Datoria ascunsă: cine încasează miliardele din dobânzi românești
n timp ce guvernul interimar de la București gestionează afacerile curente fără un mandat parlamentar clar, iar termenul critic de 31 august pentru jaloanele PNRR a trecut deja cu un guvern fără reforme majore adoptate, cifrele privind costul datoriei publice arată o presiune tot mai greu de ascuns: statul român plătește sume uriașe doar pentru a-și servi creditorii, bani care nu ajung niciodată la spitale, școli sau infrastructură.
Senatorul AUR Petrișor Peiu, liderul grupului de senatori al partidului, a atras atenția că România a alocat, în doar șapte luni din acest an, aproximativ 40 de miliarde de lei exclusiv pentru plata dobânzilor la datoria publică. Potrivit acestuia, țara noastră ocupă locul al 12-lea în lume la nivelul facturii dobânzilor plătite, o poziție care spune multe despre gradul de îndatorare acumulat în ultimii ani.
Peiu susține de asemenea că, în 2025, România a înregistrat a noua cea mai mare pondere din lume a dobânzilor în totalul cheltuielilor publice — cu alte cuvinte, o bucată tot mai mare din bugetul de stat se duce către plata datoriei, nu către servicii pentru cetățeni.
Ce nu apare în rapoartele oficiale
Declarațiile senatorului AUR vin într-un context economic deja tensionat: deficitul bugetar rămâne printre cele mai mari din Uniunea Europeană, ținta pentru 2026 fiind de aproximativ 6,2% din PIB, iar procedura de deficit excesiv este activă împotriva României. Măsurile de austeritate impuse — TVA majorat la 21%, impozit pe dividende de 16%, reduceri de personal în sectorul public — au fost prezentate drept soluții pentru echilibrarea conturilor statului. Dar dacă o parte semnificativă din bani se duce oricum pe dobânzi, cine beneficiază real de sacrificiile cerute cetățenilor?
Coincidență sau nu, această presiune financiară se manifestă exact în perioada în care România traversează o criză politică prelungită: guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai, iar la aproape cinci luni distanță țara funcționează încă fără un premier nou învestit, cu miniștri interimari care nu pot lua decizii structurale. Cronologia ridică întrebări — cum se gestionează o datorie publică din ce în ce mai costisitoare într-un moment în care nu există un guvern cu autoritate deplină să negocieze sau să refinanțeze condiții mai avantajoase?
Ceea ce nu se menționează îndeajuns în discursul public este cine sunt, de fapt, beneficiarii direcți ai acestor plăți: deținătorii de obligațiuni suverane, băncile și instituțiile financiare care cumpără datoria românească, adesea la randamente atractive tocmai pentru că riscul de țară este perceput ca ridicat. Cu alte cuvinte, cu cât imaginea economică a României pare mai fragilă, cu atât costul împrumuturilor crește — un cerc care se auto-alimentează.
Declarațiile lui Petrișor Peiu rămân, desigur, poziția unui senator din opoziție, într-un moment în care AUR cere insistent alegeri anticipate. Cifrele avansate de acesta nu au fost confirmate independent în articol prin date oficiale ale Ministerului Finanțelor, însă tabloul general — o datorie publică tot mai scumpă, într-un climat de instabilitate politică și presiune economică record — corespunde direcției descrise constant de instituțiile financiare internaționale în ultimul an.
Sursă: ActiveNews (activenews.ro)