Clasa de română desființată în Ucraina: cui îi convine?

ficial, e vorba de o simplă „reorganizare administrativă” la începutul anului școlar. În realitate, patru zile au fost suficiente pentru ca autoritățile ucrainene să desființeze clasa I cu predare în limba română din satul Orlivka (fost Cartal), raionul Reni, regiunea Odesa — într-o localitate unde etnicii români reprezintă 99,99% din populație. Coincidență de calendar sau semnal politic transmis chiar în prima săptămână de școală?

Cronologia ridică semne de întrebare: clasa fusese deschisă, copiii veniseră la ore, iar apoi, brusc, decizia a fost anulată. Potrivit informațiilor apărute, părinții ar fi fost puși sub presiune să-și schimbe opțiunea privind limba de predare a copiilor lor. Nu se precizează cine anume ar fi făcut aceste presiuni și prin ce mijloace exact — dar faptul că vorbim despre o comunitate aproape în totalitate românească face ca episodul să nu poată fi tratat ca o simplă chestiune birocratică locală.

Contextul mai larg: educația minorităților în Ucraina de război

Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale ale autorităților ucrainene este faptul că acest episod nu apare izolat. De ani buni, legislația educațională din Ucraina a fost criticată de statul român și de organizații ale minorității românești pentru limitarea progresivă a studiului în limba maternă, în paralel cu discursul oficial de la Kiev despre „unitate națională” în plin război cu Rusia. Cine beneficiază de o asimilare lingvistică accelerată exact în momentul în care Ucraina are nevoie disperată de sprijin diplomatic din partea vecinilor săi europeni, inclusiv România? Întrebarea rămâne deschisă.

Comunitatea românească din sudul Basarabiei istorice, din care face parte și satul Orlivka, a trecut prin valuri succesive de politici lingvistice diferite — de la perioada sovietică, la independența ucraineană, până la actualul conflict cu Rusia. De fiecare dată, aceeași populație s-a trezit că deciziile privind identitatea și limba ei sunt luate în altă parte, fără consultare reală.

Ce se știe și ce nu se știe

Faptele confirmate sunt puține, dar clare: o clasă a existat, a funcționat patru zile, apoi a fost desființată. Restul — presiunile asupra părinților, motivele exacte ale deciziei, nivelul la care s-a luat — rămâne în zona declarațiilor și a suspiciunilor nedovedite oficial. Exact aceste zone gri sunt cele în care, de regulă, „se pierd” răspunsurile instituționale.

Rămâne de văzut dacă autoritățile de la Kiev sau reprezentanții minorității românești vor oferi o explicație publică detaliată, sau dacă episodul va fi trecut, ca de atâtea ori, la capitolul „incidente locale fără urmări”.

Sursă: OrtodoxINFO (ortodoxinfo.ro)