Deportări către țări terțe: de ce Trump insistă la Curtea Supremă

Administrația Trump cere din nou Curții Supreme americane să repună în funcțiune un program care trimite migranți deportați în țări terțe, nemenționate niciodată în ordinele lor inițiale de expulzare — iar graba cu care se cere această revenire spune la fel de multă poveste ca și programul în sine. Departamentul de Justiție (DOJ) a depus pe 24 septembrie o cerere la Curtea Supremă pentru a reactiva mecanismul, după ce o instanță federală de apel l-a blocat pe motiv că încalcă drepturile persoanelor expulzate.

Oficial, motivul e simplu: administrația spune că trimite oamenii în țări terțe atunci când nu îi poate returna rapid în țara de origine. Dar criticii susțin altceva — că mecanismul e folosit pentru a ocoli restricțiile legale și pentru a descuraja imigrația ilegală, funcționând mai degrabă ca instrument de presiune decât ca soluție administrativă.

Un mecanism care ocolește garanțiile legale

Politica, adoptată de Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) în martie 2025, permite oficialilor de imigrări să expulzeze cetățeni străini în doar șase ore — un termen care, evident, nu lasă loc pentru contestații serioase sau verificări amănunțite ale riscurilor din țara de destinație. Curtea Supremă a validat deja acest program de două ori, prin decizii pe rol de urgență (“emergency docket”), o cale procedurală rar folosită tocmai pentru chestiuni atât de sensibile.

Ceea ce nu se menționează suficient în relatările oficiale este cine anume decide dacă o țară terță e “sigură”. Cererea depusă acum, potrivit relatării jurnalistului Matthew Vadum din The Epoch Times, este adresată judecătoarei Ketanji Brown Jackson, responsabilă cu apelurile de urgență venite de la Curtea de Apel a Circuitului Întâi. Dar procurorul general adjunct D. John Sauer a făcut o mișcare neobișnuită: a cerut ca, dacă Jackson nu blochează decizia instanței inferioare, cererea să fie trimisă întregii curți — nu judecată individual de ea.

Coincidență sau strategie calculată?

Nu e greu de observat de ce: Jackson a votat împotriva guvernului de ambele dăți când acest subiect a ajuns anterior pe masa Curții Supreme. Cine beneficiază de o astfel de mutare procedurală? Evident, administrația, care încearcă să evite un judecător cunoscut ca fiind sceptic față de program.

Sauer a argumentat că deciziile instanțelor inferioare aruncă în haos înțelegerile diplomatice fragile pe care guvernul le-a negociat cu alte state pentru a primi deportați care nu le sunt cetățeni. “Expulzările către țări terțe necesită negocieri atente cu guverne străine, care rareori sunt entuziasmate să primească cetățeni străini — mai ales infractori — și adesea presupun obținerea de documente de călătorie și alocarea de resurse considerabile pentru organizarea zborurilor, pentru a proteja ofițerii guvernamentali și echipajele”, a spus el. Perturbarea acestor planuri, potrivit lui, “impune costuri uriașe guvernului” și forțează noi runde de negocieri diplomatice cu țări “care ar putea deveni și mai sceptice față de eforturile noastre de expulzare, având în vedere perturbarea”.

Ce a decis instanța și de ce contează

Cererea DOJ vizează o decizie a Curții de Apel a Circuitului Întâi din 18 septembrie, care a anulat ghidul DHS ce permitea expulzări bazate pe asigurări diplomatice — promisiuni din partea țărilor primitoare că nu vor persecuta sau tortura persoanele trimise acolo. Completul de trei judecători a ridicat semne de întrebare serioase asupra acestor “asigurări generale” (blanket assurances), considerând că nu sunt suficiente și nu permit efectiv cetățenilor străini să ridice obiecții legate de riscul de persecuție sau tortură.

Practic, instanța a confirmat hotărârea finală dată pe 25 februarie de judecătorul federal Brian Murphy, care anulase ghidul DHS. Murphy certificase anterior reclamanții — persoane cu ordine finale de expulzare — drept o categorie de acțiune la nivel național (nationwide class), ceea ce înseamnă că decizia afectează un număr mare de cazuri, nu doar pe cele individuale aduse în instanță.

Reclamanții susțin un principiu simplu, dar cu implicații uriașe: guvernul poate expulza un cetățean străin fără drept de ședere într-o țară terță dispusă să-l primească, dar nu fără să verifice mai întâi dacă acea persoană riscă persecuție sau tortură acolo. Cazul este cunoscut sub numele DHS v. D.V.D.

Cronologia ridică întrebări: pe 24 septembrie, judecătoarea Jackson nu a răspuns direct cererii lui Sauer, ci a cerut celeilalte părți să depună un răspuns până pe 28 septembrie, ora 16:00. Rămâne de văzut dacă întreaga Curte Supremă va prelua cazul sau dacă Jackson va decide singură — o alegere care, indiferent de rezultat, va spune multe despre echilibrul de putere din spatele deciziilor de imigrare americane, într-un moment în care politica externă și cea internă a SUA par tot mai greu de separat.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)