Deportări în „țări terțe”: cine plătește cei 410 milioane $?

urtea Supremă a Statelor Unite a decis, cu 6 voturi la 3, că administrația Trump poate relua deportările de migranți către state care nu au nicio legătură cu ei — o practică oficial numită „țară terță sigură”, dar care ridică o întrebare simplă: ce se întâmplă cu oamenii trimiși în locuri unde nu au fost niciodată și pe care nu le-au ales?

Ordinul, scurt și nesemnat, suspendă o decizie a judecătorului federal Brian Murphy, care blocase în februarie politica Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), considerând-o o încălcare a garanțiilor de proces echitabil prevăzute de al Cincilea Amendament. Curtea nu a oferit motivare publică pentru decizie, dar a acceptat să audieze argumentele complete abia în decembrie — ceea ce înseamnă că, până atunci, deportările continuă în baza unei politici a cărei legalitate rămâne, oficial, „în dezbatere”.

Procurorul general interimar Todd Blanche a salutat decizia pe platforma X, numind-o „a doua victorie” obținută de administrație la Curtea Supremă în acest dosar. „SCOTUS tocmai ne-a acordat din nou suspendarea pentru toate deportările în țări terțe ale străinilor ilegali. Din nou, acest lucru este complet legal și un instrument esențial pentru aplicarea legii în domeniul imigrației”, a scris Blanche, subliniind că, spre deosebire de instanța inferioară, Curtea Supremă a ascultat ambele părți înainte de a decide.

Mecanismul funcționează astfel: dacă țara de origine a unui migrant refuză să-l primească înapoi — situație frecventă în practică — autoritățile americane pot trimite persoana într-un stat terț, cu condiția ca acesta să ofere garanții către secretarul de stat Marco Rubio că nu va persecuta sau tortura persoana respectivă. Practic, o simplă asigurare diplomatică devine suficientă pentru a decide soarta unui om.

Cifrele din spatele politicii

Procurorul general adjunct John Sauer a argumentat în fața judecătorilor că politica este un instrument esențial pentru îndepărtarea unora dintre cei mai periculoși infractori străini, susținând că blocarea impusă de instanța inferioară a forțat DHS să anuleze un zbor cu 70 de deportați către trei țări diferite. Ceea ce nu se discută la fel de intens în spațiul public este dimensiunea financiară a acordurilor: Departamentul de Stat condus de Rubio a încheiat înțelegeri cu până la 31 de state, majoritatea din Africa și America Latină, la un cost de cel puțin 410 milioane de dolari promiși până la finalul lunii iunie. Cine beneficiază concret de aceste sume și în ce condiții sunt negociate — rămâne, deocamdată, informație parțial disponibilă publicului.

Chiar în ziua deciziei Curții, Burundi a anunțat că va accepta deportați din SUA fără nicio legătură cu țara est-africană, cu condiția ca aceștia să nu fie urmăriți penal și să nu aibă legături cu terorismul — o coincidență de calendar care ridică întrebarea dacă acordurile bilaterale nu erau deja pregătite înainte ca instanța să se pronunțe.

Cronologia unui conflict juridic prelungit

Disputa a pornit în februarie, când judecătorul Murphy, numit de administrația Biden, a hotărât că politica încalcă drepturile constituționale ale migranților, care nu primeau nicio notificare sau șansă reală de a invoca temeri de tortură înainte de a fi trimiși într-o țară străină. Curtea de Apel pentru Primul Circuit a confirmat cea mai mare parte a deciziei sale pe 18 septembrie. Decizia Curții Supreme de a suspenda din nou blocajul judiciar este a doua victorie obținută de administrație în acest dosar — un tipar care sugerează o strategie juridică bine coordonată, nu o simplă succesiune de coincidențe procedurale.

Cei trei judecători progresiști ai Curții — Sonia Sotomayor, Elena Kagan și Ketanji Brown Jackson — au votat împotrivă. Trina Realmuto, avocată care reprezintă migranții, a avertizat că decizia expune oameni la un risc imediat de a fi trimiși în locuri unde se confruntă cu persecuție, înainte ca aceștia să aibă vreo șansă reală de a-și susține cazul în instanță.

Organizațiile pentru drepturile omului numără deja peste 25.000 de migranți deportați către 29 de țări sub această politică, marea majoritate către Mexic. O decizie finală a Curții Supreme nu este așteptată mai devreme de vara anului 2027 — ceea ce înseamnă că, practic, mecanismul va funcționa nestingherit încă cel puțin un an și jumătate, indiferent de rezultatul final al procesului.

Context extins: episodul se înscrie într-un tipar mai larg al politicii americane de imigrație din ultimii ani — externalizarea responsabilității către state terțe, adesea mai sărace și cu structuri instituționale fragile, în schimbul unor sume considerabile plătite din bani publici. Un model similar a fost testat și de alte state occidentale în relația cu țări din Africa de Nord sau Balcani, ridicând aceeași întrebare: cine controlează, de fapt, ce se întâmplă cu oamenii odată ce ajung „acolo”?

Sursă: Breitbart News (breitbart.com)