AfD câștigă în Saxonia-Anhalt: cine a ajutat, de fapt?

eea ce presa occidentală prezintă drept un simplu „cutremur electoral” în estul Germaniei ascunde o întrebare mai incomodă: cine a beneficiat de fiecare eșec strategic al lui Friedrich Merz, de la politica economică liberală până la reducerea imigrației care, culmea, nu a oprit deloc extrema dreaptă, ci i-a dat aripi?

Cancelarul german s-a trezit luni în fața unei realități pe care o negase public timp de un an: partidul anti-imigrație și, nu întâmplător, pro-rus AfD a obținut 44% din voturi în Saxonia-Anhalt, față de mai puțin de 18% pentru CDU. Este pentru prima dată de la 1945 când extrema dreaptă se află într-o poziție reală de a conduce o regiune germană. Coincidență sau nu, momentul vine exact când Merz era deja slăbit de disputele interne din coaliție.

Un tipar care se repetă în toată Europa

Liderul AfD din regiune, Ulrich Siegmund, în vârstă de doar 35 de ani, nu s-a sfiit să-l numească pe Merz „un foarte bun agent de campanie electorală pentru AfD” — o remarcă ironică, dar care ridică o întrebare serioasă: de ce politicile „anti-AfD” ale establishmentului conservator par să hrănească exact fenomenul pe care pretind că îl combat? Nu e prima dată când vedem acest tipar în Europa — și cine, la final, câștigă din polarizare?

Conform proiecțiilor televiziunii publice germane, AfD mai are nevoie de doar trei mandate pentru a atinge majoritatea absolută de 42 de locuri în parlamentul regional. Aici apare o conexiune interesantă, pe care rapoartele oficiale o tratează superficial: singura cale realistă spre o majoritate ar fi o alianță cu BSW, o mică formațiune de stânga explicit pro-rusă. Așadar, în Saxonia-Anhalt, extrema dreaptă anti-sistem și extrema stângă pro-Kremlin ajung să se afle, structural, în aceeași ecuație de putere. Ce nu se spune public este că acest tip de convergență — naționalism suveranist plus simpatii pro-ruse — nu e un accident izolat, ci un model care se repetă cu o regularitate suspectă în estul fost-comunist al Europei.

Memoria istorică, pusă la încercare

Rezultatul loveşte direct în ceea ce Germania a construit timp de opt decenii: o cultură a pocăinței pentru crimele nazismului. Charlotte Knobloch, figură marcantă a comunității evreiești germane, a declarat că „nici măcar în cele mai teribile coșmaruri” nu și-ar fi imaginat un asemenea scenariu. Clasa politică germană a încercat ani de zile să documenteze legăturile dintre AfD și mișcările neonaziste, tocmai pentru a-i tăia calea spre putere — și totuși, iată rezultatul.

Fondat în 2013 ca partid pur eurosceptic, AfD s-a metamorfozat treptat într-o forță anti-imigrație cu priză puternică în estul sărăcit al țării — regiune care, cronologic, coincide cu fostele teritorii ale RDG-ului, mai vulnerabile economic și, potrivit sondajelor, mai receptive la narativele venite dinspre Est. CDU exclude oficial orice alianță cu AfD, însă chiar duminică seara, Ulrich Siegmund și liderul național Alice Weidel au vorbit deschis despre „mâna întinsă” — un semnal pe care analiștii îl citesc ca pe o pregătire de teren pentru negocieri viitoare, oricât de negate ar fi acum.

Fisuri în coaliția de la Berlin

Pentru deputatul CDU Sepp Müller, realitatea brută este că AfD „are mandatul de a forma un guvern” în regiune. Lars Klingbeil, vicecancelar social-democrat și ministru de Finanțe în guvernul Merz, a numit victoria AfD un „semnal adresat Berlinului” — o formulare diplomatică pentru ceea ce, în spatele ușilor închise, sună probabil mult mai alarmant.

Oliver Lembcke, profesor de științe politice la Universitatea Ruhr din Bochum, vorbește despre „o reorganizare majoră a peisajului politic german”. Contextul mai larg nu poate fi ignorat: economie stagnantă, inflație alimentată de războiul din Orientul Mijlociu, tensiuni cu Statele Unite și o amenințare rusă care justifică o reînarmare accelerată — toate acestea devin, cronologic, muniție perfectă pentru un partid care promite soluții simple la probleme complexe. Cine beneficiază de o Germanie instabilă, divizată și obosită de crize suprapuse? Întrebarea rămâne deschisă.

Zvonurile despre înlocuirea lui Merz circulau deja de la începutul verii în interiorul propriei tabere. Torsten Frei, șeful deputaților conservatori și fost șef de cabinet al cancelarului, a încercat duminică seara să tempereze speculațiile, cerând să nu se „tragă concluzii greșite” și insistând că partidul trebuie „să fie și să rămână stabil” — declarații care, de obicei, apar tocmai atunci când stabilitatea e departe de a fi garantată.

Merz nu va avea răgaz: pe 20 septembrie urmează alte două scrutine regionale. În Mecklenburg-Pomerania Occidentală, sondajele arată AfD devansând SPD cu 35-37% față de 28-32%. La Berlin, CDU, AfD și formațiunea de stânga radicală Die Linke sunt la un pas una de alta — un tablou care sugerează că Saxonia-Anhalt nu e un accident izolat, ci prima piesă vizibilă a unui puzzle mult mai mare pentru arhitectura politică a Germaniei.

Sursă: Solid News (solidnews.ro)