Monumentul românilor de la Majadahonda, demolat: ce nu se spune

uvernul spaniol condus de Pedro Sánchez a ordonat demolarea Monumentului Românilor Căzuți de la Majadahonda — un gest prezentat oficial drept „act de demnitate democratică”, dar care șterge din spațiul public o pagină complexă și incomodă a istoriei românești din secolul XX, fără ca Bucureștiul să fi scos un cuvânt.

Decizia care a trecut aproape neobservată

Ministerul Politicii Teritoriale și al Memoriei Democratice din Spania a inclus monumentul în catalogul simbolurilor considerate contrare Memoriei Democratice. Ministrul Angel Víctor Torres a anunțat decizia, declarând că „îndepărtarea acestor vestigii reprezintă un act de demnitate democratică și o garanție că noile generații nu vor moșteni spații publice dominate de glorificarea urii și a dictaturii”. Formularea e impecabilă politic. Dar cronologia ridică semne de întrebare: de ce acum, în 2023, după decenii în care monumentul a stat neatins?

Cine au fost Ion Moța și Vasile Marin

Monumentul, inaugurat în 1970 în timpul regimului Franco, îi omagia pe Ion Moța și Vasile Marin — doi lideri ai Mișcării Legionare române, morți în ianuarie 1937 pe frontul de la Majadahonda, luptând alături de trupele franchiste în Războiul Civil Spaniol. Ministerul spaniol descrie Garda de Fier drept „o organizație de ideologie fascistă, ultranaționalistă și antisemită, care a colaborat cu naziștii și este responsabilă de persecuții și acte de violență împotriva minorităților și a opozanților politici din România”. Acuzațiile sunt documentate istoric. Ceea ce nu se menționează în rapoartele oficiale este că aceiași oameni sunt considerați de o parte a dreptei naționaliste românești drept anticomuniști consecvenți — o tensiune pe care nici Madridul, nici Bucureștiul nu par dispuși să o nuanțeze public.

Comisia Tehnică și verdictul: glorificare a fascismului

Comisia Tehnică de Experți, prevăzută în Decretul Regal 1040/25, a concluzionat că monumentul „constituie o glorificare a fascismului european și a franchismului” și că, timp de decenii, a funcționat ca loc de reuniune pentru grupări de extremă dreapta. Decizia face parte dintr-un val mai larg: în același catalog au fost incluse Monumentul Victoriei din Santa Cruz de Tenerife — cunoscut popular drept Monumentul lui Franco, inaugurat în 1964 — și inscripțiile în onoarea lui José Antonio Primo de Rivera din catedralele din Murcia și Almería. În vizorul autorităților spaniole se află și Crucea celor Căzuți din Cáceres și Monumentul Victimelor Crucișătorului „Baleares” din Palma. Coincidență sau nu, toate aceste decizii vin într-un moment în care guvernul Sánchez are nevoie de capital politic intern și de o narativă progresistă coerentă.

Tăcerea Bucureștiului și întrebarea care rămâne

Ceea ce nu se spune în niciun comunicat oficial — nici spaniol, nici român — este că demolarea unui monument dedicat unor cetățeni români pe teritoriu străin ar putea fi, cel puțin protocolar, un subiect de dialog diplomatic. România, stat membru UE, nu a reacționat public. Cine beneficiază de această tăcere? Guvernul de la Madrid, care scapă de orice dezbatere bilaterală incomodă. Și, poate, și cei de la București, pentru care Moța și Marin reprezintă o temă pe care niciun partid mainstream nu vrea să o atingă — nici în sens comemorativ, nici în sens critic. Istoria, se pare, e mai ușor de demolat decât de explicat.

Sursă: R3media (r3media.ro)