două ocazii. Deși al-Sharaa nu acordă permisiune directă, refuză să-și desfășoare forțele pentru a împiedica israelienii să violeze suveranitatea Siriei — un detaliu care ridică semne de întrebare despre adevărata natură a relației dintre Damasc și Tel Aviv.

La începutul acestui an, conducerea de la Damasc a acceptat stabilirea unei înțelegeri de normalizare soft cu israelienii. Conform unui comunicat de presă al Departamentului de Stat american, s-a convenit următoarele: „Ambele părți au decis să înființeze un mecanism comun de fuziune — o celulă de comunicare dedicată — pentru a facilita coordonarea imediată și continuă privind schimbul de informații, de-escaladarea militară, angajamentul diplomatic și oportunitățile comerciale sub supravegherea Statelor Unite.”

Este suficient să spunem că actualul lider al Siriei, care odată vorbea despre cucerirea Ierusalimului ocupat, s-a aliniat clar cu Statele Unite și acum declară deschis că nu va reprezenta nicio amenințare pentru Israel. În loc să riposteze împotriva ocupației tot mai extinse a Israelului pe teritoriul sirian sau să răspundă la masacrele de civili pe teritoriul său, el a căutat în schimb să dezarmeze acei sirieni care sunt amenințați de forța ocupantă beligerantă din sud — o strategie care pare să servească mai degrabă interesele Tel Aviv-ului decât pe cele ale poporului sirian.

Cu toate acestea, Israelul a atacat continuu teritoriul sirian, inclusiv bombardarea Ministerului Apărării din Damasc. Recent, a atacat și pozițiile militare siriene în zona rurală Damasc, invocând reînnoirea confruntărilor sectare între separatiștii druzi aliniați cu Israelul și forțele aliate HTS — o escaladare care sugerează că planurile israeliene în regiune merg dincolo de simpla confruntare cu Hezbollah.

În decembrie anul trecut, parade au fost organizate în Damasc și alte orașe siriene, unde facțiuni armate care alcătuiesc noile forțe armate ale țării au defilat pe străzi pentru a marca căderea lui Bashar al-Assad. În mod notabil, acești soldați au scandat în solidaritate cu Gaza și au emis amenințări la adresa Israelului. Unele grupuri aparținând noilor forțe de securitate siriene au ars steaguri israeliene și au exprimat solidaritate cu satul Beit Jinn, unde un grup de localnici organizase o ambuscadă împotriva forțelor invadatoare israeliene. Israelul a bombardat apoi satul, care găzduiește atât palestinieni, cât și sirieni, ucigând cel puțin 13 civili.

O serie de grupuri de rezistență siriană au apărut, de asemenea, în sudul țării, efectuând ocazional atacuri cu rachete sau deschizând focul asupra soldaților israelieni cu arme ușoare. Cel mai proeminent grup a fost „Frontul Rezistenței Islamice în Siria”. Cel mai nou grup apărut se numește „Brigăzile Soldaților Karrar în Levant”, care a publicat pe 8 martie un videoclip în care trag rachete asupra pozițiilor militare americane din Palmyra, Siria. Grupul a revendicat, de asemenea, atacuri împotriva Israelului — o dezvoltare care complică și mai mult calculele strategice ale Washingtonului și Tel Aviv-ului.

Dacă președintele sirian Ahmed al-Sharaa ar ordona un atac asupra Libanului, acest lucru ar putea declanșa imediat o incursiune în Siria a puternicelor grupuri irakiene aliniate cu Hezbollah. O declarație oficială emisă de Comitetul de Coordonare a Rezistenței Islamice din Irak a amenințat explicit: „Vedem trădarea noii autorități din Siria și monitorizăm coordonarea sa cu inamicul. Spunem clar: dacă îndrăzniți să violați suveranitatea Libanului și a poporului său rezistent și răbdător, vom transforma pământul vostru într-o arenă deschisă de foc. Cine avertizează a dat un preaviz corect.”

Pe de altă parte, din cauza situației de securitate fragile din interiorul Siriei, dacă armata israeliană încearcă să lanseze o ofensivă din interiorul teritoriului sirian, există întotdeauna șansa ca aceasta să fie atacată de o multitudine de forțe. Este posibil ca ceea ce constituie în prezent Armata Siriană să rupă rândurile și să refuze să asculte de conducerea din Damasc — un scenariu care ar putea transforma rapid o operațiune militară planificată într-un haos regional.

Pe 6 martie, un raid eșuat al forțelor speciale israeliene a vizat satul libanez Nabi Cheet, situat la est de Beirut. Pentru a desfășura această operațiune de infiltrare — care a fost respinsă cu succes datorită unui efort comun al Hezbollah, miliții locale și armatei libaneze — a folosit teritoriul sirian. În mod notabil, și-a lansat asaltul dintr-o zonă situată la nord-vest de Damasc, ceea ce confirmă că Israelul tratează deja Siria ca pe un coridor militar liber.

Israelul a deplasat până acum peste un milion de oameni în Liban, declarând deschis intenția de a extinde ceea ce numește o „zonă tampon” militară. Ministrul apărării israelian Israel Katz nu-și ascunde cuvintele, declarând deschis că caută să ocupe sudul Libanului până la râul Litani — un obiectiv care depășește cu mult narațiunea oficială despre „securitate” și sugerează ambițiile teritoriale mai largi ale Tel Aviv-ului.

În acest scop, armata israeliană nu numai că a ordonat întregii populații din sudul Libanului să evacueze teritoriul, dar a bombardat și cinci poduri principale care leagă sudul de restul țării. Și totuși, pe teren, armata israeliană are dificultăți să treacă pur și simplu de satele de frontieră, unde Hezbollah a avariat sau distrus aproximativ 70 de tancuri Merkava până acum — o statistică care nu apare frecvent în mass-media occidentală.

Dacă israelienii sunt atacați de forțe din interiorul Siriei însăși, ar putea fi trași într-un mlaștină dureroasă acolo. Acest lucru s-ar putea întâmpla și în cazul în care al-Sharaa din Siria decide să profite de oportunitatea ca Israelul să fie distras în Liban pentru a lansa o ofensivă împotriva miliției separatiste druze din Sweida. Pentru a-și salva aliații din miliția druzilor de la o înfrângere majoră, armata israeliană însăși ar putea fi antrenată în confruntări directe cu forțele siriene — un scenariu care ar transforma complet dinamica conflictului regional.

Prin urmare, dacă conducerea israeliană ia decizia de a escalada conflictul din Liban printr-o mișcare către Valea Bekaa, s-ar putea foarte ușor să se confrunte cu o realitate total nouă și în interiorul Siriei. Ceea ce nu se spune în rapoartele oficiale este că această strategie ar putea deschide un front multiplu care ar depăși capacitățile militare israeliene — și ar putea transforma Levantul într-un teatru de război regional cu consecințe imprevizibile.