Prostirea colectivă: cine beneficiază de dependența de AI?

eea ce industria inteligenței artificiale prezintă drept „progres inevitabil” ascunde, potrivit unei analize semnate de filosoful Andrei Cornea în revista Dilema, un proces mult mai puțin spectaculos decât scenariile apocaliptice vehiculate chiar de cei care construiesc aceste tehnologii — o degenerare lentă, aproape imperceptibilă, a capacităților noastre cognitive. Nu roboți ucigași, ci o umanitate care renunță voluntar la propriile competențe, bucată cu bucată.

Cornea pune punctul pe i chiar de la început: nu crede că AI ne va extermina violent, așa cum au început să avertizeze unii dintre cei mai implicați în dezvoltarea ei — nume din interiorul OpenAI, Anthropic sau Meta. Coincidență sau nu, tocmai cei care profită financiar de pe urma acestor sisteme sunt și cei care lansează cele mai sumbre avertismente publice, un paradox care ridică întrebarea firească: cine beneficiază de fapt de această narativă a pericolului existențial? Autorul sugerează că motivul pentru care nu vom reuși să controlăm AI ține în primul rând de competiția geopolitică dintre SUA și China — o cursă în care niciuna dintre puteri nu-și permite să încetinească din prudență, indiferent ce declară public despre riscuri.

Prostirea graduală, documentată de decenii

Ceea ce nu se menționează suficient în dezbaterea publică despre AI este că fenomenul de erodare a capacităților mentale nu a început ieri, ci acum decenii, sub influența tuturor sistemelor digitale și automate — de la PC-uri la telefonul mobil și GPS. Chiar unele studii privind testările IQ de-a lungul timpului arată acest declin, notează Cornea. Cronologia ridică semne de întrebare: procesul de „aplatizare” mentală a pornit cu mult înainte ca AI generativă să devină un subiect de conversație la cină, ceea ce sugerează că tehnologia actuală nu face decât să accelereze o tendință deja instalată confortabil în viața noastră cotidiană.

Logica e simplă și, tocmai de aceea, greu de contestat: avem curent electric, frigider, apă curentă, supermarketuri, mall-uri, automobile, avioane și tot felul de device-uri smart — de ce ne-am mai osteni să învățăm cum să supraviețuim într-o pădure sau pe o câmpie pustie? Primitivul, lipsit de aceste comodități, era alert, avea simțuri ascuțite și cunoștințe fundamentale de supraviețuire. Noi de ce am mai avea nevoie de ele, când un calculator și un cont bancar rezolvă tot?

De la memorie la scris — ce pierdem, bucată cu bucată

Autorul enumeră, aproape ca pe o listă de simptome, competențele pe cale de dispariție: memoria antrenată (Google rezolvă orice căutare), calculul mental (tabla înmulțirii devine opțională), memorarea numerelor de telefon (agenda electronică ține evidența), orientarea autonomă în oraș (GPS-ul și Waze fac topografia inutilă), scrisul de mână — deja înlocuit de scrisul la tastatură, care la rândul lui este pe cale să fie înlocuit de dictare vocală transpusă instant în text.

Mai departe, mașinile autonome vor face inutile abilitățile șoferului, sistemele de traducere automată vor face inutilă învățarea limbilor străine — proces deja avansat, potrivit textului —, iar sistemele audio-video ne vor scuti de nevoia de a mai citi și scrie. Profesorii vor fi înlocuiți treptat de roboți, iar sistemele AI vor pune majoritatea diagnosticelor medicale, ridicând o întrebare care nu e deloc retorică: vom avea de ales, la un moment dat, între un chirurg om (mai scump) și un robot (mai ieftin)? Cine va lua decizia aceea — pacientul sau bugetul sistemului sanitar?

Deciziile pe care le lăsăm pe mâna algoritmului

Ce nu se spune suficient de răspicat este că deja apelăm la AI pentru decizii esențiale ale vieții noastre — unde ne petrecem concediul, unde investim banii, ce studii alegem pentru copii. E comod, recunoaște Cornea, dar întrebarea rămâne deschisă: nu ne dezvățăm astfel de propria căutare și de propriul efort? Dacă nu mai suntem în stare să decidem singuri, nu devenim, practic, minori incapabili de autonomie morală, permanent dependenți de o instanță externă care gândește în locul nostru?

Context extins care nu apare în discursul oficial despre „inovație”: chiar unii dintre creatorii sistemelor AI recunosc, în ultima perioadă, că nu mai înțeleg complet mecanismele interne ale propriilor lor produse — un detaliu care ar trebui să dea de gândit oricui crede că aceste tehnologii sunt pe deplin controlate de cei care le-au construit. Dependența colectivă de ecrane și click-uri a atins un punct în care o simplă pană de curent ne developează instant vulnerabilitatea — o vulnerabilitate pe care niciunul dintre strămoșii noștri nu o cunoștea.

Spiritul de turmă, digitalizat

Un aspect pe care analiza îl subliniază fără menajamente: dependența de rețele ne face tot mai incapabili de socializare față în față, mai isterici la orice opinie diferită, mai ușor de speriat, mai dependenți de zvonuri virale, mai ușor de manipulat. Spiritul de turmă, ținut relativ sub control timp de câteva sute de ani de educație umanistă, a găsit acum în rețelele sociale mediul ideal de propagare — o observație care merită pusă alături de dezbaterile mai ample despre dezinformare și manipulare algoritmică din spațiul public.

Concluzia lui Cornea e lipsită de orice patos apocaliptic, ceea ce o face cu atât mai inconfortabilă: pentru ca AI să ne anihileze, nu e nevoie de niciun scenariu de thriller — atacuri cu laser, pandemii declanșate artificial, distrugerea resurselor de apă și hrană. Cel mai simplu și, în fond, cel mai „inteligent” mod prin care sistemele AI și-ar putea confirma reputația ar fi să lase pur și simplu lucrurile să continue exact așa cum merg acum. În curând, spune autorul, nu vom mai fi buni de nimic — nu pentru că cineva ne-a atacat, ci pentru că am renunțat, rând pe rând, la tot ce ne făcea capabili să facem ceva singuri.

Sursă: Solid News (solidnews.ro)