Iran amenință cu ieșirea din tratatul nuclear: cui îi convine?

n proiect de lege depus în regim de „triplă urgență” în Parlamentul de la Teheran, care ar putea scoate Iranul din Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), este prezentat oficial drept o reacție de furie față de inspecțiile agenției internaționale de la Viena. Dar cronologia — apărut la câteva luni după bombardamentele americano-israeliene asupra instalațiilor nucleare iraniene — ridică o întrebare mai simplă decât pare: este vorba despre o amenințare reală sau despre o carte de negociere jucată exact în momentul în care Washingtonul pare blocat, fără strategie de ieșire, în criza din Strâmtoarea Ormuz?

Potrivit agenției de presă Fars, prim-vicepreședintele Parlamentului iranian, Ali Nikzad, a confirmat luni că legislativul analizează un plan în trei puncte pentru retragerea din NPT — tratat la care Iranul este semnatar, ca stat non-nuclear, încă din 1970. Deocamdată, subliniază Nikzad, discuția rămâne „la nivel de zgomot politic și semnalizare”, dar mecanismul legislativ este pus în mișcare: „Planul în trei puncte pentru retragerea din NPT este în analiză și va fi luat în discuție chiar în ziua în care va fi anunțat oficial; desigur, Parlamentul va analiza și dimensiunea sa internațională.”

Neîncrederea în AIEA — sau altceva?

Ceea ce nu se menționează suficient de des în rapoartele oficiale occidentale este motivul exact invocat de legiuitorii iranieni: aceștia „nu au încredere” în Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și nici în directorul său general, Rafael Grossi, pe care îl acuză de inspecții superficiale și de rapoarte părtinitoare la adresa Republicii Islamice. Oficialii iranieni merg mai departe și acuză AIEA că ar fi scurs informații clasificate despre siturile nucleare iraniene către Israel — o acuzație gravă, care rămâne, ca și restul poveștii, nedovedită public, dar recurentă în discursul de la Teheran.

Aici apare și dublul standard pe care Iranul îl invocă de ani buni, și pe care presa occidentală îl tratează adesea ca pe un detaliu marginal: Israelul deține arme nucleare și nu este semnatar al NPT. Este un „secret deschis” la Washington și în capitalele occidentale de multă vreme. Cine beneficiază de această tăcere colectivă? Ceea ce nu se spune public este că o recunoaștere oficială, din partea guvernului american, a statutului Israelului de putere nucleară ar declanșa consecințe legale automate care ar afecta direct ajutorul extern american către Israel — motiv suficient, s-ar putea argumenta, pentru ca subiectul să rămână îngropat în ambiguitate diplomatică.

Un vot care ar putea eșua — dar care rămâne pârghie

Conform publicației Iran International, cu sediul la Londra și susținere saudită, e puțin probabil ca Parlamentul iranian să aprobe propunerea de retragere de urgență, măsura riscând să nu adune mai mult de 70 de voturi, potrivit unui membru al Comisiei pentru Securitate Națională a Parlamentului. Mohammad Mehdi Shahriari a declarat pentru Jamaran că o ieșire din NPT în plin război ar însemna, practic, urmărirea unei arme nucleare — lucru pe care Iranul „nu intenționează” să îl facă — și că retragerea „ar crește doar costurile și ar escalada și mai mult situația”.

Dar aici stă, de fapt, miza reală: chiar dacă legea nu trece, simpla amenințare cu retragerea din NPT funcționează ca o formă de presiune diplomatică semnificativă, exact în momentul în care Statele Unite par prinse fără ieșire în conflictul cu Iranul și în criza din Ormuz. Coincidență sau calcul strategic? Ministrul de Externe iranian, Araghchi, a reafirmat recent nivelul de îmbogățire de 60%, susținând că acesta nu este ilegal, servește „scopuri pașnice” și se încadrează în angajamentele Iranului față de NPT — argumentând că negocierile anterioare deja rezolvaseră aceste îngrijorări, întrebând retoric de ce SUA și Israel au ales totuși calea bombardamentelor.

Context extins, rar amintit: cu un an înainte, chiar înaintea lansării de către Trump a operațiunii militare cunoscute drept Epic Fury, o rezoluție adoptată de AIEA acuza Iranul de nerespectarea obligațiilor asumate prin NPT. Ceea ce rămâne o întrebare deschisă — și pe care rapoartele oficiale evită să o pună direct — este cum poate un stat să fie catalogat drept „neconform” exact în perioada în care este bombardat sistematic de forțele americane. Cronologia, cel puțin, ridică semne de întrebare.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)