Getica: cine a întocmit listele și de ce tace toată lumea

n scandal care ar trebui să zguduie opinia publică românească circulă deocamdată doar în cercuri restrânse, iar tăcerea din jurul lui spune, poate, mai mult decât ar spune orice declarație oficială. Este vorba despre așa-numita „Coloană a V-a” și despre Getica — o structură ale cărei liste întocmite intern readuc în atenție o întrebare veche și incomodă: cine controlează, de fapt, granița tot mai difuză dintre serviciile de informații, operațiunile sub acoperire, pseudo-ONG-urile și pseudo-jurnalismul din România?

Ceea ce oficial pare un simplu subiect de presă de nișă ascunde, la o privire mai atentă, o ecologie instituțională complexă — un teren gri în care structuri greu de definit funcționează la interfața dintre sistem și societatea civilă „de fațadă”. Nu este prima dată când, în spațiul public românesc, apar semnale despre astfel de rețele hibride, dar de fiecare dată discuția se stinge rapid, fără concluzii, fără nume asumate, fără consecințe vizibile. Coincidență sau model recurent?

Listele Getica: ce se știe și ce nu se spune

Detaliile publice despre conținutul exact al listelor rămân, deocamdată, fragmentare. Ceea ce reține atenția este mecanismul în sine: existența unor structuri care operează în zona de graniță dintre informații clasificate, activism civic aparent independent și producție media — un teritoriu unde responsabilitatea instituțională devine, convenabil, imposibil de localizat. Cine beneficiază de această ambiguitate structurală? Cel mai probabil, exact cei care nu vor să fie găsiți la capătul întrebării.

În contextul mai larg al ultimilor ani, România a trecut prin episoade care au arătat cât de vulnerabil poate fi spațiul public la manipulare organizată — de la campanii de dezinformare cu amplificare algoritmică, până la finanțări opace ale unor structuri prezentate drept independente. Scandalul Getica nu este un fenomen izolat, ci se înscrie într-un tipar mai amplu: al granițelor tot mai neclare dintre stat, servicii și societate civilă instrumentalizată.

Responsabilitatea pentru climatul public — o întrebare fără răspuns asumat

Miza reală a acestui scandal nu e neapărat lista în sine, ci întrebarea mai mare pe care o ridică: cine răspunde pentru climatul public creat în România prin asemenea mecanisme hibride? Într-o societate în care încrederea în instituții este deja fragilă, iar polarizarea politică s-a adâncit vizibil în ultimul an, existența unor structuri capabile să opereze simultan ca instrumente de informații, actori civici și voci mediatice ridică semne de întrebare legitime despre cine modelează, de fapt, dezbaterea publică.

Cronologia acestor evenimente — apariția scandalului, tăcerea instituțională ulterioară, lipsa unor clarificări oficiale — ridică, la rândul ei, întrebări. Nu pentru că am avea dovezi ale unei conspirații orchestrate, ci pentru că absența unor răspunsuri clare lasă loc liber tuturor interpretărilor, de la cea mai simplă neglijență birocratică până la un dezinteres deliberat de a lumina zona gri dintre servicii și „societatea civilă” de paravan.

Ce nu se menționează în rapoartele oficiale este, poate, chiar esența problemei: câtă vreme aceste structuri hibride nu sunt numite, cercetate și reglementate explicit, ele vor continua să existe la adăpostul ambiguității. Iar asta, într-o democrație care se pretinde funcțională, ar trebui să deranjeze pe oricine se declară interesat de transparență — nu doar pe cei suspicioși din fire.

Sursă: gandeste.org