Un miliard de barili prin Hormuz: cine scrie de fapt narativul?

Amiralul Brad Cooper a anunțat sâmbătă că armata americană a escortat un miliard de barili de țiței și peste 2.000 de nave comerciale prin Golful Persic în ultimele două luni — o cifră impresionantă, prezentată drept dovadă a succesului american în menținerea liberă a strâmtorii Hormuz. Ceea ce oficialii CENTCOM prezintă drept o poveste de securizare eficientă ascunde însă o realitate mult mai fragilă: fluxurile globale de petrol rămân cu un deficit săptămânal de peste 8 milioane de barili, iar prețul stabilității actuale pare să fie o tăcere convenabilă asupra a ceea ce chiar analiștii industriei numesc “tranzitări obscure”.

Contractele futures pe Brent au coborât spre 103 dolari pe baril la finalul săptămânii, pe fondul unor semnale mixte din Iran și al speranțelor privind o reluare a diplomației în marja Adunării Generale ONU de săptămâna viitoare. Dar optimismul de suprafață contrastează puternic cu ce se întâmplă pe teren.

Ostilități continue, discurs oficial calm

Vineri, CBS News a raportat că două nave au fost lovite de proiectile în zona Hormuz, Iranul revendicând atacul asupra uneia dintre ele pentru o pretinsă “trecere ilegală”. Coincidență sau nu, exact în acest context de escaladare pe teren, președintele Trump a declarat joi că urmează să ia în curând o “mare decizie” privind lansarea unui atac major menit să “anihileze” regimul iranian. “E o decizie mare”, i-a spus el Axios, înaintea unei întâlniri programate cu liderii Golfului Persic săptămâna viitoare. “Mi se poate întâmpla orice.”

Ce nu se spune explicit în comunicatele oficiale este cronologia posibilă a evenimentelor: orice acțiune majoră împotriva regimului iranian ar putea veni abia după alegerile de la jumătatea mandatului american — fie că vorbim de o lovitură militară, de neutralizarea Insulei Kharg, fie de o nouă rundă de sancțiuni extinse, care ar putea viza nu doar Teheranul, ci și Beijingul. Cine beneficiază de o astfel de amânare calculată? Piețele de energie, cel puțin pe termen scurt — dar și cei care au nevoie de timp pentru a-și repoziționa interesele geopolitice înaintea unui vot intern american.

Exporturile rezistă — dar prin ce mecanisme?

Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu au rămas surprinzător de reziliente în ciuda întreruperii conductei saudite Est-Vest, în mare parte pentru că fluxurile au fost redirecționate prin Hormuz. Analistul UBS pentru petrol și gaze, Henri Patricot, a scris într-o notă că exporturile combinate de țiței și produse petroliere prin strâmtoarea critică și rutele alternative au ajuns la aproximativ 14 milioane de barili pe zi în cele două zile premergătoare zilei de vineri. Media săptămânală a rămas însă în jurul a 12 milioane de barili pe zi, comparativ cu peste 20 de milioane înainte de declanșarea conflictului, la sfârșitul lunii februarie.

Diferența — un deficit de peste 8 milioane de barili pe zi la nivel săptămânal — arată amploarea reală a perturbării, într-un moment în care Arabia Saudită a anunțat rafinăriile majore din Europa că livrările de țiței vor fi suspendate luna viitoare, din cauza problemelor persistente la conducta Est-Vest. Aceasta e criza care nu prea apare în titlurile mari, deși vine chiar înaintea iernii din emisfera nordică, când cererea de energie explodează.

“Tranzitările obscure”: ce nu apare în rapoartele oficiale

Patricot a subliniat că mare parte din creșterea transporturilor prin Hormuz este alimentată de așa-numitele “dark transits” — nave care operează în afara sistemelor obișnuite de monitorizare vizibilă. Conform datelor UBS Evidence Lab, un alt tanc petrolier LNG a părăsit Golful, al doilea din această lună. Fluxurile prin strâmtoarea Bab el-Mandeb rămân în intervalul recent, în timp ce încărcările de țiței din Golf, excluzând Iranul, au urcat la peste 10 milioane de barili pe zi în ultimele două zile — aproape de cel mai ridicat nivel de la începutul conflictului, respectiv 8,1 milioane de barili pe zi în ultima săptămână, față de media de 5,5 milioane din august. Nu există însă nicio încărcare nouă de țiței iranian raportată — un detaliu care spune multe despre cine e efectiv exclus din acest joc al fluxurilor “reziliente”.

Inclusiv prin Fujairah, încărcările pe rutele de ocolire au fost în medie de 2,5 milioane de barili pe zi în ultimele două zile, ajungând la 4,9 milioane până acum în septembrie, față de 3,4 milioane în august și 6,4 milioane în iulie. Și încărcările de produse petroliere din Golf și-au revenit ușor, peste 1,5 milioane de barili pe zi, față de sub 1 milion pentru cea mai mare parte a conflictului.

Nu criza de țiței e problema reală

Dubravko Lakos-Bujas, șeful strategiei globale de piețe la JPMorgan, a confirmat clienților că “exporturile de petrol din Orientul Mijlociu au rămas neașteptat de reziliente în ciuda întreruperii conductei saudite Est-Vest, în mare parte pentru că fluxurile au fost redirecționate prin Hormuz”. Contractele futures pe Brent s-au stabilit vineri în jurul valorii de 103,87 dolari pe baril, în timp ce marja de rafinare a motorinei americane a închis în jurul a 112,60 dolari pe baril — un semnal că adevărata criză nu ține atât de țițeiul brut, cât de capacitatea de rafinare, în special pentru motorină.

Context mai larg: episodul se înscrie într-un tipar mai vechi, în care conflictele din Golful Persic devin, indiferent de rezultatul militar direct, ocazii pentru repoziționări strategice ale marilor puteri — SUA, China, Arabia Saudită — pe piața energetică globală, în timp ce publicul larg primește doar cifrele care confirmă “stabilitatea”. Rămâne de văzut dacă transparența promisă de CENTCOM privind escortarea navelor se va extinde și asupra acelor “tranzitări obscure” care, aparent, țin cu adevărat piața pe linia de plutire.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)