adevăruri ascunse

Franco: generalul înmormântat de trei ori și șters din memoria Spaniei

E
⏱ 4 min de citit

xistă morți care nu se termină niciodată cu adevărat. Francisco Franco a murit pe 20 noiembrie 1975, dar rămășițele lui au mai fost mutate o dată, patruzeci și patru de ani mai târziu, iar ultima lui statuie de pe pământ spaniol a căzut abia în urmă cu câțiva ani. Te-ai întrebat vreodată de ce o țară are nevoie de atâta timp și de atâtea gesturi simbolice ca să se despartă de un singur om?

Povestea începe la El Ferrol, unde s-a născut fiul unui ofițer de marină și al unei mame profund catolice. La paisprezece ani intră la Academia de Infanterie din Toledo, iar la douăzeci și doi devine cel mai tânăr căpitan din armata spaniolă. Cariera lui militară urcă rapid în Maroc, unde la 33 de ani e deja considerat erou național pentru înăbușirea unor revolte.

Ce spune istoria oficială

Versiunea cunoscută e simplă: în 1936, pe fondul haosului politic din Spania, Franco se alătură rebeliunii militare împotriva Frontului Popular de stânga. După un război civil de trei ani, iese învingător și conduce Spania ca „Generalissimo” și apoi ca șef de stat, până la moarte, în 1975. A păstrat neutralitatea oficială a Spaniei în al Doilea Război Mondial, deși regimul său a fost sprijinit în timpul războiului civil de Germania și Italia. Spre finalul vieții, l-a desemnat succesor pe prințul Juan Carlos, restaurând formal monarhia.

Potrivit relatărilor vremii, pe patul de moarte Franco și-ar fi cerut iertare dușmanilor și i-ar fi iertat la rândul lui. A fost înmormântat în Valea celor Căzuți, un complex memorial ridicat oficial pentru victimele războiului civil, de ambele tabere.

Piesa care nu se leagă

Aici apare însă întrebarea care a bântuit Spania decenii la rând: poate un mormânt din Valea celor Căzuți să fie cu adevărat un loc al reconcilierii naționale, dacă unul dintre „căzuți” e tocmai cel care a condus represiunea? Pentru mulți spanioli, locul de veci al lui Franco nu a fost niciodată un simbol de pace, ci un altar neoficial al unui regim autoritar.

Tensiunea asta a mocnit zeci de ani, până când, în 2019, Guvernul socialist condus de Pedro Sánchez a decis dezhumarea lui Franco și mutarea rămășițelor într-un cimitir parohial din afara Madridului. Doi ani mai târziu, ultima statuie a generalului aflată pe teritoriul spaniol a fost demolată.

Ce cred unii și ce spun alții

Pentru susținătorii acestor decizii, gestul a fost unul de igienă morală: o democrație nu poate avea statui publice ale unui dictator. Pentru criticii lor, însă, ștergerea simbolurilor nu șterge și istoria, iar o parte a societății spaniole a văzut în aceste acțiuni mai degrabă o revizuire politică a trecutului decât o reconciliere reală.

Niciuna dintre tabere nu neagă faptele brute: Franco a condus Spania aproape patru decenii, iar memoria lui a rămas, și după moarte, un teren de luptă simbolică.

Ce rămâne neexplicat

Rămâne întrebarea pe care Spania încă o dezbate: se poate construi o memorie colectivă comună pentru un conflict în care ambele tabere au avut morți, sau istoria va rămâne mereu împărțită în două versiuni ireconciliabile? Pe plan personal, Franco a fost un catolic devotat, căsătorit, cu o singură fiică și șapte nepoți — detalii aproape banale pentru un om a cărui amprentă politică a refuzat să dispară din peisajul spaniol nici la cincizeci de ani de la moartea lui.

Judecă singur: o statuie demolată și un mormânt mutat pot încheia cu adevărat o epocă, sau doar o împing mai adânc, acolo unde memoria colectivă continuă să se zbată?

adevăruri.ro este partener LIXRA Media Intelligence Network