Elite progresiste care nu trăiesc regulile impuse nouă

eea ce se prezintă oficial drept „progres social” ascunde, potrivit istoricului american Victor Davis Hanson, o regresie fără precedent: orașe americane de ultimă generație tehnologică se confruntă azi cu epidemii pe care omenirea le credea îngropate în Evul Mediu — iar cei care au impus politicile care au dus la această situație nu suportă niciodată consecințele propriilor decizii. Cine beneficiază de această discrepanță? Cu siguranță nu locuitorii de rând din Los Angeles sau Berkeley.

Într-un eseu publicat de The Daily Signal și preluat de ZeroHedge, Hanson descrie anul 2026 drept o eră a „regresivilor progresiști”: o societate care avansează tehnologic cu viteză amețitoare, în timp ce, în paralel, o parte a ei se prăbușește spre condiții demne de secolul al VI-lea. Paralela cu Evul Mediu timpuriu — perioada de după căderea Imperiului Roman de Apus, marcată de epidemii de ciumă bubonică, tifos și igienă precară — nu este întâmplătoare, spune autorul.

Boli medievale, orașe secolul XXI

Hanson citează cazuri concrete, deja raportate de Daily Signal: un focar de tifos în Los Angeles și un focar de leptospiroză — boală transmisă de șobolani — în Berkeley. Coincidență sau nu, aceste episoade apar exact în orașele-etalon ale progresismului american, cele care se laudă cu cele mai avansate laboratoare de cercetare medicală din lume. Cronologia ridică întrebări: cum ajung cercetători care lucrează la tratamente împotriva cancerului să-și verifice tălpile pantofilor de excremente înainte de a intra în laborator?

Autorul subliniază contrastul: în timp ce națiunea explorează spațiul cosmic și se apropie, spune el, de „învingerea cancerului”, taberele de oameni fără adăpost din marile metropole americane devin scene de consum public de droguri și igienă inexistentă — fenomen pe care infrastructura romană antică, cu sistemele ei de canalizare, îl rezolvase cu secole înainte de căderea imperiului.

Cine plătește prețul ideologiei — și cine nu

Punctul central al textului lui Hanson nu e sanitar, ci politic: elita care promovează ideologia „egalității de rezultat” impuse — împărțind lumea în victime și „victimizatori” — nu suferă niciodată consecințele propriilor politici. Autorul dă exemple nominale: casa Nancy Pelosi nu e înconjurată de tabere de oameni fără adăpost, Jane Fonda nu trebuie să evite ace de seringă pe trotuarul din fața casei, iar vedetele de la Hollywood din Malibu, care susțin public cauza persoanelor fără adăpost, beneficiază de pază privată care ține pe oricine la distanță de proprietățile lor. „Noi, șobolanii de laborator, suntem cei pe care experimentează”, notează Hanson.

Ce nu se menționează în discursul public dominant, argumentează autorul, este acest decalaj structural între cei care formulează politicile de „compasiune” și cei care le suportă efectiv consecințele în stradă. Este o dinamică pe care cititorii sceptici din România o vor recunoaște ușor: retorica elitelor occidentale despre solidaritate socială, aplicată selectiv, în timp ce costurile reale cad pe cei fără resurse să se protejeze.

Glorificarea criminalilor — noul spectacol public

Hanson trage o paralelă și mai tulburătoare: în Evul Mediu, execuțiile publice erau spectacole la care mulțimile veneau să vadă pedepsirea unui răufăcător recunoscut ca atare. Azi, spune el, asistăm la fenomenul opus — glorificarea criminalilor. Autorul menționează cazul lui Luigi Mangione, căruia i s-a dedicat o operă în California, reacțiile de „bucurie” la moartea lui Charlie Kirk și cazul Lindsay Clancy, femeia care și-a strangulat cei trei copii și a devenit, potrivit lui Hanson, un simbol pentru anumite cercuri feministe de stânga.

„Cel puțin în perioada medievală, oamenii știau că un criminal a făcut ceva greșit și era pedepsit. În perioada post-medievală, noi îl glorificăm pe criminal”, notează autorul — o observație care, dincolo de contextul american, ridică o întrebare mai amplă despre modul în care societățile occidentale redefinesc noțiunea de responsabilitate individuală.

O ideologie fără God, dar cu misionari

Explicația finală a lui Hanson merge spre zona filosofico-religioasă: elita care promovează aceste politici este majoritar agnostică sau atee, dar a găsit un substitut al credinței religioase în „grija” abstractă față de victime — o formă de superioritate morală care le oferă sens existențial, chiar dacă rezultatul practic este haosul social pe care restul populației îl consideră, în cuvintele autorului, „moralmente respingător”, nu superior.

Textul este publicat ca opinie, iar Daily Signal și ZeroHedge precizează explicit că nu reprezintă neapărat poziția editorială a publicațiilor — un detaliu util de reținut înainte de a trage concluzii definitive despre cât de reprezentative sunt aceste observații pentru realitatea americană în ansamblu.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)