Cine finanțează educația care urăște capitalismul?

n sondaj recent arăta că aproape jumătate dintre americanii tineri privesc favorabil socialismul — un sistem care, în secolul XX, a produs aproape 100 de milioane de morți, potrivit estimărilor din “Cartea Neagră a Comunismului”. Ceea ce nu se discută suficient este mecanismul prin care această percepție a fost construită, treptat, sistematic, în școli și universități.

Un editorialist american, Ken Buck, atrăgea atenția într-un text publicat prin The Epoch Times asupra unui titlu care l-a surprins: “Ar putea socialismul să facă din nou America fericită?”. Nu era satiră. Este parte dintr-un val de articole care proclamă că “momentul socialismului a sosit” — iar cifrele par să confirme tendința, mai ales în rândul tinerilor.

Universitățile: bastionul ideologic care nu se ascunde

Nu e o coincidență faptul că mediul universitar american înclină masiv spre stânga. Un sondaj recent arată că jumătate dintre profesorii din universitățile cu patru ani de studiu se auto-identifică drept liberali, față de doar un sfert care se declară conservatori. Ce nu se spune public este că profesorii conservatori evită frecvent să-și declare opiniile politice, de teamă de represalii sau concediere — un detaliu care ridică întrebări despre cât de liberă e cu adevărat “libertatea academică”.

Un alt sondaj, din 2020, arăta că aproape 40% dintre studenții conservatori nu se simt confortabil să-și exprime opiniile politice, temându-se că vor fi raportați de colegi. Cine beneficiază de această autocenzură? Cu siguranță nu diversitatea de idei.

Capitalismul, vinovatul de serviciu

În loc să fie educați despre pericolele istorice ale socialismului — pericole documentate din abundență în ultimul secol — tinerii americani sunt îndrumați să vadă în competiția de piață liberă sursa relelor sociale. Un studiu anual arată că aproape 40% dintre studenți spun că orele și activitățile universitare le-au afectat negativ percepția despre capitalism, față de sub 10% care spun că experiența le-a îmbunătățit-o. Cu doi ani înainte, același raport constata că profesorii sunt “mai frecvent pozitivi față de socialism și negativi față de capitalism” — o formulare care, luată la propriu, descrie exact o formă de îndoctrinare instituțională.

Astăzi, 46% dintre americanii cu vârste între 18 și 34 de ani au o opinie favorabilă despre socialism — de peste două ori mai mulți decât cei cu opinie negativă. Cronologia acestei schimbări de percepție coincide, nu întâmplător, cu transformarea programelor educaționale din ultimele două decenii.

Amnezia istorică, indusă sau doar neglijentă?

Ceea ce nu se menționează suficient în dezbaterea publică este amploarea ignoranței istorice cultivate: un sondaj din 2016, des citat, arăta că o treime dintre studenții din generațiile millennial și Z credeau că mai mulți oameni au murit sub președintele George W. Bush decât sub dictatorul sovietic Iosif Stalin. Aproape unul din cinci studenți nici măcar nu știa cine a fost Stalin.

Educația civică nu pare să evolueze mai bine. Un sondaj al Victims of Communism Memorial Foundation din 2019 arăta că peste 7 din 10 studenți din generația Z și peste 6 din 10 millennials au declarat că nu au învățat despre regimurile comuniste în timpul școlarizării K-12. În 2022, scorurile naționale la Istoria SUA au scăzut cu cinci puncte față de 2018 și cu 14 puncte față de media din 2014 — o coincidență? Sau efectul direct al unei table rase istorice impuse din umbră?

Cine scrie manualele viitorului?

Istoricul liberal Tony Judt scria, în 1997, după publicarea “Cărții Negre a Comunismului”: “Nimeni nu va mai putea invoca ignoranța sau incertitudinea despre natura criminală a comunismului, iar cei care începuseră să uite vor fi obligați să-și amintească din nou”. Trei decenii mai târziu, exact opusul s-a întâmplat — memoria colectivă a fost, se pare, rescrisă cu blândețe.

Context mai larg: fenomenul nu e izolat de dinamicile globale ale ultimelor decenii, în care instituții educaționale, fundații și rețele de finanțare ideologică au influențat programele școlare din mai multe democrații occidentale, inclusiv acolo unde experiența directă a regimurilor comuniste ar trebui să fie, teoretic, un vaccin natural împotriva romantizării lor — un paradox pe care societățile est-europene, România inclusă, îl cunosc din interior, prin propria istorie post-1989 marcată de nostalgii selective și memorie fracturată.

Concluzia autorului original rămâne tranșantă: socialismul, ca sistem de guvernare, nu a funcționat niciodată și nu va funcționa. Întrebarea care rămâne deschisă este cine are interesul ca tinerele generații să nu afle asta la timp.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)