Fondurile de private equity și spitalele: cine plătește profitul?

este unul din zece spitale americane e deja în portofoliul unor fonduri de investiții care își propun să-și dubleze banii în șapte ani — iar ceea ce oficial e prezentat ca „eficientizare a sistemului medical” ascunde, potrivit mai multor studii recente, un mecanism clasic de îndatorare a activelor și extragere de profit, nu de îngrijire mai bună a pacienților.

În Kentucky șansa ca spitalul din zona ta să fie deținut de un fond de investiții e de unu la șase. În New Mexico, mai mult de unu din trei. Iar dacă ajungi la urgențe, există 40% șanse ca medicul care te tratează să lucreze de fapt pentru o companie de staffing deținută de investitori privați, nu pentru spital însuși — un detaliu pe care puțini pacienți îl cunosc înainte de a semna actele de internare.

Context extins: fenomenul nu e izolat de tabloul economic mai larg. În timp ce mai puțin de jumătate dintre americani declară că își pot permite constant îngrijiri medicale, iar 82 de milioane fac alegeri între mâncare și doctor, fondurile de pensii, universitățile și averile private caută randamente mai mari decât bursa — iar sănătatea, „recesion-proof” prin definiție, a devenit ținta ideală. Coincidență sau nu, exact în perioada în care inflația și costurile de trai presează populația, capitalul privat intră tot mai adânc în sectorul de care oamenii depind cel mai mult.

Îndatorarea instituției, nu a investitorului

Mecanismul financiar ridică prima întrebare serioasă: cine beneficiază de fapt? Când un fond de private equity cumpără un spital sau o clinică independentă, investitorii pun de regulă doar 10-40% din bani, restul venind din împrumuturi. Dar datoria nu rămâne pe umerii fondului — cade pe spital, care trebuie s-o ramburseze, adesea plătind și comisioane de management către firma de investiții. Iar odată convertit din non-profit în entitate cu scop lucrativ, spitalul devine și plătitor de taxe.

Ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale: atunci când spitalul e revândut, datoria se achită din prețul obținut — dar noul cumpărător, adesea alt fond de private equity, poate finanța achiziția tot prin împrumuturi. Practic, instituția medicală rămâne permanent îndatorată pentru a genera profit succesiv pentru diverși investitori. Un studiu din 2025, realizat pe peste 200 de spitale deținute de fonduri de investiții, a arătat că cele revândute către alt fond au înregistrat o scădere a marjei operaționale cu peste 8% comparativ cu cele vândute altor proprietari cu scop lucrativ.

Totuși, chiar și critici precum Lina M. Khan, fostă șefă a Federal Trade Commission, au recunoscut în 2024 că investițiile private „pot fi uneori o sursă importantă de capital”, mai ales pentru companiile mici și mijlocii.

Reducerile de personal — tăiate mai întâi la „linia din spate”

Falimentul din 2024 al lanțului Steward Health Care (31 de spitale) a adus subiectul în atenția Congresului american, mulți atribuind colapsul anilor petrecuți sub controlul Cerberus Capital Management. Cercetările arată însă că, per ansamblu, spitalele deținute de investitori privați nu se închid mai des decât celelalte — problema reală și constantă e altundeva: reducerile masive de personal.

Un studiu pe achiziții spitalicești a găsit o scădere de 6% a personalului în primii patru ani de la preluare, menținută pe termen lung. Numărul medicilor și asistentelor și-a revenit parțial, dar personalul de suport a fost tăiat cu 20% — economii salariale de circa 7% în primii patru ani, urcând la 9% după opt ani.

„Cred că acolo unde private equity s-a chinuit cel mai mult e în relația cu furnizorii de servicii profesionale, adică practicile medicilor”, a declarat Kelly Arduino, cu 25 de ani de experiență în managementul sănătății, pentru The Epoch Times. Peste patru din zece medici au raportat simptome de burnout în 2025, potrivit American Medical Association — iar Robert Andrews, CEO al Health Transformation Alliance, explică: „Medicul care avea patru-cinci consultații pe oră acum are șapte.” Dr. Patricia Martin, anestezist cu peste 20 de ani de practică, o spune și mai direct: „Nu sunt în afacerea de a oferi cea mai bună medicină. Sunt în afacerea de a oferi medicină suficient de bună pentru cât mai mulți oameni.”

Spitalele deținute de investitori privați au înregistrat rate mai mari de căderi ale pacienților și infecții nosocomiale, satisfacție mai scăzută și scoruri mai slabe la evaluările standardizate de calitate — deși susținătorii investițiilor private subliniază că nu există dovezi clare de creștere a mortalității.

Vânzarea activelor: cronologia Steward ridică semne de întrebare

Cazul Steward Health Care rămâne exemplul cel mai discutat. Cerberus a creat lanțul în 2010, pornind de la șase spitale aflate în dificultate financiară, preluate de la Arhiepiscopia Catolică din Boston. La revânzarea din 2020, Cerberus a declarat că sistemul spitalicesc era solid financiar, cu peste 400 de milioane de dolari în numerar.

Ce nu apărea în acea evaluare optimistă: cu ani înainte, Steward vânduse 13 clădiri de birouri medicale și campusul unui spital către un trust imobiliar, apoi le închiriase înapoi — o tactică frecventă în private equity, nu doar în sănătate, dar cu efecte pe termen lung documentate: potrivit unui studiu din 2025, spitalele care și-au vândut proprietățile imobiliare au înregistrat o scădere semnificativă a valorii activelor fixe și au fost de aproximativ șase ori mai predispuse să se închidă sau să intre în faliment decât alte spitale. Center for Economic and Policy Research a găsit un tipar clar: banii obținuți din vânzarea imobilelor spitalelor și căminelor de bătrâni au mers spre dividende pentru investitori, nu spre investiții de capital, iar noii proprietari imobiliari au perceput uneori chirii umflate exact instituțiilor medicale de la care cumpăraseră activele.

Nu toată vina cade pe investitori — dar regulile contează

Arduino avertizează împotriva soluțiilor generale: „Când mă uit la spitalele care s-au chinuit sau au eșuat, nu e o funcție a private equity. E o funcție a managementului defectuos pe termen lung, a provocărilor operaționale, a sistemelor deconectate și a rambursărilor proaste.” Andrews, a cărui firmă lucrează cu peste zece grupuri de medici deținute de fonduri private equity, spune că structura de proprietate contează mai puțin decât stimulentele: „Dacă îi stimulezi pe medicii de familie să bage și să scoată oamenii rapid pe ușă, asta vor face. Dacă îi stimulezi să petreacă timp, să înțeleagă ce se întâmplă cu pacientul și îi răsplătești când pacientul e mai sănătos, asta vor face.”

Nouă state americane au adoptat legislație privind investițiile private equity în spitale din 2024 încoace, majoritatea impunând doar obligații de notificare la schimbarea proprietarului. Connecticut a mers mai departe, interzicând participațiile majoritare ale fondurilor private equity în spitale, interferența în deciziile clinice și tranzacțiile de tip vânzare-închiriere înapoi a proprietăților.

Rămâne de văzut dacă restul statelor — și, implicit, restul lumii, inclusiv sistemele de sănătate din Europa care privesc cu interes modelul american de finanțare privată — vor învăța ceva din acest experiment înainte ca prețul să fie plătit tot de pacienți.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)