Legea dezinformării: de ce Pro TV nu e vinovat, dar TikTok da?

n episod aproape uitat, readus în discuție de jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob, arată ceva ce oficialii care cer acum „legea dezinformării” preferă să nu discute: panica în masă, linșajul mediatic și violența declanșată de zvonuri false nu au nevoie de TikTok pentru a exploda. Au avut nevoie, în 2007, doar de televizor.

Sâmbătă, 24 februarie 2007, o ambulanță aflată în misiune a fost atacată de locuitori dintr-un sat din județul Dâmbovița, convinși că vehiculul „răpește copii pentru organe”. Zvonul, complet nefondat, s-a răspândit suficient de rapid și de convingător pentru ca oamenii să treacă la agresiune fizică asupra unui echipaj medical care își făcea datoria. La acea vreme, TikTok nu exista — platforma a fost lansată abia în 2016, sub numele Douyin, și a ajuns global câțiva ani mai târziu. În schimb, exista Pro TV, unul dintre marile trusturi de televiziune ale României, cu acoperire națională și influență reală asupra opiniei publice.

Cronologia care ridică întrebări

Bogdan Tiberiu Iacob readuce acest episod exact în momentul în care autoritățile discută adoptarea unei „legi a dezinformării”, motivată public prin pericolul reprezentat de rețelele sociale — TikTok fiind numit explicit drept vectorul principal al manipulării electorale din 2024, atunci când Călin Georgescu a câștigat surprinzător turul întâi al prezidențialelor printr-o campanie construită masiv pe platforma chinezească, cu finanțare nedeclarată și amplificare algoritmică suspectă, motiv pentru care CCR a anulat scrutinul.

Coincidență sau nu, argumentul oficial pare să fie construit selectiv: dacă isteria colectivă și violența alimentată de informații false s-au manifestat și înainte de era rețelelor sociale — prin televiziune, prin zvon din gură în gură, prin presă scrisă — de ce soluția propusă acum vizează exclusiv mediul digital, și nu mecanismul mai larg prin care panica se transformă în acțiune? Ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că problema dezinformării nu a apărut odată cu TikTok, ci a existat dintotdeauna în forme adaptate mediului dominant al momentului.

Cine beneficiază de fapt?

Întrebarea firească, pe care puțini o pun public, este cine are de câștigat dintr-o reglementare care se concentrează pe un singur canal de comunicare, tocmai cel pe care opoziția — inclusiv AUR, care la sondajele din aprilie 2026 se situa în jurul a 37-38% dintre opțiunile exprimate — l-a folosit cu succes pentru a ajunge la un electorat nemulțumit de austeritate, inflație record în UE și o criză guvernamentală care, la acest moment, lasă România fără un premier învestit. Televiziunile mari, cu propriile interese politice și de proprietate, rămân în afara oricărei discuții similare despre reglementare.

Context extins: episodul din 2007 nu a fost izolat — România a mai cunoscut valuri de panică morală alimentate de presă și de zvonuri, de la „mafia sărutului” la teorii despre traficul de organe, cu mult înainte ca algoritmii să existe. Faptul că acum, într-un climat de neîncredere instituțională record (79% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită), se insistă pe reglementarea unui singur canal de comunicare, ridică firesc suspiciunea că miza reală nu este combaterea dezinformării în sine, ci controlul asupra cui are voie să vorbească cu publicul și cum.

Sursă: ActiveNews (activenews.ro)