K9 Tunetul ajunge mai rapid ca-n contract: cine a grăbit livrarea?

ficial, e vorba de un simplu “avans la livrare” — dar când un contract militar de miliarde se grăbește brusc cu șase luni-un an față de calendarul semnat, întrebarea firească e: cine a avut interesul ca tunurile să ajungă acum, și nu în 2027 cum era planificat inițial?

Primele obuziere autopropulsate K9 “Tunetul”, produse de sud-coreenii de la Hanwha Aerospace, au fost văzute recent în drum spre Uzina Mecanică București, escortate de vehicule de realimentare K10 și de recuperare K12. Imaginile au fost publicate chiar pe site-ul Forțelor Terestre, care a confirmat sosirea.

Cronologia care ridică întrebări

Conform contractului semnat, primele vehicule ar fi trebuit să ajungă în România abia în prima parte a anului 2027. Însă coreenii au anunțat brusc, în iulie, că livrările vor începe în a doua jumătate a lui 2026 — cu aproximativ un an mai devreme decât se prevăzuse inițial. Coincidență de fabricație sau presiune geopolitică dictată de contextul regional tensionat, în care România se află tot mai vizibil pe linia frontului estic al NATO? Rapoartele oficiale nu explică motivul real al acestei accelerări.

Contractul cu Hanwha prevede livrarea a 54 de obuziere K9 “Tunetul”, 36 de vehicule blindate K10 pentru reaprovizionare cu muniție și 18.000 de proiectile. La pachet mai vin vehicule de recuperare K12, posturi de comandă pe șenile, camioane grele pentru transport, ateliere mobile de reparații și vehicule cu stații meteo integrate.

Primele 18 obuziere și primele 12 K10 vor fi produse direct în Coreea de Sud, restul urmând să fie asamblate în România, la Petrești, județul Dâmbovița — un detaliu care, cel puțin la nivel declarativ, ar trebui să susțină narativa “transferului de tehnologie” către industria română de apărare. Rămâne de văzut cât din acest transfer va fi real și cât rămâne doar montaj final pe sol românesc.

Un vehicul K10 poate transporta 104 proiectile și 504 încărcături de azvârlire, realimentând obuzierul în ritm de 12 proiectile pe minut — un “plin” complet necesitând aproximativ 37 de minute.

Muniția care lipsește — cine beneficiază de întârziere?

Aici apare partea pe care rapoartele oficiale o menționează în trecere, dar care merită o atenție mai serioasă: România are, în sfârșit, obuziere moderne, dar nu are o linie proprie de producție pentru muniția de calibru 155mm. Cu alte cuvinte, cumpărăm tunuri de ultimă generație, dar depindem în continuare de furnizori externi pentru gloanțele care le fac utile. Cine beneficiază de această dependență strategică, în timp ce alte state din regiune își construiesc capacități proprii?

În etapa a doua a programului, România urmează să achiziționeze încă două batalioane — 36 de unități pe roți. Prețul nu e prohibitiv, dar programul a fost amânat repetat, deși ar fi putut fi inclus fără mari eforturi în mecanismul european SAFE. De ce a fost lăsat pe planul secund un program relativ ieftin, într-un moment în care presiunea de înarmare regională e mai mare ca niciodată?

GDF 009 TREO: modernizare cu întârzieri și penalități

Paralel cu programul K9, România a contractat compania Rheinmetall pentru modernizarea a patru sisteme antiaeriene Oerlikon GDF 003 — sisteme cumpărate cu mult timp în urmă, 36 de unități a câte două tunuri fiecare. Contractul, în valoare de 328 milioane de euro, prevede aducerea acestora la standardul GDF 009 TREO, cu radare de coordonare X-TAR3D, sisteme de comandă Skymaster și bilă optoelectronică pe tun. Sistemul rezultat, din categoria C-RAM, va fi folosit predominant împotriva dronelor — un semnal clar al tipului de amenințare pe care armata română o consideră prioritară în acest moment.

Contractul a fost semnat în decembrie 2023. Primele două sisteme, în valoare de 166 milioane de euro, trebuiau livrate în 24 de luni, până pe 15 aprilie 2026. Restul, în 36 de luni. Însă probleme tehnice și de lanț de aprovizionare — invocate de Rheinmetall — au făcut ca primele două sisteme să nu fie recepționate de Armata Română, pentru că nu funcționau corect. Compania și-a asumat înlocuirea subsistemelor problematice, iar până la livrarea, testarea și acceptarea celor 12 instalații promise, penalitățile curg pentru Rheinmetall.

Practic, din cele 36 de instalații GDF 003 deținute de România (72 de tunuri gemene), doar 12 instalații (24 de tunuri) au fost trimise la modernizare. Restul de 24 de sisteme (48 de tunuri) rămân, pentru moment, nemodernizate — o fereastră de vulnerabilitate despre care nu se vorbește prea des în comunicatele oficiale.

Ceea ce nu se menționează explicit în anunțurile triumfaliste despre “întărirea capacității de apărare” e că România se află, simultan, cu echipamente ultramoderne care ajung mai rapid decât planificat și cu sisteme vechi, esențiale pentru apărarea antiaeriană, blocate în întârzieri și penalități contractuale. Un tablou contradictoriu, care spune mai multe despre presiunile geopolitice actuale decât orice comunicat oficial.

Sursă: Romania Military (rumaniamilitary.ro)