Hormuz: întâlnirea anulată și cine profită de blocaj

n anunț diplomatic apărut și șters în aceeași noapte de pe contul de X al ministrului de Externe al Omanului nu e genul de detaliu pe care presa occidentală să-l ignore fără motiv — dar exact asta s-a întâmplat, iar tăcerea din jurul retragerii postării ridică mai multe întrebări decât rezolvă.

Întâlnirea programată pentru luni dimineața între mai multe state din Golf și Iran, menită să stabilească o rută temporară de transport prin Strâmtoarea Hormuz, a fost amânată. Ministrul omanez de Externe, Badr Albusaidi, a scris pe X, duminică seara: „În interesul consensului, întâlnirea regională programată pentru mâine la Salalah a fost amânată. Rămânem angajați să încurajăm un dialog care sprijină stabilitatea și cooperarea de durată în regiunea noastră.” Postarea, adresată statelor din Golf și Iran, a fost însă ștearsă la scurt timp — lăsând traderii de petrol în așteptare, fără nicio explicație oficială pentru retragerea mesajului.

Ce ascunde de fapt „amânarea în interesul consensului”

Chiar înainte de amânare, oferta pusă pe masă nu promitea prea mult: Iranul a precizat clar că acordul nu ar însemna o redeschidere completă a strâmtorii Hormuz, ci că Teheranul ar păstra controlul asupra căror nave pot tranzita. Cu alte cuvinte, ceea ce se prezintă drept „dezescaladare” rămâne, de fapt, un instrument de control geopolitic în mâinile Iranului.

În weekend, prințul moștenitor al Abu Dhabi-ului, șeicul Khaled bin Mohamed Al Nahyan, și președintele iranian Masoud Pezeshkian au discutat planuri de dezescaladare la summitul BRICS din India. Coincidență de calendar sau mișcare calculată chiar înainte de anularea întâlnirii de la Salalah? Cronologia — discuții BRICS, apoi anunț de amânare, apoi ștergerea mesajului — lasă loc de interpretări.

Emiratele discută cu Teheranul, în timp ce Omanul negociază separat

Semnale diplomatice „încurajatoare” au venit din regiunea Golfului chiar în același weekend, dar au fost umbrite de amenințări tot mai mari la adresa rutelor alternative de export. Houthii, susținuți de Iran, au capturat o insulă strategică într-un alt punct de blocaj maritim important, din sudul Mării Roșii, iar atacuri cu drone au forțat Arabia Saudită să închidă conducta strategică Est-Vest.

Agenția de stat emirateză WAM a confirmat duminică întâlnirea dintre șeicul Khaled bin Mohamed Al Nahyan și președintele Pezeshkian, în marja summitului BRICS. Anwar Gargash, consilier diplomatic senior al președintelui Emiratelor, a scris pe X că Pezeshkian a cerut poziții „echilibrate și raționale” de-a lungul conflictului de șase luni.

Separat, deputatul iranian Behnam Saeedi, secretar al Comisiei de Securitate Națională și Politică Externă din Parlamentul iranian, a declarat la televiziunea de stat că Iranul și Omanul vor anunța în curând o înțelegere privind tranzitul naval prin Hormuz. Dar el a subliniat, fără echivoc, că acest acord „nu va însemna redeschiderea strâmtorii”. O redeschidere completă rămâne condiționată de mai mulți factori, inclusiv încetarea blocadei navale americane împotriva Iranului — ceea ce, în actualul climat, pare puțin probabil pe termen scurt, cât timp planificatorii americani continuă campania de presiune pentru schimbarea regimului de la Teheran.

Cine beneficiază, de fapt, de status quo?

Ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este că o redeschidere totală a strâmtorii ar putea nici să nu fie necesară pentru fluxul de petrol. CEO-ul Vitol, Russell Hardy, a declarat săptămâna trecută că prin Hormuz tranzitează în continuare 10 milioane de barili pe zi, în timp ce strategul de mărfuri de la Goldman Sachs, Yulia Zhestkova Grigsby, a sugerat recent că cifra reală ar putea fi mult mai mare — între 15 și 16 milioane de barili pe zi, inclusiv prin transporturi „în întuneric”, nemonitorizate oficial.

Această discrepanță sugerează un lucru simplu: Teheranul a pierdut o parte din pârghia de negociere pe care o avea asupra Hormuz-ului. Și probabil tocmai acest lucru explică de ce Iranul a accelerat, în paralel, eforturile rebelilor Houthi de a prelua controlul asupra Strâmtorii Bab el-Mandeb din sudul Mării Roșii și a lansat atacuri asupra conductei saudite Est-Vest. Cine beneficiază de o presiune simultană pe două puncte-cheie ale comerțului mondial cu petrol? Nu Occidentul, care se confruntă cu o strângere pe două fronturi — mai puțină energie iese din Golf, iar tancurile petroliere care mai pot circula fac drumuri mai lungi și mai scumpe. Este afectat inclusiv terminalul saudit de la Marea Roșie.

Context mai larg, rareori discutat: presiunea economică a SUA asupra Iranului ar putea escalada abia după summitul Trump-Xi, programat pentru finalul lunii, iar insula Kharg — infrastructură petrolieră cheie iraniană — ar putea deveni țintă abia după alegerile americane de la jumătatea mandatului. Calendarul politic american pare, cel puțin la nivel de coincidență, sincronizat cu evoluțiile din Golf.

Pentru România, dependentă de stabilitatea prețurilor globale la energie într-un moment de inflație record în UE, orice sincopă în tranzitul prin Hormuz sau Bab el-Mandeb se traduce direct în facturi mai mari la pompă și presiune suplimentară asupra unui buget deja fragilizat de criza politică internă.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)