Japonia la 3,5% din PIB pentru armată: cine plătește nota?

andamentele obligațiunilor japoneze au urcat la cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani exact în momentul în care Tokyo lasă să se înțeleagă că ar putea tripla practic ținta de cheltuieli militare — o coincidență de calendar care merită privită cu atenție, mai ales că vine pe fondul unei presiuni tot mai vizibile din partea Washingtonului asupra aliaților săi să „își plătească singuri paza”.

Potrivit Bloomberg, Japonia analizează o nouă țintă pe termen mediu de 3,5% din PIB pentru apărare, aliniată la standardul NATO și la angajamentul deja asumat de Coreea de Sud. O variantă mai „blândă”, de 3%, rămâne și ea pe masă. Oficialii japonezi din Apărare au semnalat deja, în discuții directe cu omologii americani, disponibilitatea pentru o creștere abruptă a bugetului militar — ceea ce nu se menționează însă în declarațiile publice.

Negarea oficială și substanța ei suspect de vagă

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Kimihito Aguin, a negat public că Japonia ar fi comunicat oficial Statelor Unite intenția de a ajunge la 3,5%. „Consolidarea capacităților noastre de apărare se face pe baza judecății noastre independente, pornind de la principiul fundamental că trebuie să ne apărăm singuri țara”, a spus el, adăugând că „nu este vorba despre pornirea de la o cifră prestabilită. Contează substanța capacităților noastre de apărare.” O afirmație greu de digerat, având în vedere că substanța capacităților militare depinde, evident, tocmai de cât se cheltuiește pe ele. Cine beneficiază de această ambiguitate calculată? Probabil chiar guvernul Takaichi, care are nevoie de timp pentru a pregăti opinia publică și piețele pentru șocul fiscal care urmează.

Premiera Sanae Takaichi a accelerat deja cheltuielile militare la aproape 2% din PIB în anul fiscal încheiat în martie, cu doi ani înainte de termen. Până în 2022, Japonia avea un plafon informal de aproximativ 1% din PIB pentru apărare — o schimbare de paradigmă produsă în doar câțiva ani, într-un ritm care ridică semne de întrebare despre presiunile reale din spatele deciziei.

Cronologia care nu se leagă întâmplător

Sub secretarul american al Apărării pentru Politici, Elbridge Colby, a declarat luna trecută că Washingtonul „așteaptă cu nerăbdare” ca Japonia „să facă un pas înainte” — o formulare diplomatică pentru o presiune mult mai directă exercitată în culise. În același timp, în iunie, Partidul Liberal Democrat al lui Takaichi recunoștea că 3,5% a devenit „standardul global” pentru apărare, fără însă a spune de unde vin banii.

Ministrul de Finanțe, Satsuki Katayama, a încercat marți să calmeze spiritele: „Vom analiza atât cheltuielile, cât și veniturile, în ansamblu. Vom stabili un nivel al cheltuielilor bugetare — inclusiv, desigur, cele pentru apărare — compatibil cu reducerea constantă a raportului datorie-PIB.” O declarație de manual, care nu răspunde însă la întrebarea esențială: cum finanțezi o dublare a bugetului militar în timp ce reduci taxele?

Pentru că exact asta se întâmplă: guvernul japonez a aprobat, tot marți, reducerea temporară a taxei pe consum pentru alimente de la 8% la 1%, timp de doi ani — o promisiune electorală cheie din campania de dinaintea alegerilor din februarie. Costul estimat: circa 5.000 de miliarde de yeni (32,3 miliarde de dolari). Oficial, guvernul spune că nu va emite datorie nouă pentru a acoperi această măsură. Decizia despre cum va fi finanțată a fost amânată până la sfârșitul anului — motivul fiind, cinic spus, că nu există altă sursă de bani, câtă vreme niciun minister nu vrea să-și taie singur cheltuielile.

Cifrele care nu apar în comunicatele oficiale

Dacă Japonia ar ajunge efectiv la 3,5% din PIB folosind prognoza de PIB nominal a Cabinetului pentru acest an fiscal, bugetul ar ajunge la 24.000 de miliarde de yeni — mai mult decât dublu față de nivelul actual de 10.600 de miliarde de yeni (68,8 miliarde de dolari), echivalentul a doar 1,5% din PIB-ul prognozat pentru acest an. Ministrul Apărării, Shinjiro Koizumi, a insistat public că bugetul va fi determinat de „nevoile militare”, nu de ținte monetare — o poziție greu de conciliat cu presiunea americană tot mai explicită.

Surse citate de Bloomberg susțin că unii oficiali japonezi nu sunt pregătiți să facă un angajament formal și ar nega chiar existența unei asemenea ținte, dacă aceasta ar deveni publică. Ceea ce ridică întrebarea: de ce atâta secretomanie în jurul unei cifre care, teoretic, ar trebui să fie un motiv de mândrie națională pentru o putere care se pregătește să-și „apere singură” teritoriul?

Reacția piețelor — și cine câștigă

Randamentul obligațiunilor guvernamentale pe 10 ani a urcat la cel mai ridicat nivel din 1996, iar yenul s-a depreciat până la 155,24 pentru un dolar. Acțiunile producătorilor de armament japonezi, IHI Corp și Kawasaki Heavy Industries, au închis în creștere cu 1,8%, respectiv 0,9%, după publicarea știrii — inversând pierderile inițiale de peste 2%. Nu e greu de observat cine iese câștigat pe termen scurt dintr-o asemenea anunțare calculată.

„Există îngrijorări fiscale, așa cum arată reacția pieței obligațiunilor, deci este dificil pentru investitori să privească pozitiv astfel de știri”, a spus Daisuke Aiba, analist la Iwai Cosmo Securities. „Mai sunt și întrebări legate de capacitatea reală a Japoniei de a-și extinde capacitățile de apărare dincolo de scopul actual, limitat.”

Robert Ward, șeful catedrei Japonia de la International Institute for Strategic Studies, spune că terenul a fost deja pregătit printre factorii de decizie: „Fie că se întâmplă pe parcursul a cinci sau zece ani, nu văd nicio alternativă, având în vedere cât de importantă este alianța cu Statele Unite.” O formulare care sună mai degrabă a rezultat prestabilit decât a opțiune liberă.

Context extins: episodul japonez se înscrie într-un tipar mai larg, vizibil și în Europa — unde presiunea Washingtonului pentru majorarea bugetelor militare naționale, inclusiv în state cu finanțe fragile precum România, ridică aceeași întrebare structurală: cine plătește, în final, factura remilitarizării globale — cetățeanul de rând, prin taxe și inflație, sau elitele financiare care profită de creșterea acțiunilor din industria de apărare?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)