Trilioane pe verde, dar fosilii tot 86% din energie: cui folosește?

rilioane de dolari investiți în „decarbonizare”, campanii politice întregi construite pe promisiunea tranziției verzi, iar rezultatul brut, conform celui mai autorizat raport din domeniu, este acesta: dependența lumii de combustibilii fosili a scăzut cu doar un procent în 25 de ani. Ceea ce se vinde public drept o revoluție energetică pare, la o privire atentă asupra cifrelor, mai degrabă o schimbare cosmetică — și asta ridică firesc întrebarea cine beneficiază de fapt de narativul net-zero.

Datele vin din Statistical Review of World Energy, publicație de referință pentru consumul global de energie, ajunsă la ediția 2026. Potrivit acesteia, în 2025, 86% din energia consumată la nivel mondial a provenit din combustibili fosili: 33% petrol, 25% gaze naturale, 28% cărbune. Nuclearul a contribuit cu 5%, hidroenergia cu 3%, iar toate sursele regenerabile la un loc — biomasă, biocombustibil, geotermal, eolian și solar — doar 6%. Comparativ, în anul 2000 combustibilii fosili reprezentau 87% din total. Diferența de un singur procent, în două decenii și jumătate de retorică despre „tranziție energetică”, nu e nici măcar o eroare de rotunjire.

SUA: schimbare de sursă, nu de dependență

În Statele Unite situația arată ceva mai altfel, dar tot departe de traiectoria cerută de lobby-ul net-zero. În anul 2000, fosilii asigurau 89% din energia americană; în 2025, procentul era încă 83%. Mai notabil, consumul total de energie al SUA a scăzut ușor, de la 95,8 exajouli la 93,8 exajouli, în timp ce populația a crescut de la 282 la 343 de milioane de locuitori, iar PIB-ul ajustat la inflație s-a dublat aproape, de la 13,9 la peste 24,1 trilioane de dolari.

Ceea ce nu se menționează suficient în rapoartele oficiale este că această „reducere” americană nu înseamnă renunțare la fosili, ci o simplă permutare între ei. Consumul de petrol a rămas aproape neschimbat (o scădere de doar 3%, de la 37,6 la 36,4 exajouli). Cărbunele a scăzut dramatic, cu 63%, de la 24,4 la 8,7 exajouli, dar gazele naturale au crescut cu 35%, ajungând la 32,9 exajouli. Practic, America nu a abandonat combustibilii fosili — i-a rearanjat. Nuclearul a crescut ușor (de la 7,5 la 9 exajouli), iar hidroenergia s-a prăbușit de la 2,6 la doar 0,9 exajouli, o volatilitate explicată de dependența de precipitații și zăpadă.

La nivel global, povestea e și mai puțin convenabilă pentru narativul oficial

PIB-ul mondial a crescut de la circa 79 la aproximativ 180 de trilioane de dolari, populația de la 6,2 la 8,2 miliarde, iar consumul global de energie a explodat cu 58%, de la 381 la peste 600 de exajouli. Iar sursa acestei creșteri e limpede: combustibilii fosili, în termeni absoluți, au crescut masiv, chiar dacă procentual au scăzut nesemnificativ.

Petrolul a rămas dominant, urcând de la 147,3 la 201 exajouli. Gazele naturale au crescut cu 67%, de la 90,3 la 150,7 exajouli. Cărbunele — combustibilul „pe cale de dispariție” în discursul public occidental — a crescut cu 79%, de la 92,8 la 166 de exajouli. Coincidență sau nu, tocmai regiunile care nu au semnat același angajament politic pentru net-zero ca Occidentul sunt cele care au împins consumul de cărbune și gaze în sus, în timp ce trilioanele de investiții verzi s-au concentrat aproape exclusiv în economiile occidentale — un detaliu care ridică întrebări legitime despre cine plătește costul tranziției și cine, de fapt, continuă să ardă combustibili fosili în liniște.

Regenerabilele: creștere spectaculoasă, contribuție marginală

Nu se poate nega faptul că energia solară fotovoltaică a crescut exponențial — producția mondială a urcat de la 1,76 exajouli în 2024 la 2,32 în 2025, de unsprezece ori mai mult decât acum un deceniu. Însă capacitatea globală de stocare în baterii, deși a crescut cu 60% pe an în ultimii zece ani, este în 2025 de doar 1,2 terawați-oră — o cifră derizorie, având în vedere că sunt necesare 278 terawați-oră pentru a echivala un singur exajoul.

Practic, chiar dacă am multiplica de zece mii de ori capacitatea actuală de stocare, am ajunge la doar 45 de exajouli — o fracțiune din necesarul global. Iar aici apare întrebarea pe care rareori o pun susținătorii politicilor net-zero: are planeta resursele fizice, minerale și financiare pentru o asemenea expansiune, și care ar fi impactul ei ecologic real? Biocombustibilul nu poate crește fără a transforma milioane de kilometri pătrați de păduri și ferme în monoculturi. Eolianul are propriile probleme de mediu și de teren. Hidroenergia are potențial limitat de expansiune. Geotermalul rămâne o variabilă necunoscută. Alternativele cu adevărat promițătoare — fisiune nucleară avansată, fotosinteză artificială, energie solară din spațiu, fuziune — sunt tehnologii de viitor, nu soluții imediate.

Cine beneficiază de narativul actual?

Cronologia cifrelor ridică o întrebare simplă, dar incomodă: dacă după 25 de ani și trilioane de dolari investite, proporția globală de energie din combustibili fosili a scăzut cu un singur procent, pe ce bază se construiesc politicile care promit renunțarea rapidă la aceștia? Datele brute sugerează că actuala retorică a tranziției energetice servește mai degrabă unor interese financiare și politice punctuale — subvenții, contracte, poziționare geopolitică — decât unei realități tehnice susținute de infrastructura existentă. Fosilii nu dispar; sunt doar rebranduiți diferit, în funcție de cine controlează discursul public despre energie.

Concluzia brută rămâne: combustibilii fosili alimentează civilizația umană aproape la fel de mult în 2025 ca în 2000, iar orice discurs care ignoră această realitate merită privit cu un strop sănătos de neîncredere.

Sursă: ZeroHedge News (zerohedge.com)