Cine deține mâncarea românilor, cât timp presa se ceartă pe merdenea

n scandal de câteva zile despre o merdenea din Piața Amzei a reușit ceea ce nicio dezbatere publică despre TVA, prețul benzinei sau criza guvernamentală prelungită nu a reușit: a mobilizat instant milioane de români pe rețele sociale. Coincidență sau nu, exact în timp ce atenția publică era fixată pe o dispută despre unt versus margarină, o analiză de fond despre cine deține efectiv industria alimentară din România trecea aproape neobservată.

Cine beneficiază de faptul că românii se ceartă pe rețete și denumiri tradiționale, în loc să pună întrebări despre structura de proprietate a companiilor care le pun mâncarea pe masă? Nu afirmăm o conspirație organizată — dar mecanismul prin care un subiect emoțional acaparează dezbaterea publică, în timp ce subiecte structurale rămân în afara agendei, merită observat de fiecare dată când se repetă.

Ce nu se vede în spatele numelor „tradiționale” de pe rafturi

O analiză publicată de site-ul Urmărește Banii, bazată pe inventarierea făcută de un antrenor de fitness devenit cercetător amator de etichete, arată cât de puține branduri alimentare de pe rafturile românești mai au capital autohton. Concluzia, spusă direct: numele sună românește, dar profitul pleacă în altă parte.

Pâinea, de exemplu, este dominată de corporația mexicană Grupo Bimbo, care a achiziționat Vel Pitar și Trei Brutari — producătorii sortimentelor „Pâine Boierească” și „Câmpenească”. Variantele cu adevărat românești rămase pe piață sunt Boromir (Râmnicu Vâlcea), Dobrogea (Constanța) și Pambac (Bacău). Acordul comercial Mercosur, spun analiștii, ar putea adânci și mai mult această dependență.

La zahăr, situația e similară: brandurile Mărgăritar și Coroniță aparțin ambele grupului austriac Agrana, cu sediul la Viena, care produce zahăr și pentru mărcile proprii ale Penny, Metro și Selgros. Diamant, brand german, și-a închis fabrica de la Oradea în 2018. În 1990, România avea 33 de fabrici de zahăr; astăzi mai funcționează doar două, la Roman și Luduș, care acoperă circa un sfert din consumul intern de 400.000 de tone anual. Pământul e românesc, sfecla e românească, fermierul e român — dar profitul ajunge la Viena și la Köln.

Lactate, mezeluri, ouă: același tipar

În lactate, grupul francez Lactalis controlează mărcile La Dorna, Fulga, Zuzu, Poiana Florilor și Rarăul, moștenite de la Albalact și Covalact. Napolact și Câmpina aparțin unui grup olandez. La iaurt, hegemonia franceză se repetă prin Danone și Lactalis, iar opțiunile cu adevărat românești — Artesana, Lăptăria cu Caimac, Monor, Sim, Ibănești, Solomonescu — au distribuție mult mai restrânsă.

Pe segmentul mezelurilor, liderul pieței, Caroli, este deținut de mexicanii de la Sigma Alimentos, alături de Campofrio, Sissi, Maestro și Primo. Vericom, Premia și Elit aparțin chinezilor de la WH Group, cel mai mare procesator de carne de porc din lume. La ouă, firma libaneză Tonelli controlează o treime din vânzări.

Comtim: brand „100% românesc” cu proprietar chinez

Cel mai revelator caz rămâne Comtim. Unul din trei porci tăiați în România ajunge la această companie, care operează 49 de ferme proprii în Banat, peste 53.000 de scroafe și peste un milion de porci crescuți anual, plus abatorul de la Freidorf, care clasifică peste 30% din carcasele de porc din țară. Pe propriul site, Comtim se prezintă drept „brand autentic 100% românesc”. Ce nu se menționează la fel de vizibil: până în 2024 firma s-a numit Smithfield România, cumpărată în 2013 de chinezii de la WH Group — cea mai mare achiziție a unei companii americane de către o firmă chineză din istorie. Fermele sunt în Banat, cei peste 2.400 de angajați sunt români, dar structura de proprietate duce, prin propria declarație a companiei-mamă, direct în China.

Băncile: profitul pleacă la Viena, Paris și Amsterdam

Tabloul se repetă și în sistemul bancar. BCR nu mai e a românilor de aproape 20 de ani — cumpărată în 2006 de austriecii de la Erste Bank. Raiffeisen Bank este tot austriacă, tot din Viena. BRD aparține francezilor de la Société Générale, ING este olandeză, iar UniCredit, italiană, tocmai a finalizat în 2025 fuziunea cu Alpha Bank România. Anul trecut, sistemul bancar din România a raportat, potrivit Băncii Naționale, un profit de 15,5 miliarde de lei — o bună parte pleacă la Viena, Paris și Amsterdam. Excepția notabilă rămâne Banca Transilvania, fondată de la zero în 1994 la Cluj, singura din top zece care a cumpărat, nu care a fost cumpărată.

Analiza subliniază și o realitate mai puțin discutată: antreprenorii români mici și mijlocii nu au practic nicio șansă reală de a intra în marile rețele de retail, deținute la rândul lor de capital străin. Rămâne de văzut cum va schimba echilibrul achiziția rețelei Carrefour de către Dedeman.

Bulgaria, lider mondial la stocarea energiei — în timp ce România discută despre merdenele

În timp ce dezbaterea publică românească se consumă pe teme identitare minore, vecinii de la sud au reușit o performanță industrială notabilă, aproape ignorată de presa mainstream de la noi. Potrivit unei analize publicate de think-tank-ul energetic Ember, Bulgaria a devenit lider global la stocarea energiei în baterii, atingând în 2025 o capacitate suficientă pentru a transfera 77% din producția zilnică de energie solară către orele fără lumină naturală.

Până în mai 2026, capacitatea totală de stocare bulgară s-a dublat, ajungând la 8,6 GWh — o creștere favorizată de sprijin statal și de simplificarea birocrației, ritm pe care specialiștii estimează că se va menține cel puțin până în 2030. Efectul practic: dacă în prima jumătate a lui 2023 energia solară nu acoperea aproape deloc consumul de seară, în 2026 panourile solare bulgare, combinate cu bateriile, asigură în medie 24% din necesarul de electricitate al țării între orele 19:00 și 21:00. „Bulgaria a înregistrat cea mai semnificativă transformare în rândul principalelor piețe analizate”, notează raportul Ember — o formulare care ridică o întrebare firească: de ce România, cu resurse solare comparabile și cu proiectul Neptun Deep aflat în derulare, rămâne cu mult în urmă la acest capitol?

Context extins: cine câștigă din agenda publică fragmentată

Tiparul care leagă cele două subiecte — un scandal cultural care aprinde rețelele sociale și o analiză structurală despre proprietate economică sau infrastructură energetică — nu este nou. De fiecare dată când o dezbatere emoțională, ușor de digerat, ocupă spațiul public, subiectele cu miză reală (cine controlează lanțul alimentar, cine profită de pe urma tranziției energetice regionale) rămân în plan secund. Nu e nevoie de o teorie a conspirației pentru a observa acest mecanism — e suficient să te uiți la ce se discută zilele acestea în comparație cu ce ar trebui, poate, discutat. De menționat că guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai 2026, iar de atunci țara este condusă de un guvern interimar, nu se află în absența totală a unei conduceri executive.

Sursă: Solid News (solidnews.ro)