Bill Maher și tabuul 9/11: cine a schimbat cine e „vinovatul”

Ceea ce oficial trece drept „umor de televiziune” ascunde de fapt o radiografie incomodă a felului în care establishmentul media american și-a rescris, în 25 de ani, propriul limbaj despre terorism. Bill Maher a marcat împlinirea a un sfert de secol de la atacurile din 11 septembrie printr-un monolog în emisiunea sa, Real Time, în segmentul intitulat „Clash of Civilizations”, în care a spus ceva ce cu 25 de ani în urmă nu ar fi ridicat nicio sprânceană: teroriștii sunt teroriști.

Faptul că azi această observație pare provocatoare spune, potrivit lui Maher, mai multe despre evoluția discursului public american decât despre el însuși. „Din moment ce e a 25-a aniversare a 11 septembrie și din moment ce, timp de 25 de ani, am fost ținuți relativ în siguranță de orice s-ar apropia de un alt 9/11, ce ziceți de un aplauze pentru americanii care au făcut asta posibil? Pentru că nu s-a întâmplat pur și simplu; a fost un război împotriva terorismului, și l-am câștigat”, a spus el. „Și totuși, atât de multe s-au schimbat de la 9/11 încoace; de exemplu, pe atunci eram împotriva teroriștilor.”

Cronologia care ridică semne de întrebare

Publicul a râs, dar Maher vorbea serios. Cine beneficiază de faptul că, în jurul aniversării a 20 de ani, patru asociații americane de jurnalism au emis ghiduri prin care insistau că termenul „terorism” ar trebui folosit doar între ghilimele, fiind considerat „încărcat emoțional și politic”? Postul public canadian a instruit personalul să nu numească atacurile din 11 septembrie drept „atacuri teroriste”, iar BBC a transmis reporterilor săi că folosirea cuvântului „terorist” poate fi „mai degrabă o barieră decât un ajutor pentru înțelegere”.

eea ce nu se menționează în aceste ghiduri editoriale este mecanismul prin care claritatea morală a ajuns, în mediile de presă occidentale, să fie tratată ca o formă de intoleranță — de parcă a numi o ideologie responsabilă de mii de morți ar echivala automat cu ura față de toți cei care, întâmplător, împărtășesc acea ideologie.

Distincția pe care Maher o face — și pe care alții o evită

Maher a separat islamismul radical de islam în general, dar a mers mai departe, atingând subiectul pe care liberalii americani îl ocolesc sistematic: de ce mulți dintre ei au ajuns să simpatizeze mai degrabă cu tabăra care a atacat Occidentul decât cu victimele atacului. A revenit asupra propriei sale istorii, redând un fragment din emisiunea sa de la ABC, Politically Incorrect, filmat la scurt timp după atacuri, în care argumenta că „nu ne mai putem permite” corectitudinea politică, pentru că „sentimentele vor avea de suferit, ca oamenii reali să nu aibă”.

Maher a regretat că ideea de a renunța la corectitudinea politică „nici măcar nu a decolat”. A amintit apoi de dezbaterea de acum 25 de ani despre un posibil „clash of civilizations” — și a tranșat: „a fost, și încă este”, dar nu între musulmani și creștini, ci între islamismul radical și liberalismul occidental.

De la Bin Laden la Luigi Mangione: cine devine simbol?

Un sondaj citat de Maher arată că unul din cinci tineri americani are astăzi o părere pozitivă despre Osama bin Laden — un lucru de neconceput acum 25 de ani. Coincidență sau simptom al aceluiași fenomen, Maher a făcut o paralelă cu modul în care Luigi Mangione, autorul asasinării CEO-ului UnitedHealthcare, Brian Thompson, a fost transformat de o parte a opiniei publice tinere într-un fel de erou popular. În ambele cazuri, ucigașul devine simbol al unei nemulțumiri colective, iar victimele reale devin o simplă notă de subsol într-o narațiune despre nedreptatea sistemică.

„Auzi în multe locuri azi că cel mai rău lucru la 9/11 a fost că musulmani nevinovați au ajuns sub suspiciune”, a continuat Maher. „Da, acolo unde s-a întâmplat, e greșit, dar cel mai rău lucru la 9/11 a fost că 3.000 de oameni au ars de vii la birou. Dar viziunea predominantă la mulți tineri e că «suntem cea mai rea țară din lume, deci dacă cineva ne atacă, nu poate fi chiar rău». Asta cu siguranță nu era atitudinea de acum 25 de ani. De fapt, cunosc un tip a cărui emisiune a fost anulată doar pentru că a spus că teroriștii nu erau lași — și avea dreptate, nu erau lași. Dar vă spun eu cine sunt lași: politicienii Partidului Democrat. Și vă spun de ce — pentru că nicăieri nu a devenit mai evidentă această confuzie morală decât într-un loc numit Gaza.”

Cine beneficiază de narativul „genocidului”?

Maher susține că activiștii au recontextualizat conflictul din Gaza drept genocid comis de Israel, pentru a servi unor atacuri mai largi asupra capitalismului, granițelor și instituțiilor occidentale. „Faptul că atât de mulți democrați proeminenți merg pe această linie este, pentru mine, cel mai rău moment al partidului de la desființarea Reconstrucției de după Războiul Civil.”

Într-un mesaj postat ulterior pe platforma X, Maher a rezumat: „Viziunea predominantă la o mare parte a tineretului stângii din America e că suntem cea mai rea țară din lume, deci dacă cineva ne atacă, nu poate fi chiar rău.”

Context extins: o erodare graduală, nu un accident

Monologul lui Maher trasează o linie dreaptă de la unitatea post-9/11 împotriva terorismului islamist până la o cultură politică a stângii americane care astăzi tratează tabăra agresoare cu mai multă indulgență decât tabăra atacată. Tinerele generații au învățat să localizeze răul în puterea americană, nu în autorii concreți ai unui atac — un tipar care nu apare izolat, ci se suprapune peste dezbateri similare din Europa despre migrație, identitate și memorie colectivă, unde „cine e victima” a devenit, de asemenea, un teren minat ideologic. Maher descrie această eroziune lentă a unui instinct de bază — să știi cine e răufăcătorul atunci când are loc un act de violență — ca pe un instinct care odinioară era reflex, fără nevoie de dezbatere sau ezitare. Dispariția lui din politica mainstream de stânga nu ține de nuanță sau sofisticare, ci, spune Maher, de un eșec de judecată mascat în numele toleranței.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)