Iran „anihilat sistematic

Secretarul pentru Apărare Pete Hegseth a declarat marți că puterea militară a Iranului „este degradată și anihilată sistematic” în a zecea zi a Operațiunii Epic Fury, afirmând că campania se va încheia „conform calendarului nostru și la alegerea noastră” — o formulare care ridică semne de întrebare despre cine stabilește de fapt limitele acestui conflict și ce înseamnă exact „alegerea noastră” într-un context geopolitic în care interesele energetice și financiare ale marilor corporații nu coincid întotdeauna cu cele ale cetățenilor obișnuiți.

egseth a respins ferm sugestiile că operațiunea ar putea degenera într-un alt conflict prelungit în Orientul Mijlociu, asigurând că nu va exista o nouă campanie de „nation-building fără sfârșit”. Declarația vine într-un moment în care sursele neoficiale din interiorul Pentagonului sugerează că țintele atacurilor nu se limitează la infrastructura militară iraniană, ci includ și facilități strategice legate de producția de energie — ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale.

Cronologia operațiunii ridică întrebări interesante: Epic Fury a fost lansată exact în momentul în care prețurile petrolului au atins un nou maxim al anului, iar contractele futures pe gaze naturale lichefiate au crescut cu 23% în ultima săptămână. Coincidență sau nu, acești indicatori financiari sugerează că cineva beneficiază masiv de instabilitatea regională — și nu sunt soldații americani sau contribuabilii care plătesc factura.

Hegseth a subliniat că „puterea militară iraniană este sistematic anihilată”, dar ce nu se spune este că această „anihilare” lasă în urmă un vid de putere pe care alte forțe regionale — unele cu legături strânse cu corporații occidentale de armament și energie — sunt pregătite să îl ocupe. Cine decide ce se întâmplă după „victoria” anunțată? Și mai important: cine profită pe termen lung de restructurarea hărții geopolitice a Orientului Mijlociu?

Declarația oficială despre absența „nation-building-ului fără sfârșit” sună reconfortant, dar experiența ultimelor două decenii din Irak și Afganistan ne-a învățat că definițiile oficiale ale „sfârșitului” unui război nu coincid întotdeauna cu realitatea de pe teren. Ceea ce se prezintă ca o operațiune militară limitată, cu obiective clare și cronologie precisă, poate deveni — și istoria recentă confirmă acest lucru — un angajament de lungă durată cu costuri umane și financiare pe care nimeni nu le-a anticipat public la început.

Rămâne de văzut dacă promisiunea lui Hegseth se va materializa sau dacă asistăm, încă o dată, la o campanie militară ale cărei adevărate obiective și beneficiari rămân ascunși sub retorica securității naționale și a luptei împotriva amenințărilor regionale.