Petrolul Venezuelei: de ce Pentagonul devine acționar privat

eea ce administrația Trump prezintă drept un „acord istoric” de energie cu Venezuela ascunde, la o citire atentă, un fapt rar întâlnit în istoria recentă: pentru prima dată, Pentagonul devine acționar într-o companie privată cu drepturi asupra unora dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume. Cine beneficiază cu adevărat de acest aranjament — statul venezuelean, cetățenii americani sau o rețea restrânsă de interese private și militare — rămâne întrebarea pe care rapoartele oficiale o ocolesc cu grijă.

Vicepreședinta Delcy Rodríguez, fosta mână dreaptă a lui Maduro înainte ca acesta să fie înlăturat de forțele americane cu mai puțin de un an în urmă, a anunțat public detaliile acordului: Venezuela va primi aproximativ 19 dolari pentru fiecare baril de petrol produs, printr-un parteneriat energetic pe termen lung cu Statele Unite. Rodríguez a descris tranzacția drept un schimb echitabil: „Venezuela contribuie cu petrol, industrie și experiența acumulată a muncitorilor săi de peste 100 de ani. Statele Unite contribuie cu capitalul și tehnologia necesare pentru a recupera și dezvolta aceste active.”

Trump, la rândul său, a numit duminică acordul un „dar din partea Venezuelei către poporul american” — o formulare care, coincidență sau nu, mută accentul de la tranzacție comercială la act de generozitate, estompând întrebările despre cine controlează, de fapt, resursele.

Structura financiară care ridică semne de întrebare

Potrivit unei anchete detaliate publicate de Wall Street Journal, structura acordului este concepută astfel încât Statele Unite să apară ca investitor într-o companie privată, nu ca parte contractantă directă cu guvernul venezuelean — un detaliu care, notează sursa citată, nu e deloc întâmplător. Pentagonul urmează să preia o participație pasivă de 35% în North American Blue Energy Partners (NABEP), compania omului de afaceri venezuelean Alejandro Betancourt, și să obțină drepturi preferențiale de a cumpăra 20% din producție la preț de cost.

NABEP ar urma să primească dreptul de a dezvolta 17 zăcăminte petroliere, estimate la 65 de miliarde de barili — o cincime din rezervele totale ale țării. Practic, un birou obscur al Pentagonului, Office of Strategic Capital, cu autoritate statutară limitată, orientat de regulă spre împrumuturi și garanții legate de securitate națională, este acum folosit pentru a construi un mecanism financiar prin „penny warrants”, care oferă Statelor Unite proprietate în afacere fără o investiție de capital semnificativă. Cine a decis extinderea mandatului militar american spre participații petroliere private și de ce tocmai acum, în plin colaps al Rezervei Strategice de Petrol, sunt întrebări pe care declarațiile oficiale le lasă deschise.

Legăturile lui Betancourt și tăcerile din jurul lor

Alejandro Betancourt, omul aflat în centrul acordului, are legături strânse cu Delcy Rodríguez și a fost, în trecut, investigat penal pentru presupusă spălare de bani în Spania și Elveția — fără să fi fost formulate acuzații oficiale. În ultimii doi ani, compania sa a devenit al doilea mare producător privat de petrol din Venezuela, imediat după Chevron. Faptul că un om cu un asemenea trecut ajunge partenerul privilegiat al Pentagonului într-o resursă strategică globală nu e menționat cu prea multă insistență în comunicatele oficiale, deși ridică, evident, întrebări despre due diligence și despre cine validează astfel de parteneriate.

Un alt detaliu trecut cu vederea: potrivit constituției venezuelene din 1999, rezervele de petrol aparțin Republicii Bolivariene și nu pot fi vândute. Criticii susțin că actualul guvern de la Caracas — populat de oficiali neleși, menținuți la putere cu sprijinul administrației Trump — nu are autoritatea legală de a ceda drepturi asupra petrolului național. Dacă un viitor guvern venezuelean ar contesta acordul în instanță, întreaga construcție financiară americană ar putea deveni instabilă peste noapte — un risc pe care companiile petroliere americane concurente îl resimt deja, fiind puse în postura absurdă de a concura cu propriul guvern pentru accesul la aceleași zăcăminte.

Context mai larg: petrol, influență și rezerve strategice

Acordul survine exact în momentul în care Rezerva Strategică de Petrol a Statelor Unite a atins minime istorice, iar Trump a promis public „umplerea” ei. Cronologia — prăbușirea SPR, înlăturarea lui Maduro cu forțe americane, apoi apariția rapidă a unui acord care oferă Pentagonului o participație directă în petrolul venezuelean — nu este, desigur, o dovadă de conspirație, dar se potrivește într-un tipar familiar din istoria intervențiilor americane în America Latină de-a lungul Războiului Rece, când resursele naturale și schimbările de regim mergeau mână în mână. Rămâne de văzut dacă acest „dar” pentru poporul american va aduce cu adevărat stabilitate energetică sau doar o nouă etapă în vechea poveste a controlului extern asupra resurselor unei națiuni sărăcite de sancțiuni și instabilitate.

Deocamdată, transparența privind exporturile de petrol venezuelean deja preluate de Washington după înlăturarea lui Maduro rămâne, potrivit surselor citate, insuficientă — un alt semn de întrebare care așteaptă un răspuns pe care nimeni, se pare, nu se grăbește să-l ofere.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)