SUA vs. CPI: cine plătește prețul „suveranității”

ashingtonul lovește din nou în chiar vârful Curții Penale Internaționale, iar ceea ce administrația Trump prezintă drept apărare a suveranității naționale ridică o întrebare mai veche și mai incomodă: ce se întâmplă atunci când singura instituție globală menită să judece crime de război devine ea însăși ținta unui stat care refuză, de decenii, să-i recunoască autoritatea?

Secretarul de stat Marco Rubio a anunțat marți sancțiuni noi împotriva președintei CPI, Tomoko Akane, și a procurorului superior de proces Abdoulaye Seye, pe fondul unei tensiuni tot mai vizibile între curte și administrația Trump. Potrivit declarației oficiale, „acești indivizi s-au implicat direct în eforturile CPI de a investiga, aresta, deține sau urmări penal oficiali ai căror guverne nu au consimțit la jurisdicția CPI”.

Rubio a mai afirmat că CPI a încercat să-și „asume autoritate” asupra cetățenilor americani și asupra cetățenilor altor state care nu au aderat la Statutul de la Roma, tratatul fondator al curții. Un detaliu esențial, adesea trecut cu vederea în relatările mainstream: Statele Unite nu sunt parte la CPI — la fel ca China, Rusia, Israel, India și Arabia Saudită, un club select de puteri care refuză să se supună unei instanțe internaționale, deși aceasta a fost recunoscută de peste 120 de state.

„Campania noastră la nivelul întregului guvern pentru a demonta amenințarea pe care CPI o reprezintă pentru suveranitatea națională va fi amplă și ne așteptăm ca mai multe țări să ni se alăture, oprindu-și finanțarea și participarea la această curte politizată și lipsită de răspundere”, a declarat Rubio, sugerând că „măsuri suplimentare” ar putea urma împotriva instituției cu sediul la Haga.

Sancțiunile împotriva lui Akane și Seye au fost emise în baza unui ordin executiv semnat de Trump anul trecut, care autorizează sancțiuni împotriva curții — o mișcare care, cronologic, se leagă direct de decizia CPI din 2024 de a emite mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și fostul ministru al apărării Yoav Gallant, acuzați de acțiuni ilegale în timpul războiului din Gaza. Coincidență sau nu, momentul sancțiunilor coincide cu perioada în care presiunea diplomatică americană pentru protejarea aliaților din Orientul Mijlociu a atins cote maxime.

Încă din iulie, Rubio anunțase că administrația Trump va folosi revocări de vize, sancțiuni, țintirea directă a unor persoane și presiune diplomatică asupra statelor pentru a le determina să se retragă din CPI. „Poporul american nu a fost niciodată de acord cu așa ceva și nu va fi niciodată”, spusese el atunci, invocând Declarația de Independență și „o revoluție purtată împotriva unei puteri străine” — o retorică ce amestecă istoria fondatoare a SUA cu o poziție geopolitică extrem de actuală.

Curtea, înființată în 2002 pentru a urmări crime de război și crime împotriva umanității, susține că Statutul de la Roma îi conferă autoritatea de a judeca fapte comise pe teritoriul statelor membre, chiar dacă autorii sunt cetățeni ai unor state care nu au ratificat tratatul — exact argumentul juridic pe care Washingtonul îl respinge categoric.

Ce nu se menționează suficient de apăsat în comunicatele oficiale este că această bătălie nu e nouă: anul trecut, administrația Trump a impus deja sancțiuni țintite unor procurori și judecători ai CPI, exact pe fondul mandatelor de arestare emise pentru oficialii israelieni. Iar la începutul acestui an, trei judecători CPI aflați în funcție au dat în judecată administrația Trump, susținând că sancțiunile sunt ilegale. Mai recent, mai multe organizații pentru drepturile omului au deschis un nou proces, calificând ordinul prezidențial drept neconstituțional.

„Reclamanții cer încetarea acestui regim de sancțiuni, care depășește autoritatea președintelui și încalcă dreptul internațional și cel american, inclusiv drepturile la liberă exprimare și religie”, a declarat avocatul principal Andrew Loewenstein, într-un comunicat difuzat de Human Rights Watch, una dintre organizațiile reclamante.

CPI nu a răspuns imediat solicitării de comentarii. Rămâne de văzut cine, în acest joc de presiune diplomatică și juridică, iese câștigat — și cine plătește, de fapt, prețul unei „suveranități” invocate selectiv, în funcție de aliați și interese.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)