Procesul Huawei: 20 de ani de conspirație, cine a știut?

n proces care se derulează chiar acum într-o instanță federală din Brooklyn ridică o întrebare mai mare decât vinovăția unei singure companii: câte guverne și corporații occidentale au știut, ani de zile, despre practicile Huawei și au ales să privească în altă parte pentru că beneficiile comerciale erau prea mari?

Procurorii americani au deschis, pe 9 septembrie, un proces penal împotriva gigantului chinez de telecomunicații Huawei, acuzând compania că a folosit minciuni, furt, mușamalizare și o conspirație criminală organizată pentru a domina piața globală a telecomunicațiilor. Procurorul federal adjunct Taylor Stout a declarat, în fața instanței, că Huawei „s-a angajat într-un tipar de activitate infracțională pentru a-și extinde imperiul de afaceri”, susținând că cele două filiale americane ale companiei — Huawei Device USA și Futurewei Technologies — au funcționat ca avanposturi pentru furtul de tehnologie.

Procesul acoperă două decenii de activitate Huawei în Statele Unite și la nivel global — o perioadă în care compania a devenit, practic din nimic, unul dintre cei mai mari furnizori de infrastructură de telecomunicații din lume. Cronologia ridică întrebări: cum a putut o companie acuzată acum de furt sistematic de secrete comerciale să ajungă furnizor strategic pentru zeci de guverne, inclusiv state europene aliate NATO?

Trei capete de acuzare, un tipar

Acuzarea susține că va prezenta probe în trei categorii: presupusul furt de secrete comerciale de la competitori, presupusă fraudă bancară și electronică legată de eludarea sancțiunilor impuse Iranului, și presupusa mușamalizare a anchetelor autorităților americane.

Potrivit guvernului american, o filială Huawei — Skycom — ar fi furnizat autorităților iraniene instrumente de supraveghere a propriilor cetățeni, folosite inclusiv în timpul protestelor din Teheran din 2009. Angajați Huawei ar fi negat, în mod fals, orice legătură de proprietate între companie și Skycom. Ceea ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale despre acest episod este contextul mai larg: 2009 a fost anul „Mișcării Verzi” din Iran, un moment în care instrumentele de supraveghere digitală au devenit, pentru multe regimuri autoritare, mai valoroase decât armele convenționale. Cine a beneficiat de fapt de aceste tehnologii — doar Teheranul, sau și alte regimuri care au urmărit același model?

Stout a afirmat că Huawei „a cultivat o cultură a infracțiunii și corupției”, în care angajații care furau de la competitori doar „urmau practica firmei”. Un exemplu citat: un inginer care ar fi furat informații de la compania Quintel, din statul New York, dezvoltatoare de tehnologie pentru antene celulare, ar fi primit un bonus pentru informațiile obținute — un detaliu care, dacă se confirmă, sugerează că furtul nu era o excepție, ci o procedură instituționalizată.

Apărarea: incidente izolate sau tipar sistemic?

Avocatul apărării, Brian Heberlig, a construit o narațiune diferită, prezentând Huawei ca pe un actor global care deservește comunități subdeservite și izolate. El a subliniat că acuzarea se bazează pe doar cinci incidente petrecute de-a lungul a 20 de ani — o cifră mică, spune el, pentru a susține o acuzație de conspirație criminală organizată la scară globală.

Heberlig a mers mai departe, argumentând că martorii acuzării sunt nesiguri, mulți fiind implicați în litigii civile comerciale cu Huawei — printre ei, Cisco, T-Mobile și Quintel. Practic, apărarea sugerează că unii dintre cei care depun mărturie ar avea propriul interes financiar în a discredita compania. El a acuzat guvernul că a selectat incidentele favorabile pentru a construi acuzații de racketeering, fără a putea dovedi o conspirație generală, coerentă.

Referitor la episodul în care un angajat a fost surprins fotografiind un dispozitiv Fujitsu la o conferință, Heberlig a insistat că, de fiecare dată când astfel de comportamente au fost descoperite, „Huawei a acționat corespunzător”, inclusiv prin concedierea angajatului respectiv. Argumentul central al apărării: pentru a dovedi o conspirație de tip racketeering, procurorii trebuie să demonstreze că „aceleași persoane au fost de acord să ducă la îndeplinire același plan criminal” — iar incidentele citate, spune Heberlig, sunt izolate și insuficiente pentru a demonstra existența unui „plan pentru o conspirație criminală”.

Sancțiunile Iran: eroare sau strategie?

Guvernul american susține și că Huawei a încălcat sancțiunile impuse Iranului și Coreei de Nord, implicând sistemul financiar american în tranzacții cu aceste state. Heberlig contestă și această narațiune, argumentând că Huawei nu a avut niciodată intenția de a încălca legile americane, ci că băncile folosite în relațiile comerciale cu Iranul au direcționat, fără voia companiei, fondurile prin sistemul financiar american.

Procurorii susțin însă că Huawei a indus în eroare băncile în privința legăturii sale cu Skycom — filiala care făcea afaceri cu Iranul — și că angajații ar fi primit instrucțiuni explicite să elimine toate siglele Huawei de pe echipamentele vândute în Iran. Dacă acest detaliu se confirmă, el sugerează o intenționalitate greu de reconciliat cu varianta unei „erori de rutare bancară” susținută de apărare.

Rămâne de văzut cum va cântări instanța cele două narațiuni contradictorii — dar procesul, indiferent de verdict, readuce în atenție o întrebare mai veche: în competiția globală pentru controlul infrastructurii digitale de mâine, cât de mult contează regulile, și cât de mult contează doar cine ajunge primul?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)