Boala rinichilor la muncitorii tineri: ce nu se spune

eci de bărbați tineri, sănătoși în aparență, ajung la dializă fără nicio explicație medicală clară — iar spitalele publice care îi tratează de peste un deceniu par să fi știut de fenomen mult mai mult timp decât s-a comunicat public. Cazul vine din comitatul Harris, Texas, dar ridică o întrebare mai largă: câte alte “boli fără cauză” sunt de fapt semnale ignorate ale unui model economic bazat pe muncă extenuantă, ieftină și, adesea, invizibilă din punct de vedere legal?

Potrivit unei investigații Texas Monthly, preluată de Fox News, medicii din spitalele publice ale comitatului Harris tratează de mai bine de zece ani un grup neobișnuit de pacienți dializați: bărbați de 20-30 de ani, care muncesc în aer liber, ale căror rinichi au cedat fără o explicație medicală clară.

O analiză a registrelor spitalicești a arătat că aproximativ unul din șase cazuri de dializă de urgență, la pacienți neasigurați sau fără acte, nu avea o cauză identificabilă. Datele acoperă perioada 2012-2015, iar studiul a fost publicat ca preprint anul trecut. Un medic citat de Fox spune că procentul este consistent cu boala cronică de rinichi de etiologie necunoscută — o afecțiune care a provocat decese în masă printre muncitorii din regiuni fierbinți ale lumii, dar care, până acum, a fost rareori documentată în Statele Unite.

Mulți dintre pacienți sunt imigranți din Mexic și America Centrală, adesea fără forme legale, angajați în acoperișuri, construcții și alte meserii care presupun ore lungi de muncă fizică grea pe căldură extremă. Puțini dintre ei au diabet sau hipertensiune — cauzele care explică majoritatea cazurilor de insuficiență renală la nivel național. Pentru un om atât de tânăr, pierderea funcției renale înseamnă dializă de mai multe ori pe săptămână, pentru tot restul vieții.

Identificată inițial la muncitorii din plantațiile de trestie de zahăr din America Centrală, boala a apărut între timp și în zone din Asia de Sud și Mexic, unde mulți pacienți tineri au murit fără acces la dializă. Un articol din 2019 din New England Journal of Medicine a numit-o “o boală santinelă a erei schimbărilor climatice”, deși cercetătorii încă nu cad de acord dacă temperatura ridicată provoacă boala sau doar o agravează.

Ceea ce nu se menționează suficient de apăsat în rapoartele oficiale este cronologia: fenomenul e documentat internațional de ani buni, dar abia acum ajunge să fie recunoscut oficial și în Statele Unite, exact în contextul în care forța de muncă migrantă, adesea nedocumentată, susține sectoare întregi — construcții, agricultură, acoperișuri — fără protecție instituțională reală. Coincidență sau nu, cei mai afectați sunt exact cei care nu au acte, nu au asigurare și, prin urmare, nu generează statistici oficiale ușor de urmărit.

Estimarea amplorii reale a problemei va fi dificilă. Funcția renală se poate degrada ani de zile fără simptome vizibile, iar mulți pacienți află că sunt bolnavi abia când oboseala, greața sau dificultățile de respirație semnalează că rinichii sunt aproape pierduți.

Medicina oferă opțiuni limitate odată ce dauna e făcută. Nu există un singur test care să confirme boala, așa că medicii ajung la diagnostic prin excludere și prin analiza istoricului profesional al pacientului. Tratamentul se concentrează pe conservarea funcției rămase și controlul tensiunii arteriale, până când dializa sau transplantul devin inevitabile.

Dr. Richard J. Johnson, profesor emerit de medicină la Universitatea Colorado și expert de top în boli renale, a atras atenția că unii pacienți sunt tratați cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ACE) — medicamente prescrise frecvent pentru hipertensiune — deși aceste medicamente pot agrava uneori funcția renală la persoanele deja deshidratate.

“Boala progresează adesea rapid, în doar câțiva ani, iar dializa și transplantul sunt rareori disponibile, așa că mortalitatea este ridicată”, a declarat el pentru Fox News.

Dr. Gokul Paidi, medic de familie în New York, care a publicat o analiză a afecțiunii, recomandă ca muncitorii care lucrează în aer liber, în climate calde, să-și verifice funcția renală de cel puțin două ori pe an. “Un simplu test de sânge pentru creatinină și un test de urină pentru proteine pot depista modificări timpurii cu mult înainte de apariția simptomelor”, a explicat el.

Cine beneficiază de tăcerea din jurul acestui fenomen? Cu siguranță nu muncitorii fără acte, expuși zilnic la temperaturi extreme fără protecție sindicală sau medicală reală. Întrebarea rămâne deschisă: e vorba doar despre climă, sau despre un sistem economic care preferă să nu numere prea atent costul uman al muncii ieftine?

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)